Arhitectură pentru vârstnici. principii și tendințe în proiectarea ambianței spațiilor

ARGUMENT

Degradare. Neproductivitate. Povară. Inutilitate. Neadaptare. Vulnerabilitate. Mult prea des și prea în pripă, acestea sunt câteva dintre cuvintele pe care societatea le asociază cel mai mult cu bătrânețea, percepută în general cu negativism și îngrijorare. O mulțime de factori influențează această percepție și modelează mentalitatea de la nivel individual pana la nivel colectiv cu privire la această etapă sensibilă a vieții. În acest context, se simte nevoia unui mediu care să încurajeze, să promoveze și să susțină o schimbare de perspectivă precum și de abordare a stilului de viață în rândul vârstnicilor. Arhitectura joacă un rol proactiv prin care poate aduce îmbunătățiri semnificative și principii noi in înțelegerea fenomenului persoanelor vârstnice, generând soluții practice pentru problemele care se manifestă în rândul seniorilor.

Cu o creștere considerabilă a populației de vârsta a treia la nivel global, e momentul să apreciem și să valorificăm fiecare aspect pozitiv care vine o dată cu bătrânețea. Înțelepciunea. Experiența. Repausul și odihna. Timpul liber. Hobby-urile. Bucuria de a fi.

I. INTRODUCERE

I. 1 Termeni cheie și definiții

Bătrân. Bătrânețe. Îmbătrânire.

Dicționarul Explicativ al limbii române definește cuvântul bătrân,-ă ca fiind un om de vârstă înaintată - unchiaș, babă, mătușă, bunic sau bunică. Bătrânul este cel care ‘trăiește de mulți ani, există de mult timp, cel care și-a pierdut frăgezimea’ .

Bătrânețea, conform aceluiași dicționar, reprezintă ‘etapa finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice.’

A îmbătrâni înseamnă ‘a trece treptat spre bătrânețe’, ‘a se învechi’, sau ‘a-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice prin degradare’ . A îmbătrâni, ca acțiune, are echivalentul de îmbătrânire, ca proces.

Cunoscând acestea, putem spune că punctul culminant al procesului continuu de îmbătrânire este bătrânețea, când ne putem numi bătrâni. Deși dicționarul abordează cuprinzător acești termeni, îi definește empiric spre a fi utilizați în conversații uzuale, dar un specialist (medic, cercetător) sau un filosof pot avea explicații diferite și îi pot utiliza în contexte diferite, cu alte conotații.

La nivel lingvistic, cele trei cuvinte au în comun baza, cuvântul bătrân, căruia i se adaugă prefixe și sufixe. Acest cuvânt de bază își are originea în limba latină, unde latinescul veteranus a devenit ulterior betranus, iar în limba română, bătrân. Însă în perioada antică, în vremuri de război, epidemii și conflicte, media de viață era una scăzută, iar bătrânii de atunci erau de fapt adulții de azi. ‘Așadar, bătrânul este inițial veteranul roman’ , iar de aici apare un conflict între ceea ce însemna la origine cuvântul și ceea ce înseamnă el astăzi.

Tot în Dicționarul Explicativ al limbii române, găsim două explicații care trădează importanța bătrânilor la nivelul societății. Prima se referă la bătrâni ca ‘strămoși’ , cu accent pe rolul lor colectiv de întemeiere a poporului, a neamului, a familiei, și de a transmite generațiilor noi moștenirea spirituală, principiile, tradițiile, credințele. A doua explicație a cuvântului ‘bătrân’ vine sub forma expresiei ‘bătrânii satului’ ca ‘reprezentanți comunali’ , adunare cu putere de decizie câștigată prin experiența și înțelepciunea dobândite de-a lungul vieții, iar în acest ultim caz poate fi vorba de acel sens al cuvântului ‘bătrân’care se naște în perioada antică.

Gerontologia reprezintă o ‘ramură a biologiei care studiază problemele biologice, psihologice, sociale și economice ale persoanelor în vârstă’ . Este o adaptare a franțuzescului ‘gérontologie’, cuvânt compus din ‘geros’ (bătrân) și ‘logos’ (cuvânt, știință), ambele de origine greacă. Apariția termenului, consemnată în 1903, îi este atribuită lui Ilya Ilyich Mechnikov .

Geriatria este ‘ramura medicinii care studiază și tratează bolile bătrâneții’ .Limba română a preluat cuvântul din limba franceză, ‘gériatrie’, dar este menționat prima dată în anul 1909 în Austria, de către doctorul Ignatz Leo Nascher : ‘Geriatria, provenind din ‘geras’ (greacă : vârstă înaintată) și iatrikos (greacă : medicină, terapie) este un termen pe care l-aș sugera adăugat vocabularului nostru ca să aibă ca obiect bătrânețea așa cum pediatria are ca obiect copilăria, dar și pentru a sublinia necesitatea de a separa senilitatea ca boală de maturitate și de a-i rezerva un domeniu separat în medicină.’

Știință a proceselor de îmbătrânire, gerontologia pune accent pe studiu, are caracter experimental și multidisciplinar, spre deosebire de caracterul pur medical și practic al geriatriei. Aceste două discipline aduc în discuție un nou termen medical, ‘senescența’, cuprins în dicționarul de neologisme românești. Senescența este descrisă de specialiști ca o ‘slăbire naturală a facultăților fizice și psihice cauzate de înaintarea în vârstă. Este un proces continuu, prezent de la începutul existenței și comun tuturor ființelor. El privește toate structurile organismului: moleculele, celulele, țesuturile și organele specializate.’