Comunicarea între Poliția de Proximitate și Comunitate

Introducere

Concept relativ nou pentru România, Poliţia de Proximitate a fost implementată deja în mai multe state europene din necesitatea de a-i apropia pe oamenii legii de comunitate, după ce tehnica şi motorizarea i-au îndepărtat de străzi. Rolul acestor poliţişti este prevenirea dificultăţilor cu care se confruntă cetăţenii, pornind de la o bună cunoaştere a zonei şi totodată evaluarea permanentă a riscurilor care pot ameninţa societatea civilă.

Prin Poliţie de Proximitate se înţelege poliţia de anturare, apropiere şi de legătură cu cetăţenii, în scopul promovării active a ordinii şi stabilităţii. Altfel spus, Poliţia de Proximitate se constituie ca un serviciu public în folosul societăţii care, prin amplasarea teritorială şi competenţa materială, are în vedere cu prioritate cunoaşterea intereselor şi aşteptărilor legitime ale colectivităţilor locale şi cetăţenilor.

Poliţiştii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Poliţiei de Proximitate acordă importanţă în primul rând comunicării cu cetăţenii şi prevenirea comiterii de abateri de la normele de convieţuire, promovării mentalităţii serviciului public al poliţiei în România şi îmbunătăţirii măsurilor de securitate pentru protejarea populaþiei.

Comunicarea umană este esenţa legăturilor interumane exprimată prin capacitatea de a descifra permanent sensul contactelor sociale realizate cu ajutorul simbolurilor şi a semnificaţiilor social – generale.Comunicarea ideală este aceea în care tot ce se emite poate să fie şi receptat.

Obiectivele comunicării umane sunt: sǎ fim receptaţi ,sǎ fim înţeleşi ,sǎ fim acceptaţi ,sǎ provocam o reacţie(schimbare de atitudine sau comportament).

Aşteptările publicului în materie de siguranţă zilnică, culese sistematic şi analizate, devin factorul declanşator esenţial al punerii în acţiune a serviciilor poliţieneşti şi al punerii la punct a strategiei acestora.

Această voinţă de a asculta aşteptările populaţiei are mai multe consecinţe:

- poliţie asemănătoare populaţiei, mai potrivită pentru a instaura un dialog intre poliţie şi comunitate;

- o poliţie în contact strâns şi permanent cu populaţia;

- o poliţie capabilă să contribuie la soluţii durabile şi eficiente.

Pornind de la aceste delimitări conceptuale am structurat lucrarea de disertaţie intitulată “Comunicarea între Poliţia de Proximitate şi comunitate” în patru capitole.

În Capitolul 1 al lucrării “Poliţia De Proximitate – Aspecte Generale “ am prezentat urmatoarele aspecte: conştientizarea faptului cǎ poliţia nu poate oferi singurǎ starea de siguranţǎ pe care o doreşte fiecare om, sǎ invǎţǎm sǎ determinǎm gradul de siguranţǎ necesar fiecarui individ pentru ca acesta sǎ poatǎ evolua în cadrul societǎţii, cunoaşterea istoricului poliţiei, definirea locului poliţiei de proximitate în organizarea poliţiei, cunoaşterea obiectivului vizat de poliţia de proximitate , cunoaşterea scopurilor poliţiei şi cunoaşterea scopurilor societǎţii.

Capitolul 2 “Elementele poliţiei de proximitate ” explicǎ inţelegerea necesitǎţii existenţei unui parteneriat între poliţie şi cetǎţeni, dobândirea unei viziuni de ansamblu asupra diferitelor metode de rezolvare a problemelor, cǎutarea avantajelor pe care le prezintǎ o poliţie apropiatǎ de cetǎţean, înţelegerea obiectivelor pe care le vizeazǎ poliţia de proximitate.

Capitolul 3 “ Poliţistul De Proximitate” face referire la cunoaşterea calitǎţilor necesare poliţistului care are sarcina de a promova poliţia de proximitate,tipul de personalitate , atribuţiile şi activitǎţile specifice poliţistului de proximitate, sǎ diferenţiem obiectivul ce trebuie atins alegând o metodǎ sau alta în vederea rezolvǎrii unei probleme.

Capitolul 4 “Comunicarea în instituţiile publice scoate în evidenţǎ importanţa comunicǎrii între Poliţia de Proximitate, respectiv poliţistul de proximitate şi cetǎţeni.

CAPITOLUL 1. POLIŢIA DE PROXIMITATE – ASPECTE GENERALE

1.1 Istoricul Poliţiei de Proximitate

În versiunea sa recentă, conceptul de Poliţie de Proximitate provine din Statele Unite ale Americii, Canada şi alte state anglo-saxone şi constituie, în esenţă, o „tentativă socială globală” de luptă împotriva infracţionalităţii şi de prevenire la nivel local. Specialiştii consideră că originile Poliţiei de Proximitate se află în reforma poliţiei care a avut loc în Anglia şi Ţara Galilor în secolul al XIX-lea. Trebuind să facă faţă în special creşterii infracţionalităţii, Sir Robert PEEL, ministru de interne, pune bazele noii organizaţii poliţieneşti - preventivă, non militară şi non partizană - în care poliţistul trebuie în acelaşi timp să fie de folos comunităţii, să aplice legile şi să menţină ordinea.În anul 1829, Robert PEEL elaborează prima Lege asupra poliţiei dintr-o ţară democratică –Anglia.

Acum circa patruzeci de ani, organizaţia poliţienească începea să beneficieze de evoluţia tehnologică (maşină, telefon, radio). Dacă în anii 1960, prezenţa vizibilă a poliţiei se asigura prin patrulare pe jos, situaţia s-a schimbat total astăzi. Motorizarea poliţiei a fost direct proporţională cu dezvoltarea tehnică şi cu mărimea teritoriilor sau zonelor de responsabilitate care trebuiau supravegheate. Legătura directă dintre poliţie şi populaţie a avut de suferit ca urmare a creşterii nivelului de motorizare şi de centralizare. În plus, poliţia dorea să-şi sporească performanţele în materie de intervenţie, oferind o deplasare rapidă la solicitări. Acest lucru se întâmpla pe fondul creşterii nu doar a numărului de infracţiuni, ci şi a problemlelor legate de circulaţia rutieră (sporirea parcului de automobile conduce clar la o creştere a problemelor rutiere).