Auditul calității - efecte benefice asupra organizațiilor

INTRODUCERE

Calitatea este un element deosebit de important în activitatea oricărei întreprinderi ce activează în condiţiile economiei de piaţă. Ea contribuie în mod direct la mărimea cifrei de afaceri a întreprinderii, la menţinerea poziţiilor sale pe pieţele istorice şi la cucerirea altora noi.

Pentru a facilita schimbul internaţional de bunuri şi servicii, în anul 1987 a apărut seria de standarde ISO 9000. În linii generale, standardele internaţionale ISO 9000 au fost concepute pentru a garanta clienţilor faptul că întreprinderea certificată funcţionează în baza unui sistem de management al calităţii ce integrează întreaga activitate a acesteia şi, ca rezultat, este asigurată o calitate corespunzătoare a producţiei finite. Sistemul de management al calităţii este implementat în folosul întreprinderii, beneficiul constând nu în prezenţa unui certificat internaţional de calitate, ci în utilizarea unor metode de lucru exemplare, clare şi transparente şi în îndeplinirea exactă a obligaţiunilor sale şi a cerinţelor clienţilor.

În mod explicit putem enumera următoarele beneficii ale implementării unui sistem de management al calităţii:

- Îndeplinirea politicii şi a obiectivelor;

- Câştigarea încrederii clienţilor;

- Creşterea satisfacţiei clienţilor;

- Îmbunătăţirea continuă a performanţei generale;

- Adaptarea activă şi sistematică la modificările condiţiilor pieţei;

- Satisfacţia angajaţilor;

- Transparenţa şi eficienţa proceselor interne ale organizaţiei;

- Prevenirea apariţiei neconformităţilor;

- Reducerea costurilor;

- Economie de timp şi bani;

- Aport substanţial la succesul afacerii etc.

În lucrarea de faţă mi-am propus să analizez rolul pe care îl are auditul intern al calităţii, în buna funcţionarea a unui sistem de management al calităţii, a unei organizaţii în general, precum şi efectele de necontestat ale auditurilor în îmbunătăţirea continuă a calităţii.

CAPITOLUL I

REPERE TEORETICE ALE AUDITURILOR SISTEMELOR DE MANAGEMENT AL CALITĂŢII

Sub imperiul „Codului Standardelor”, care promova standardele internaţionale ca documente de referinţă prioritare în procesul de certificare, specialiştii din diferitele ţări ale lumii au început conlucrarea în cadrul Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (Internaţional Standard Organisation - ISO) pentru a crea un standard general acceptabil consacrat exclusiv principiilor asigurării calităţii, având la bază modelul britanic BS 5750. Astfel, apare în 1987, un grup de documente, de la ISO 9000, la ISO 9004, prin care se adaptează cerinţele managementului calităţii la procesele din organizaţii. O dată cu publicarea acestei serii de standarde, BS 5750:79 a fost retras şi înlocuit cu o nouă ediţie BS 5750:87, care a adoptat exact textul seriei de documente ISO 9000 .

Această familie de standarde oferea un ghid pentru conducerea calităţii (ISO9000, ISO 9004, seria ISO 10000) şi cuprindea cerinţele generale pentru sistemele calităţii (ISO 9001/2/3). Cea mai importantă caracteristică a seriei ISO 9000 s-a considerat a fi aceea că această serie va fi cea mai bună dintre numeroasele standarde naţionale militare sau din domeniul civil, aplicate în practică. Ca urmare a acestui ţel, de recunoaştere internaţională, prima ediţie a ISO 9000 a reprezentat un fel de “compromis al compromisurilor”.

1.1 Prezentarea familiei de standarde internaţionale ISO 9000

Standardele internaţionale ISO 9000 sunt standarde generale care conţin cerinţe referitoare la sistemul de management al calităţii organizaţiilor şi recomandări privind îmbunătăţirea performanţelor acestora.

Standardele internaţionale ISO 9000 referitoare la sistemele de management al calităţii reprezintă rezultatul unui îndelungat proces de evoluţie care a debutat în anii ’60 în S.U.A.. Pentru asigurarea securităţii echipamentelor, NASA - în calitate de organism coordonator al programelor spaţiale americane – a iniţiat o serie de specificaţii referitoare la calitate. Acestea au devenit obligatorii pentru toţi furnizorii şi distribuitorii echipamentelor respective.

Prima încercare de standardizare în domeniul calităţii a constituit-o standardul american MIL-Q-9858A, elaborat în anul 1963, în domeniul militar.

Ulterior, au fost dezvoltate standarde referitoare la asigurarea calităţii pentru centralele termo–energetice (Standardele Canadiene CSA – Z.299) şi mai târziu, pentru cele nucleare, domeniu în care se impunea definirea unor exigenţe deosebite privind securitatea echipamentelor. În România, în domeniul nuclear, au fost elaborate standardele AQ 01 – AQ 04, pe baza celor canadiene.

În anul 1980, GATT (în prezent Organizaţia Mondiala a Comerţului) adopta “Acordul privind barierele tehnice în comerţ” denumit şi “Codul Standardelor”. Pentru a evita transformarea sistemelor naţionale de certificare în adevărate obstacole în calea comerţului mondial, documentul respectiv recomanda, pentru prima dată, ca aceste sisteme să se bazeze pe standarde internaţionale .

Luând în considerare această recomandare, în anul 1987, Comitetul Tehnic al Organizaţiei Internaţionale de Standardizare ISO TC/176 “Managementul calităţii şi Asigurarea calităţii”, elaborează standardele din familia ISO 9000.

În acelaşi an standardele ISO 9000 au fost preluate ca standarde europene şi, într-o perioadă relativ scurtă, au fost adoptate ca standarde naţionale în circa 100 de ţări. Pentru lărgirea domeniului lor de aplicare şi în vederea eliminării neajunsurilor constatate de utilizatori, standardele ISO 9000 au făcut obiectul a două revizii, în anul 1994 şi în anul 2000. În România, aceste standarde au fost adoptate ca standarde naţionale în anul 1991, sub forma seriei SR ISO 9000.

Standardele ISO 9000 au fost dezvoltate în scopul facilitării relaţiilor comerciale, mai ales la nivel regional şi internaţional şi pentru a da mai multă încredere clienţilor privind capacitatea unui anumit furnizor de a satisface în mod constant cerinţele referitoare la calitatea produselor/ serviciilor.

Standardele ISO 9000 pot fi folosite în următoarele scopuri:

• în scopul îmbunătăţirii performanţelor: organizaţia urmăreşte să-şi îmbunătăţească performanţele prin implementarea unui sistem de management al calităţii eficient;

• în situaţii contractuale, între o organizaţie şi clientul acesteia : clientul prevede prin contract anumite cerinţe privind sistemul de management al calităţii organizaţiei;

• pentru obţinerea unei aprobări sau în scopul înregistrării de către o secundă parte: sistemul de management al calităţii organizaţiei este evaluat de către client, în scopul recunoaşterii conformităţii acestuia cu standardul de referinţă;

• în scopul certificării de către o terţă parte: sistemul de management al calităţii este evaluat de către organismul de certificare, organizaţia în cauză menţinând acest sistem pentru toţi clienţii săi, cu excepţia situaţiilor în care, prin contract, se stabilesc alte cerinţe.