Abuzul ca Expresie Predominantă a Maltratării Copilului

INTRODUCERE

Modificarea substanţială a condiţiilor sociale din ţara noastră, în perioada post-decembristă a determinat schimbări radicale în viaţa multor familii şi implicit, în dezvoltarea copiilor. Unii provin din familii cu un standard de viaţă extrem de precar, alţii aparţin familiilor cu mulţi copii şi cu posibilităţi de viaţă scăzute. Numărul de copii exploataţi sub o formă sau alta este în creştere, unii provin din părinţi care trebuie ei înşişi reeducaţi. Există părinţi care le oferă copiilor prea mult din punct de vedere material însă, din punct de vedere educaţional, aceşti copii sunt lipsiţi de o supraveghere corespunzătoare. E dureros să te confrunţi cu situaţii în care copiii suferă, iar părinţii nu sunt capabili să le ofere îngrijire şi siguranţă. De aceea, copiii îşi folo¬¬¬sesc propriile resurse pentru a supravieţui şi a face faţă cât pot de bine haosului zilnic, lipsei de siguranţă, indiferenţei, respingerii şi exploatării lor de către adulţi. Aceştia, prea împovăraţi de propriile lor conflicte, crize şi trebuinţe nesatisfăcute, sunt incapabili în a reuşi să fie nişte părinţi atât de buni precum şi-ar dori.

A scrie despre un subiect atât de cotidian precum delincvenţa juvenilă reprezintă, fără îndoială, o provocare, dar şi o imensă responsabilitate, deoarece, asistăm pe plan internaţional la o tendinţă ascendentă a infrac¬ţionalităţii în rândul minorilor, însoţită de agravarea pericolului social şi creşterea violenţei faptelor săvârşite de către aceştia. Atât ţările occidentale, dar mai ales ţările din centru şi estul Europei se confruntă în ultimii ani cu o creştere constantă a numărului infracţiunilor comise de minori, simultan cu scăderea respectului şi a încrederii faţă de instituţiile de control social. Fenomenul delincvenţei juvenile nu este nou, el are doar trăsături specifice epocii contemporane, conţine particularităţile proprii diferitelor modele culturale, ale mediului economic, politic, social ale ariei de des¬făşurare. Este caracteristic societăţilor tulburate de mari schimbări sociale, societăţilor în criză sau tranziţie să se confrunte cu o anume amplificare a fenomenului, ca urmare a creşterii manifestărilor de devianţă socială. In România, delincvenţa juvenilă a cunoscut o intensificare, califi¬cată cel mai adesea ca explozivă, în perioada în care a urmat Revoluţiei din Decembrie 1989. Perioada tranziţiei a însemnat o scădere a solidarităţii sociale, diminuarea controlului comunitar, afectarea unor instituţii cu rol de socializare, accentuarea sărăciei, mărirea decalajului dintre aspiraţiile indivi¬duale şi lipsa oportunităţilor de a le realiza, creşterea numărului de familii şi copii defavorizaţi. Toate acestea au dus la crearea unor condiţii favorizante pentru un comportament deviant, ca rezultantă conjugată a unor motivaţii individuale, familiare şi a unor cauze de ordin social.

În intenţia mea, lucrarea de faţă se doreşte un semnal, ca multe altele, pentru accentuarea preocupărilor tuturor celor implicaţi în lucrul cu familia, cu¬ copilul : educatori, învăţători, profesori, părinţi, asistenţi sociali. Utilizând argumentul muncii în echipă şi al abordării multisectoriale pe care îl consi¬derăm viitorul activităţilor destinate omului, resursele materiale, financiare şi îndeosebi umane de care dispunem pot fi mai bine gestionate.

Astfel, efectele programelor cu caracter educativ vor demonstra că anularea superficialităţii şi ignoranţei faţă de problema semenilor aflaţi în dificultate vor crea premisele unei calităţi superioare a vieţii.