Analiza impozitelor indirecte în Uniunea Europeană

INTRODUCERE

Tema lucrării mele de disertație se intitulează “Analiza impozitelor indirecte în unele state ale Uniunii Europene” şi tratează, pe baza unei documentări adecvate, aspectele cele mai importante din realizarea şi colectarea impozitelor indirecte în anumite țări membre ale Uniunii Europene.

Impozitele constituie componenta tot mai importantă a vieţii economice, prin intermediul căreia statul îşi procură resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice, de a cărei realizare depinde îndeplinirea funcţiilor sale.

Impozitele indirecte se percep de la toţi cei care consumă bunuri din categoria celor impuse sau beneficiază de anumite servicii, indiferent de veniturile, averea sau situaţia personală a acestora.

Am ales această temă deoarece am vrut să-mi însuşesc mai multe cunoştinţe în domeniul finanţelor, în special cu privire la modul de percepere al impozitelor indirecte, al politicii fiscale adoptate în consolidarea sistemului fiscal, dar și al stadiului de dezvoltare al unei țări care este dependent, într-o poporţie însemnată de istoria propriului sistem fiscal, de modul în care acesta este conceput şi funcţionează.

La nivelul Uniunii Europene (UE), politica fiscală este subordonată tratatului de înființare a Comunității Europene, care prevede următoarele aspecte:

- eliminarea taxelor vamale între țările membre și a oricăror altor măsuri cu efect similar;

- asigurarea liberei concurențe în cadrul pieței comune, în acest sens avându-se în vedere în special impozitele indirecte (taxa pe valoarea adăugată și accizele).

Cel mai important obiectiv, pe termen lung, constă în înlăturarea diferențelor în ceea ce privește cotele și metodele de aplicare al impozitelor indirecte.

În baza Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, pentru a asigura buna funcţionare a pieţei unice, UE dispune de competenţe în materie de armonizare a legislaţiilor privind impozitarea indirectă, inclusiv în ceea ce priveşte baza şi cotele de impozitare.

Am considerat necesară și în același timp suficientă structurarea lucrării mele în trei mari capitole. Astfel, primul capitol se intitulează ”Politica fiscală în Uniunea Europeană – Considerații generale”, în care am abordat următoarele aspecte, și anume: noţiunea de politică fiscală şi sistem fiscal în Uniunea Europeană, conceptul de suveranitate fiscală, baza legală a politicii fiscale la nivelul UE, noțiunea de aquis comunitar, necesitatea armonizării fiscale precum și problemele politicii fiscale la nivelul UE.

În capitolul 2, intitulat “Impozitarea indirectă în Uniunea Europeană”, am prezentat principalele caracteristici ale impozitelor indirecte precum şi structura acestora, TVA în UE, accizele armonizate, taxele vamale în UE precum și anumite măsuri de ameliorare a colectării impozitelor indirecte la nivel european.

În capitolul 3, intitulat ”Studiu de caz privind analiza impozitelor indirecte in unele țări ale Uniunii Europene” am realizat o analiză detaliată a impozitelor indirecte, pe perioada anilor: 2000-2010, în unele țări din Uniunea Europeană și anume: Danemarca, Suedia, Spania, Italia și România, la care am adăugat și media UE27, pentru a realiza o comparație cât mai relevantă.

1. POLITICA FISCALĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

– CONSIDERAȚII GENERALE

1.1. NOŢIUNILE DE POLITICĂ FISCALĂ ŞI SISTEM FISCAL ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

În literatura de specialitate nu s-a întâlnit o definiţie a termenilor de „politică fiscală a Uniunii Europene” şi de „sistem fiscal al Uniunii Europene”. Politica fiscală a unui stat poate fi definită, ca fiind opţiunea guvernului unei ţări în materie de impozite şi taxe sau ansamblul reglementărilor unei ţări pentru stabilirea impozitelor şi taxelor, în vederea asigurării resurselor ce sunt necesare în vederea efectuării cheltuielilor publice.

Însă, la nivelul Comunităţii Europene această definiţie nu poate fi utilizată, deoarece Uniunea Europeană (UE) nu poate fi privită într-un mod simplist, la fel ca un stat oarecare.

De-a lungul timpului, concepţiile privind UE au fost împărţite din perspectiva a două importante puncte de vedere: prima concepţie consideră Comunitatea Europeană ca fiind organizată ca o confederaţie, respectiv o uniune de state independente. Conform aceastei idei, Comunitatea este o organizaţie supranaţională şi prin urmare politica fiscală de la nivelul Uniunii nu urmăreşte aceleaşi obiective ca şi politica fiscală a unei naţiuni. Prin urmare, o definiţie a politicii fiscale a UE, similar ca pentru o naţiune independentă, în acest context, este complet eronată. Prin urmare, nu se poate spune că politica fiscală comunitară reprezintă opţiunea decidentului public de a-şi stabili impozitele, taxele şi celelalte contribuţii sociale, în vederea realizării politicii sale de venituri şi cheltuieli publice. Privind UE ca pe o confederaţie, politica fiscală comunitară se poate defini drept un ansamblu de politici fiscale naţionale, coordonate între ele în cadrul unui spaţiu bine definit (zona UE) , în scopul obţinerii compatibilităţii impozitelor statelor membre, în vederea asigurării unei bune funcţionări a pieţei comune. Conform tratatelor comunitare, UE nu are puterea de a crea sau de a percepe impozite şi taxe, rolul acesteia fiind doar unul subsidiar în privinţa impozitelor. (Tatoiu, 2008)

Pentru realizarea unei integrări şi a unei Uniuni Economice depline, instituţiile europene au elaborat un set de norme juridice care asigură şi completează concretizarea prevederilor Tratatului Comunităţii Europene şi care formează așa numitul drept fiscal comunitar. Nu se poate discuta despre sistemul fiscal al Uniunii Europene fără a se menţiona noţiunea de drept fiscal comunitar prin care se înţelege „ansamblul coerent al normelor juridice emise de instituţiile Uniunii Europene cu scopul de a asigura controlul comunitar asupra fiscalităţii naţionale a statelor membre (şi a celor aflate în curs de aderare), de a se înfăptui politica de armonizare fiscală la nuvelul tuturor ţărilor comunitare şi de a se implementa mecanismele contencioase legate de aceste aspecte” (Minea, Ş.M., Coastaş, C.F., op.cit.: 310-311).

A doua concepţie priveşte curentul actual, care se definitivează însă treptat-treptat. Este vorba despre sistemul fiscal comunitar care este abordat din perspectiva federalismului fiscal. Dacă Uniunea Europeană este privită ca fiind o federaţie şi politica fiscală este apreciată ca fiind aceea a unui stat federal, bazat pe trei niveluri de organisme administrative: federale, statale şi locale, politica fiscală din UE se poate definii în mod similar cu cea naţională. Așadar, din acest punct de vedere, politica fiscală a Uniunii Europene reprezintă ansamblul reglementărilor privind stabilirea şi perceperea impozitelor, taxelor şi a celorlalte resurse fiscale ale Comunităţii Europene. În prezent, UE nu are capacitatea de a crea impozite, această responsabilitate fiind lăsată în seama statelor membre. Prin urmare, în conţinutul expresiei „stabilirea şi perceperea impozitelor” se aduce referire doar la identificarea şi procurarea resurselor financiare aflate la dispoziţia Comunităţii, respectiv: taxele vamale asupra importurilor externe Uniunii Europene, impozitele agricole, accize, un procent din taxa pe valoarea adăugată, calculate pe baze armonizate. (Tatoiu, 2008)

O altă abordare a definiţiei fiscalităţii comunitare este aceea că prin politica fiscală a UE se urmăreşte stabilirea volumului şi provenienţa resurselor de alimentare ale fondurilor Comunităţii şi realizarea obiectivelor urmărite, cu precizarea mijloacelor de îndeplinire a acestora. Această abordare, deşi simplistă, este una exactă, deoarece prin politica fiscală a UE se asigură resursele proprii ale Comunităţii, conform articolului 269 din Tratatul Comunităţii Europene, „fără a aduce atingere altor venituri”. Sistemul propriu de resurse al Comunităţii Europene este hotărât de către Consiliu, cu unanimitate de voturi, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European. Aceste resurse sunt utilizate pentru acoperirea cheltuielilor Comunităţii, în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite prin politicile generale ale UE, cheltuieli care sunt prevăzute prin Tratatul CE sau prin acte adoptate în virtutea acestui tratat.

Politica fiscală actuală a Uniunii Europene este de fapt, un proces de coordonare (aflat încă în plină desfăşurare) a tuturor politicilor fiscale a statelor membre, care îşi păstrează suveranitatea fiscală, iar aceste state printr-un efort considerabil, încearcă să stabilească structuri similare ale unei politici fiscale, axate pe elementele definitorii dacă nu identice, cel puţin apropiate. Nu se poate vorbi însă, de o politică fiscală comună a statelor membre la nivelul Uniunii Europene, ci doar de un proces de armonizare a politicilor fiscale a statelor comunitare. Aceasta înseamnă coordonarea impozitelor la nivelul UE pentru a asigura compatibilitatea acestora şi nu o reglementare unitară a impozitelor în Uniunea Europeană.

În acelaşi fel trebuie privit şi sistemul fiscal în Uniunea Europeană, fie ca o colecţie de sisteme fiscale naţionale (în contextul ideii de confederaţie), fie ca un sistem unic (în contextul federalismului fiscal). În acest context, sistemul fiscal din UE se poate defini ca un ansamblu de decizii, prin care se realizează influenţarea considerabilă a sistemelor fiscale a ţărilor membre ale Uniunii Europene şi se asigură compatibilitatea acestora, în scopul realizării obiectivelor stabilite prin tratatul Comunităţii Europene.