Aptitudini cognitive statice și dinamice - inteligență vs educabilitatea în predicția succesului academic

Cuprins disertație Cum descarc?

PARTEA I – FUNDAMENTE TEORETICE
I. APTITUDINILE 
I.1. Aptitudinile- ca latură instrumentală a personalităţii. 7
I.2. Caracterul înăscut vs. dobândit.9
I.3. Taxonomii ale aptitudinilor.11
II. INTELIGENŢA - ca aptitudine generală
II.1. Definirea inteligenţei.14
II.2. Natura inteligenţei.18 
II.3. Locul inteligenţei în organizarea mentală.19
II.4. Teorii ale inteligenţei. 20
II.4.1. Teorii psihometrice. 21
II.4.2. Teorii factoriale. 22
II.4.3. Teorii genetice . .22
II.4.4. Teorii psihocognitiviste . 24
II.4.5. Teorii neuropsihologice . 26
II.4.6. Teorii ecologice. . 27
II.4.7. Teoria triarhică a inteligenţei . 27
II.5. Măsurarea inteligenţei. .29
II.5.1. Teste de inteligenţă. 30
II. 5.2. Coeficientul şi gradul de inteligenţă. 34
III. EDUCABILITATEA – ca trăsătură general umană
III.1. Conceptul de educabilitate.37
III.2. Tipuri de educabilitate. 39
III.3. Teorii privind educabilitatea . 40
III.2.a. Teorii ereditariste.40
III.2.b. Teorii ambientaliste. 42
III.2.c. Teorii interacţioniste.45
III.4. Cercetări recente privind educabilitatea.47
III.4.1. Vîgotski şi ZPD. 47
III.4.2. Feuerstein- Teoria modificabilitatii cognitive. 48
III.4.2. Budoff Milton– Evaluarea potenţialului de învăţare. 50
III.4.4. Campione & Brown . 52
III.4.5. Guthke . 54
III.4.6. Carlson & Wiedl- Evaluarea potenţialului de transfer . 54
III.5. Teste pentru măsurarea educabilităţii. 55
III.5.1. LPAD . 55
III.5.2. TEDE6.56 
IV APTITUDINEA ŞCOLARĂ
IV.1. Performanţa şcolară- o variabilă multidimensională. .60
IV.2. Factorii psihologici ai reuşitei şcolare . 62
IV.3. Rolul factorilor intelectuali în obţinerea performanţelor şcolare. 63
IV.4. Rolul factorilor non- intelectuali în obţinerea performanţelor şcolare. 64
V. NOI ORIENTĂRI ÎN EVALUAREA PSIHOLOGICĂ A ELEVILOR
V.1. Evaluarea şcolară- componentă a actului didactic. . 66
V.2. Paradigma evaluării dinamice. 67
V.3. Evaluarea statică vs. evaluarea dinamică. 69 
PARTEA A II-A – ORGANIZAREA CERCETĂRII
1. Obiective, ipoteze, eşantion. 74
2. Metodologia cercetării. 77
2.1. Variabile experimentale . 77
2.2. Analiza şi interpretarea rezultatelor. 78
CONCLUZII. .86
BIBLIOGRAFIE. .89 
ANEXE. . . . 91
LISTĂ TABELE. . 95
LISTĂ FIGURI. . 95

Extras din disertație Cum descarc?

INTRODUCERE
Personalitatea este unitatea bio- psiho- socială constituită în procesul adaptării individului la mediu şi care determină un mod specific, caracteristic şi unic de comportare în diversitatea situaţiilor externe. Aşa definea Mischel acest sistem hipercomplex care a suscitat atenţia multor cercetători.
Funcţionarea sistemului personalităţii a impus la nivel biologic structurarea trebuinţelor fiziologice, a generat la nivel cognitiv trebuinţele de informare, cunoaştere şi înţelegere, funcţionarea la nivel social a atras după sine structurarea motivaţiei sociale, iar funcţionarea la nivelul conştiinţei de sine a determinat diferenţierea nevoii de actualizare, de recunoaştere, de prestigiu. Diferenţele în manifestările comportamentale în raport cu obiectele şi fenomenele din mediul extern au un fundament psiho- fiziologic intrinsec.
Comportamentul fiecărui individ se produce cu un consum de energie şi are ca rezultat o stare de adaptare la influenţele mediului ambiant. Acesta nu se poate desfăşura în mod liber, ci, pentru a obţine rezultate pozitive, trebuie să se supună unor condiţii restrictive reclamând învingerea unor rezistenţe interne şi depunerea unui efort.
De-a lungul vremii, înţelegerea şi dezlegarea misterului personalităţii umane i-a preocupat pe mulţi cercetători care, tratând tema după principii „ ori”- „ori”, „sau”- „sau”, de genul celor „externaliste” sau „internaliste”, „biologizante” sau „sociolizante”, „ineiste” sau „genetice”, au argumentat superioritatea unuia sau altuia dintre factori în devenirea umană.
Astăzi se afirmă din ce în ce mai mult superioritatea modelului relaţional- dinamic, „bazat pe logica binară a coexistenţei şi a cosubstanţialităţii tendinţelor, proceselor, caracteristicilor şi formaţiunilor psiho- fiziologice opuse, reciproc antagonice şi complementare” (Golu, 2005, p.241). 
Încă de la apariţia primului test de inteligenţă s-a pus problema descoperirii proceselor ce facilitează activitatea inteligentă, în primul rând, pentru a înţelege şi explica funcţionarea acesteia şi, în al doilea rând, pentru a putea interveni în îmbunătăţirea performanţelor prin programe de pregătire.
Apariţia teoriei lui Piaget conform căreia inteligenţa se construieşte ca urmare a dezvoltării a declanşat o serie de noi abordări. Vîgotski preia ideea lui, dar consideră că dezvoltarea cognitivă este rezultatul învăţării. Ca urmare, crează conceptul de ZPD ca rezultat al diferenţei dintre ceea ce poate învăţa un copil singur şi ceea ce poate realiza sub îndrumarea unui adult. Acest concept este preluat şi dezvoltat astăzi în cercetări care încearcă să promoveze alt tip de evaluare, o evaluare dinamică care să permită predicţii cu privire la parcursul viitor, dar şi proiectarea unor programe de intervenţie pentru optimizarea dezvoltării cognitive.
Lucrarea de fată încearcă să aducă argumente în favoarea unei evaluări complexe, statică şi dinamică, a copilului astfel încât performanţele obţinute să reflecte capacităţile sale şi să permită, acolo unde este cazul, intervenţia programelor de învăţare.
CAPITOLUL I
Aptitudinile 
I.1. Aptitudinile ca latură instumentală a personalităţii
Personalitatea este o structură vie şi complexă. Termenul are mai multe înţelesuri, cel mai general referindu-se la om luat ca fiinţă bio-psiho-socială. În evoluţia psihicului, numai omul este personalitate, ca sinteză a celor trei dimensiuni: biologicul, psihologicul şi socio-culturalul.
După G.V.Allport, personalitatea este organizarea dinamică a acelor sisteme psiho-fizice care determină gândirea şi comportamentul caracteristic individului .
Din perspectivă structuralistă, personalitatea cunoaşte o interpretare triadică, la baza sa situându-se componentele ce vizează: dimensiunea dinamico-energetică-temperamentul, dimensiunea relaţional- valorică- caracterul şi latura instrumentală exprimată prin intermediul aptitudinilor.
Aptitudinile sunt însuşiri care, în ansamblul lor, asigură posibilitatea învăţării anumitor cunoştinţe, priceperi şi deprinderi. 
Dicţionarul de psihologie defineşte aptitudinea ca „o trăsătură individuală imposibil de observat în mod direct şi care poate fi definită prin caracterul analitic, cognitiv sau chiar prin caracterul său constituţional.” (Larousse, 2006, p.107)
Majoritatea psihologilor, atunci când definesc aptitudinile se referă la rezultatul intrării lor în funcţiune. Finalitatea aptitudinilor o reprezintă obţinerea unui randament superior mediei, într-un anume domeniu de activitate. Noţiunea de randament se referă atât la calitatea cât şi la cantitatea activităţilor subiectului, la uşurinţa sau rapiditatea cu care se desfăşoară activitatea. Recent, noţiunea de randament a fost înlocuită cu cea de: comportament eficient. Aptitudinea este o formaţiune psihologică complexă la nivelul personalităţii care facilitează un comportament eficient al individului în cadrul activităţii.

Fisiere în arhivă (1):

 Aptitudini Cognitive Statice si Dinamice - Inteligenta vs Educabilitatea in Predictia Succesului Academic.doc

Imagini din acest disertație Cum descarc?