Auditul Contului de Execuție Bugetară la Primăria Bucerdea Grânoasă

Motto:

Deviza auditorilor interni:

„progres prin împărtăşirea cunoştinţelor”

INTRODUCERE

La elaborarea acestei lucrări de cercetare am studiat legislaţia specifică auditului institu’iilor publice, am studiat actele normative, am consultat documentele emanate de la diferite instituţii ale căror preocupări vizează în sfera auditului bancar : CAFR, Institutul auditorilor interni( IIA).

Am avut ocazia de a-mi realiza lucrearea de didertaţie într-o instituţie publică, mai exact la Primăria Comunei Bucerdea Grânoasă.

Am ales să îmi fac lucrarea de disertaţie la această instituţie, deoarece am obţinut informaţiile necesare cu mai multă uşurinţă.

Documentarea directă s-a efectuat la Primăria Comunei Bucerdea Grânoasă.

Auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă care dă unei organizaţii o asigurare în ceea ce priveşte gradul de control asupra operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătăţi operaţiunile, şi contribuie la adăugarea unui plus de valoare.

Auditul intern ajută această organizaţie să îşi atingă obiectivele evaluând, printr-o abordare sistematică şi metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control, şi de guvernare a întreprinderii, şi făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea.

Activităţile de audit intern sunt efectuate în diferite medii juridice şi culturale, în organizaţii al căror obiect, mărime şi structură sunt diverse, precum şi de specialişti în audit în cadrul sau din afara organizaţiei. Aceste diferenţe pot influenţa practica auditului intern în fiecare mediu.

Auditul intern este o profesie, o profesie care s-a conturat de-a lungul anilor, încercând să răspundă mereu necesităţilor în continuă schimbare pe care le au organizaţiile. Auditul intern axat la începuturile sale pe problemele contabile, a devenit astazi un instrument puternic de depistare a principalelor riscuri a organizaţiilor.

Auditul intern este o profesie bine organizată, cu influenţă crescândă şi se bazează pe un cadru de referinţă recunoscut în lumea întreagă, chiar dacă, datorită varietăţii mediilor în care este practicat, acesta trebuie să se adapteze pentru a lua în calcul particularităţile legislative şi de reglementare ale fiecărei ţări, regulile specifice care guvernează anumite sectoare de activitate sau pur şi simplu mărimea şi cultura organizaţiilor.

AUDITUL PUBLIC INTERN ÎN CADRUL INSTITUŢIILOR PUBLICE

CAP I. GENERALITĂŢI PRIVIND AUDITUL INTERN

1.1. ISTORICUL APARIŢIEI AUDITULUI INTERN

Etimologic cuvântul „audit” înseamnă „a asculta şi a transmite mai departe” atunci când este tradus din latinescul „audire”. Tradus din limba engleză el exprimă noţiuni ca: revizie contabilă, bilanţ, a revizui, a verifica, a revizui registrele contabile, a face o revizie contabilă. Auditorul, în corelaţie cu semnificaţia cuvântului audit, este persoana care poartă eticheta şi este recunoscut ca atare de „revizor contabil”, „controlor financiar” sau „cenzor”.

Despre audit se vorbeşte de pe vremea asirienilor, egiptenilor, din timpul domniei lui Carol cel Mare sau a lui Eduard I al Angliei. Activităţi de audit s-au realizat în decursul timpului şi în România, dar purtau alte denumiri.

Utilizarea termenului de audit în acceptiunea folosită în prezent este relativ recentă şi se plasează în perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite ale Americii, când întreprinderile erau afectate de recesiune economică şi trebuiau să plătească sume importante pentru auditorii externi care efectuau certificarea conturilor tuturor întreprinderilor cotate la bursă.

Întreprinderile au început să-şi organizeze propriile compartimente de audit intern, în special pentru reducerea cheltuielilor, prin preluarea efectuării lucrărilor pregătitoare din interiorul entităţii, iar pentru realizarea activităţii de certificare au apelat în continuare la cabinete de audit extern, care aveau dreptul la o supervizare a activităţii întreprinderilor. Pentru a distinge între auditorii cabinetelor de audit extern şi cei ai organizaţiei supuse auditului, primii au fost numiţi auditori externi, iar cei din urmă au fost numiţi auditori interni, deoarece făceau parte din întreprindere

Aceste schimbări au fost benefice, deoarece auditorii externi nu îşi mai încep activitatea de la zero şi pornesc de la rapoartele auditorilor interni, la care adaugă noi constatări rezultate prin aplicarea procedurilor specifice şi apoi efectuează certificarea conturilor organizaţiei auditate.

După trecerea crizei economice, auditorii au fost utilizaţi în continuare, deoarece dobândiseră cunoştinţele necesare şi foloseau tehnici şi instrumente specifice domeniului financiar-contabil. În timp ei au lărgit domeniul de aplicare a auditului şi i-au modificat obiectivele, ajungându-se la ideea necesităţii existenţei unei funcţii a activităţii de audit intern în interiorul organizaţiilor