Bugetul local și procesul bugetar la nivelul comunității locale

INTRODUCERE

Unul dintre principiile care stau la baza administraţiei publice locale este principiul autonomiei locale. Autonomia locală fiind definită de art.3, alin. (1) din Cartea Europeană a Autonomiei Locale ca fiind “dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice”.

Administraţia se regăseşte pretutindeni în toată complexitatea vieţii sociale, constituind una dintre cele mai utile activităţi umane.

Legea de organizare administrativă din 1864 precizează că unităţile administrativ-teritoriale sunt comunele şi judeţele, comunele fiind împărţite în comune urbane şi comune rurale. Un moment crucial pentru evoluţia administraţiei publice locale îl constituie apariţia Legii pentru înfiinţarea consiliilor judeţene precum şi a Legii comunale care statuează, pentru prima oară în istoria Ţărilor Române, judeţul şi comuna ca persoane juridice. Adoptarea Constituţiei din 1866 constituie un moment important şi este punctul de plecare al instituţionalizării structurilor moderne ale administraţiei publice locale în România.

După revoluţia din decembrie 1989 a urmat o scurtă perioadă când organizarea şi funcţionarea organelor locale ale administraţiei de stat erau în relaţie directă cu Consiliile Frontului Salvării Naţionale care numeau primarii şi se subordonau Guvernului. Apariţia legii 61/1991 privind administraţia publică locală - pe baza căreia s-au organizat primele alegeri libere, din februarie 1992, după aproximativ un secol - a permis colectivităţilor locale din România să-şi constituie autorităţi administrative proprii, pe principiul autonomiei locale şi al descentralizării.

Cu privire la, finanţele publice ale României care reprezintă un sistem complex de relaţii economice, prin intermediul cărora se asigură formarea şi repartizarea fondurilor publice de resurse financiare în scopul dezvoltării economice-sociale a ţării, precum şi satisfacerea tuturor nevoilor populaţiei.

Impozitele, taxele, contribuţiile şi împrumuturile de stat, alocaţiile, subvenţiile şi transferurile bugetare constituie nu numai metode de prelevare şi repartizare ale resurselor financiare publice, dar şi instrumente cu ajutorul cărora organele de decizie caută să orienteze dezvoltarea economică şi socială a ţării în direcţia dorită de acestea.

Caracteristica fundamentală a sistemului instituţional o reprezintă, pe de o parte, separarea, pe orizontală, în subsisteme instituţionale ale celor trei puteri din stat: legislativă, executivă, judecătorească, iar pe de altă parte, subordonarea pe verticală a instituţiilor în cadrul fiecăruia din aceste subsisteme.

Autonomia subsistemelor instituţionale aparţinând celor trei puteri ale statului, precum şi controlul public democratic asupra activităţii instituţiilor respective asigură premisele pentru armonizarea alocării resurselor publice în direcţia satisfacerii într-o măsură cât mai ridicată a solicitărilor populaţiei pentru bunuri şi servicii publice, precum şi utilizarea cu eficienţă crescândă a alocaţiilor bugetare.

Capitolul 1. Bugetul local şi procesul bugetar la nivelul comunităţii locale

1.1. Bugetul local definire , conţinut şi locul acestuia în structura sistemului bugetar al României

Termenul de "buget " îşi are originea în limba latină şi desemnează un sac cu bani, fiind regăsit cu acelaşi sens şi în limba franceză, unde semnificǎ sac, pungǎ sau cufǎr în care se pǎstrau obiectele personale sau banii atunci când se întreprindea o cǎlǎtorie.

Definirea juridicǎ a bugetului este întâlnitǎ în România, pentru prima datǎ, în anul 1929, odatǎ cu adoptarea Legii asupra contabilitǎţii publice şi asupra controlului bugetului şi patrimoniului public. Bugetul în sensul acestei legi, era actul prin care erau prevǎzute şi în prealabil aprobate veniturile şi cheltuielile anuale ale statului şi ale tuturor serviciilor publice.

Bugetul local este acel act în care se înscriu veniturile şi cheltuielile colectivităţii locale, pe o perioadă de un an şi reprezintă un instrument de planificare şi conducere a activităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale. De asemenea, bugetele locale reflectă fluxurile veniturilor şi cheltuielilor colectivităţii locale, modalitatea de finanţare a cheltuielilor pe destinaţii şi de acoperire a deficitelor.

În România, fiecare comună, oraş, municipiu şi sector al municipiului Bucureşti întocmeşte un buget propriu, în condiţii de autonomie. Prin Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale s-au stabilit normele privind formarea, administrarea, utilizarea şi controlul resurselor financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale şi serviciilor publice de interes local.

Structura bugetelor reflectă gradul de autonomie al administraţiilor locale faţă de administraţia centrală, precum şi legăturile existente între diferitele administraţii teritoriale. În vederea stabilirii locului bugetelor locale şi a importanţei acestora se calculează ponderea cheltuielilor şi veniturilor locale în totalul celor consolidate. Această pondere diferă de la o ţară la alta, în funcţie de gradul său de dezvoltare, de statutul colectivităţilor locale sau de numărul nivelurilor de administraţie publică locală.