Apostolatul social ca parte integrantă a slujirii bisericii

Cuprins disertație

Cuprins  3
Preliminarii  5
Capitolul 1
Temeiuri scripturistice ale apostolatului social 8
1.1. Vechiul Testament  8
1.2. Noul Testament  9
Capitolul 2
Temeiuri ale slujirii sociale in Sfanta Traditie 13
2.1. Iisus Hristos - slujitor al lumii  13
2.2. Aspecte practice ale slujirii  17
2.3. Munca si slujire  19
2.4. Biserica - institutie de slujire sociala 31
Capitolul 3
Incursiune istorica asupra apostolatului social 38
3.1. Slujirea sociala in Biserica primelor veacuri 38
3.2. Apostolatul social in "veacul de aur" 46
3.3. Lucrarea sociala a Bisericii in perioada dupa secolul IV 49
Capitolul 4
Apostolatul social in Biserica si in viata crestina 51
4.1. Slujirea crestina dupa invatatura ortodoxa  58
4.2. Apostolatul social ca expresie a slujiri in viata crestina 59
Capitolul 5
Biserica slujitoare in teologia Ortodoxa  62
5.1. Caracterul social al Ortodoxiei  64
5.2. Omul ca fiinta deschisa pentru slujire 67
5.3. Apostolatul social ca forma de pastoratie in Biserica Ortodoxa 70
5.4. Ortodoxia ca Biserica a slujirii  76
Concluzii  78
Bibliografie  80
Lista de abrevieri  88

Extras din disertație

Crestinismul e religie de sus, e un dar dumnezeiesc. In crestinism se descopera deplinatatea dumnezeiestei iubiri, Dumnezeu iubitor, Dumnezeu-Dragoste. Din revelatie aflam ca Dumnezeu e dragoste, ca El iubeste si ca toate lucrarile divine in primul rand sunt determinate de bunatate. 
In inteles crestin, dragostea e, inainte de toate, manifestare a bunatatii care si-a ales obiectul caruia sa se reverse; deplin, ea e daruire, daruire totala de sine. Dragostea se intemeiaza pe esenta lui Dumnezeu insusi, e chiar aceasta fiinta insasi, a Lui, vazuta, sub aspectul plinatatii vietii interpersonale, in comuniunea treimica, adica al fericirii negraite a acestei vieti intratrinitare; ca si sub aspectul lucrarii Treimii Celei Atotsfinte; in dorinta de a face sa participe si creaturile la bunurile dumnezeiesti. Fiind dumnezeiasca in natura ei, dragostea e necreata. "( )Ea e fata Tatalui vesnic indreptata spre Fiul si spre Sfantul Duh, fata Fiului si Sfantului Duh totdeauna indreptata spre Tatal, in totala si inexprimabila daruire reciproca, ca si fata Treimei celei mai presus de fire si cunoasterea indreptata spre lume si fata fiecaruia dintre persoanele Sfintei Treimi si deofiinta, in lucrarea fiecareia in lume, in desavarsita armonie". 
Dragostea crestina, dragostea de Dumnezeu si dragostea de aproapele, se bazeaza pe existenta de sine a iubirii divine. Doar pentru ca aceasta din urma exista, exista si cea dintai. Ea e raspunsul omului credincios la dragostea dumnezeiasca. Astfel, "( )dragostea spre Dumnezeu are ca temelie si premiza dragostea lui Dumnezeu; iar dragostea de oameni izvoraste si isi are baza neincetat pe dragostea de Dumnezeu. ( )Ea, dragostea crestina, consta tocmai in imitatia dragostei divine; ea e dispozitia si efortul permanent de a realiza cat mai deplin aceasta imitatie. Ea e, astfel, si traire si fapta". 
Astfel, lucrarea dragostei de oameni si a jertfei Mantuitorului Iisus Hristos pentru toti oamenii din toate locurile si timpurile e fara margini. In chip asemanator si lucrarea omului credincios ce vrea a fi ca Dumnezeu, adica sa primeasca aceleasi insusiri desavarsite, trebuie sa fie o lucrare de jertfa nemarginita, izvorata din dragostea de Dumnezeu si de oameni, pentru ca toti poarta aceeasi fire comuna.
Dragostea de oameni, ca forma activa si deplina nu se poate limita numai la un sentiment sec si neroditor. Deci dragostea noastra se prezinta ca raspuns la dragostea lui Dumnezeu si ca o datorie fata de aproapele nostru a carui persoana contine de la creare chipul lui Dumnezeu ca un dat ontologic. Astfel, dragostea noastra se exprima crestineste intai ca "mila", ceea ce ne cere sa traim compatimire pentru nefericirea semenului nostru si sa ne straduim spre ridicarea lui la o stare superioara. In al doilea rand o gandim ca "filantropie", adica drept stradania organizata, in mod principal, spre prevenirea si vindecarea spirituala si materiala a semenului nostru. Iar aceste doua virtuti au ca temelie pe Dumnezeu in Treime, care e "( )Dumnezeul milei, al indurarii si al iubirii de oameni", asa cum ne spune mereu Biserica noastra. Doar prin credinta si trairea dogmei Sfintei Treimi, ajungem la comuniunea crestina adevarata, deoarece in comuniunea Persoanelor dumnezeiesti, aflam cel mai sublim model de dragoste.
Asadar, atunci cand omul credincios incepe la lucrarea virtutii din dragoste de Dumnezeu si din dragoste de Dumnezeu cauta sa isi arate dragostea si de aproapele sau, doar atunci, poate ajunge la dragostea universala, ce restabileste natura oamenilor, dupa cum ne zice Cuviosul Dorotei: "( )lumea e ca un cerc si in mijlocul acestuia se afla Dumnezeu, iar liniile ce pornesc de la margine spre centru sunt drumurile, adica cetatile oamenilor ( ); iata asadar care e natura dragostei ( ), cu cat ne apropiem de Dumnezeu in dragoste fata de El cu atat ne unim intreolalta prin dragostea lui Dumnezeu". 
Prin dragostea lucratoare, crestinismul slujeste la toti, ca toti sa se poata mantui. "( )Dragostea lucratoare intemeiaza comuniunea omului credincios cu Dumnezeu, iar daca aceasta comuniune se sfarama, din pricina omului, numai dragostea poate sa o restabileasca, coborandu-se, slujind. Mantuirea e adusa ca dar. Asadar, esential, dragostea e darul coborarii mantuitoare a lui Dumnezeu insusi in lume, ca har". 
Biserica, in calitatea ei de extensie in lume a Trupului inviat al lui Hristos, nu duce o existenta in solitudine, ci se stabileste intr-o realitate sociala, facandu-si prezenta simtita in lumea fata de care are o seama de responsabilitati, indatoriri ce provin din faptul ca amandoua, si "( )Biserica si lumea sunt creatii ale lui Dumnezeu, prima fiind Imparatia dumnezeiescului Har, iar a doua fiind Imparatia legilor naturale". 
Termenul de diaconie ori de slujire este una din ideile principale ale Sfintei Scripturi. In Biblie, si mai cu seama in Noul Testament se afla intreaga definitie si intelesul deplin al diaconiei ori slujirii. "( )Diaconia ori slujirea este notiunea-cheie a actiunii Bisericilor crestine de peste tot in raportul lor cu lumea si cu omul, este o tema importanta a invataturii neo-testamentare si patristice de totdeauna" 
Diaconia ori teologia slujirii, radiaza din chiar invatatura trinitara cu privire la Dumnezeu, pentru ca Sfanta Treime este structura supremei slujiri si iubiri. Dumnezeu-Tatal, prin actul de creatie si purtarea de grija a Sa fata de om si de lume; Domnul Iisus, prin invatatura si activitatea Lui soteriologica; Sfantul Duh, prin puterea Sa sfintitoare si de conducere catre adevar si mantuire; slujesc personal si treimic, fara oprire, de la inceput. Teologia diaconiei se bazeaza astfel pe conceptia trinitara cu privire la Dumnezeu si se afla pe un loc central in revelatia Testamentului Nou.
Astfel, prin apostolat social se defineste preocuparea Sfintei Bisericii pentru viata sociala a membrilor ei, slujirea dorintelor de progres general al societatii umane in inima careia ea isi implineste lucrarea. Desi misiunea esentiala a Sfintei Bisericii e mantuirea, ea s-a ocupat mereu si de problemele vietii telurice a credinciosilor ei, deoarece crestinul inainteaza catre mantuire si creste in desavarsire prin faptele sale concrete fata de oameni.
Intr-o analiza completa a termenului vom afla ca "( )slujirea apartine fiintei si vietii crestinismului in lume, deoarece tine de insasi credinta crestina si nu este o simpla deductie ori aparitie marginala" Asadar, in lucrarea de fata voi prezenta importanta apostolatului social in slujirea Bisericii.
Capitolul 1
Temeiuri scripturistice ale apostolatului social
Pentru a afla temeiurile si cadrul biblic al apostolatului social, s-a procedat la cercetarea unor elemente si forme de esenta ale acesteia, asa cum ni le descopera documentele Revelatiei biblice.
1.1. Vechiul Testament
In Testamentul Vechi, ideea de diaconie a fost implicata in mai multe evenimente, institutii si realitati mesianice, intre care aducem aminte unitatea de neam omenesc, alegerea poporului lui Israel si substituirea prefigurata a lui Ebed-Iahve. "In aceste elemente nu a fost exprimata mereu in mod explicit si direct ideea de diaconie, totusi, diaconia constituie substanta din interior a mesianismului Testamentului Vechi". 
Exista o legatura organica intre diaconie sau apostolat si unitate, pentru ca aceasta scoate in evidenta, nu doar caracterul personal si dinamic al lui Dumnezeu, aflat in Sfanta Scriptura, ci si "solidaritatea" lui Dumnezeu cu creatia Sa, ca destin eshatologic si istoric. Un Dumnezeu "solidar" cu creatia Sa e un Dumnezeu ce rascumpara prin diaconie. "Ideea biblica a unitatii ramane de esenta constiintei ontologice a raspunderii reciproce a oamenilor fata de destinul pamantesc si vesnic al tuturor".

Fisiere în arhivă (1):

 Apostolatul social ca parte integranta a slujirii bisericii.docx

Imagini din acest disertație

Bibliografie

1. Izvoare:
1.Biblia sau Sfanta Scriptura, tiparita cu binecuvantarea P.F. Daniel, cu aprobarea Sf. Sinod, Editura Institului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2008;
2. Surse patristice:
1.***, Didahia sau Invatatura celor doisprezece Apostoli, in PSB, nr. 1, traducere si note de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1979;
2.***, Epistola catre Diognet, in PSB, nr. 1, traducere si note de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1979;
3.***, Martiriul Sfantului Policarp, in PSB, nr. 11, traducere si note de Pr. Prof. Ioan Ramureanu, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1982;
4.***, Pastorul lui Herma, in PSB, nr. 1, traducere si note de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1979;
5.Clement Alexandrinul, Stromatele, in PSB, nr. 5, trad. de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1982;
6.Origen, Despre principii, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1982;
7.Pseudo-Barnaba, Epistola, in PSB, nr. 1, traducere si note de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1979;
8.Atansie cel Mare, Sfantul, Trei cuvinte impotriva arienilor, in PSB, nr. 15, trad. de Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1987;
9.Chiril al Alexandriei, Sfantul, Comentariu la Evanghelia Sfantului Ioan, in PSB, nr. 41, trad. de Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2000;
10.Ciprian, Sfantul, Despre unitatea Bisericii ecumenice, in PSB, nr. 3, traducere si note de Prof. Nicolae Chitescu, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1981;
11.Clement Romanul, Sfantul, Epistola I catre Corinteni, in PSB, nr. 1, traducere si note de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1979;
12.Grigorie de Nazianz, Sfantul, Cuvantarea funebra in onoarea Sf. Vasile cel Mare, trad. de Pr. N. Donos, Husi, 1931;
13.Ignatie, Sfantul, Epistola catre Filadelfieni, in Scrierile Parintilor Apostolici, in PSB, nr. 1, trad. de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1979;