Analiza comparativă a stilurilor de management ale birourilor de resurse umane și control măsuri active din cadrul AJOFM Dâmbovița

CAPITOLUL I:

Prezentarea generală a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa

1.1. Scurt istoric al serviciilor publice de ocupare din România

Problemele de muncă şi de asigurări sociale erau reglementate, în ţara noastră, sub diverse forme, încă din secolele XII – XIV, când existau bresle şi coorporaţii. În jurul anului 1890, apar modificări esenţiale în domeniul muncii, prin apariţia industriei în România; de aici şi apariţia unor acte normative cu caracter general, care aveau funcţia de a reglementa noile peobleme (Regulamentul industriilor insalubre, Legea repaosului duminical, Legea învăţământului profesional).

După primul război mondial, statul se vede nevoit ca, în condiţii socio-economice, să înfiinţeze o institutiei care să reglementeze problematica muncii, să ocrotească interesele lucrătorilor. Astfel, prin decretul Lege nr.1327 din 29 martie 1920, la propunerea preşedintelui Consiliului de Miniştrii, mareşalul Alexandru Averescu, se înfiinţează Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale, care avea ca unul dintre principalele scopuri ocrotirea şi organizarea muncii. În timp, atribuţiile care intrau în sarcina ministerului s-au lărgit, ministerul ocupându-se de întocmirea şi aplicarea legislaţiei muncitoreşti, de organizarea plasării, de problema migraţiunilor şi a şomajului, de învăţământul muncitoresc. Denumirea acestei instituţii a cunoscut de-a lungul timpului mai multe variante : Ministerul Muncii, Sănătăţii Publice şi Ocrotirilor Sociale, Comitetul de Stat pentru Probleme de Muncă şi Salarii.

În anul 1921, începe să se contureze un cadrul legislativ în domeniu, o dată cu apariţia ,,Legii pentru organizarea plasării,, , urmată ulterior, de ,,Legea pentru pregătirea profesională şi exercitarea meseriilor, ,,apăruta în 1936, ,,Legea pentru stabilirea salariilor minimale în întreprinderile particulare, comerciale şi de transporturi,, ,în 1939 şi de ,,Codul Muncii,, din 1950. Problema forţei de muncă a fost tratată, încă de la început, în cadrul unor direcţii speciale. La înfiinţarea Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, existau ,,Direcţia plasării,, şi ,,Direcţia Meseriilor Învăţământului Muncitoresc,,. După reorganizarea ministerului şi apariţia, în 1921, a ,,Legii pentru organizarea plasării,, , în anul 1922 s-au înfiinţat ,,Oficiile de plasare,,. În 1943 se înfiinţează, în cadrul Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, ,,Subsecretariatul de Stat al Muncii,, ,care avea în componenţă ,,Direcţia Pregătirii profesionale a învăţământului muncitoresc şi căminelor de ucenici,, , ,,Direcţia Evidenţei plasării şi îndrumării muncitorilor de orice fel, precum şi a invalizilor şi a văduvelor de război,, şi, ca serviciu exterior, ,,Cursuri profesionale pentru ucenici,, şi ,,Oficii de îndrumare,,. În anul 1944, Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale se desparte în trei ministere, Ministerul Muncii cuprinzând ,,Direcţia Reglementării muncii şi migraţiunilor, ,,Direcţia Pregătirii profesionale a învăţământului muncitoresc şi căminelor de ucenici,, , ,,Direcţia Evidenţei plasării şi îndrumării muncii,, , ,,Oficiul de studii documentare şi îndrumare,,.

În perioada 1960 – 1967, problemele specifice domeniului muncii au fost preluate de către Comitetul de Stat pentru Muncă şi Salarii. Începând din 1968, s-a reînfiinţat Ministerul muncii, care a funcţionat până în anul 1990, cand s-a constituit Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS). Din anul 2001, denumirea instituţiei s-a modificat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).

În ianuarie 1991, a fost adoptată Legea nr.1/1991, privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, act normativ prin care era recunoscută, după mai multe zeci de ani, existenţa şomerilor în România.

Această lege a fost înlocuită, de la 1 martie 2002, cu o lege modernă, europeană, Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Legea nr.76/2002 pune accentul pe măsurile active, destinate creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă. Aceste măsuri active stimulează angajatorii să încadreze în muncă personal din rândul şomerilor, dar stimulează şi peroanele în căutarea unui loc de muncă să se încadreze înainte de expirarea perioadei în care sunt indreptăţite să primească indemnizaţia de şomaj.

Indiferent de forma sub care a funcţionat, Ministerul Muncii s-a ocupat de plasare, pregătire şi îndrumare profesională. Dar, datorită reformei ecomonice, cerinţelor societăţii şi importantelor schimbări socio-economice apărute după 1990, a fost necesară înfiinţarea unei instituţii care să se ocupe special de plasare, pregătire profesională şi îndrumare şi care să efectueze plăţile băneşti pentru populaţia beneficiară. Astfel, prin Legea nr.145/1998 a fost înfiinţată Agenţia Naţională pentru Ocupare şi Formare Profesională, instituţie care şi-a schimbat denumirea, în anul 2000, în Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). ‘n anul 2006, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a fost reorganizată, odată cu apariţia Legii nr.202/2006, iar prin H.G. nr.1610/2006 a fost aprobat Statutul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.