Buna Guvernare în Gestionarea Resurselor Neregenerabile

1. Introducere

Industria extractivă non-energetică (IENE) din cadrul Uniunii Europene (UE) are o cifră de afaceri de aproximativ €316 miliarde şi a asigurat aproximativ 1,1 miloane de locuri de muncă directe. Sectorul IENE, ce cuprinde peste 16.500 companii, este dominat de întreprinderi mici şi mijlocii. În afara de contribuţia directă pe piaţa cererii de forţă de muncă şi producţie, aceste firme joaca un rol esenţial ca furnizori pentru sectoarele industriale majore din amonte, cum sunt construcţiile, sectoarele de metale şi substanţe chimice.

Disponibilitatea şi utilizarea eficientă a materiilor prime sunt factori cheie pentru dezvoltarea atât a ţărilor industrializate cât şi a celor în curs de dezvoltare.

Industria extractivă non-energetică asigură o gamă largă de minerale, inclusiv minereuri de metale, argile şi agregate ce sunt exploatate din mine sau cariere de piatră pentru construcţia de drumuri, case, şcoli şi spitale, cât şi alte produse cum ar fi computere, maşini, articole de uz-casnic, care de multe ori sunt tratate cu indiferenţă în economia modernă.

Situaţia actuală necesită o abordare integrată prin care politicile şi instrumentele UE relevante să fie armonizate cu cele naţionale cu scopul de a asigura disponibilitatea materiilor prime de bază, cât şi durabilitatea în ceea ce priveşte extracţia şi utilizarea acestora.

Atât la nivel global, cât şi la nivel european sau naţional dezvoltarea societăţii în general şi a economiei în particular ridică noi provocări importante asociate accesului şi utilizării raţionale a materiilor prime.

Domnul Günter Verheugen, responsabil pentru politici de industrie şi servicii, a declarat în martie 2007: "Industriile europene necesită anticipare în ceea ce priveste fluxul de materii prime şi preturi stabile pentru a rămâne competitive. Ne angajăm să îmbunătăţim condiţiile de acces la materiile prime, fie că sunt în Europa sau accesate de peste hotare.”

Dimensiunea internaţională a problemei materiilor prime a fost recunoscută în cadrul summitului G8 din Heiligendamm din 6-8 iunie 2007 care a adoptat o declaraţie de ‘Responsabilitate pentru materii prime: transparenţă şi dezvoltare durabilă’, concentrându-se în special asupra importanţei rolului sectorului extractiv.

Al 4-lea raport Al Grupului la Nivel Înalt pentru Competitivitate, Energie şi Mediu din 11 iunie 2007 subliniază nevoia unei schimbări a abordării actuale înspre o utilizare eficientă a resurselor şi utilizarea resurselor la nivel global pe principiul dezvoltării durabile, prin luarea în considerare atât a Strategiei UE de utilizare durabilă a resurselor naturale cât şi politicile viitoare legate de Politica Industrială Durabilă şi Consum şi Producţie Durabilă.

O abordare integrată ar trebui să conţină următoarele elemente:

• asigurarea energiei la preţuri competitive printr-o piaţă de energie functională;

• crearea condiţiilor care să permită conformarea totală a sectorului extractiv cu obiectivele de mediu Comunitare şi adaptarea la cerinţele impuse odată cu asumarea obiectivelor curajoase la nivel Comunitar în privinţa schimbărilor climatice;

• încurajarea cercetării - dezvoltării şi creşterea capacităţii instituţionale;

• crearea unor pieţe globale deschise, competitive şi eliminarea distorsiunilor din piaţa melalelor şi a materiilor prime.

Uniunea Europeană depinde în mare masura de importul materiilor prime de bază: a importat peste 175 milioane tone de minerale de metal în 2004, în valoare de 10,5 miliarde euro, raportat la o productie interna de numai 30 milioane de tone. Rata de dependenţă pentru importul acestor minerale variază de la 74% pentru minereu de cupru, 80% pentru minereu de zinc si bauxită, 86% pentru nichel, până la 100% pentru materiale cum ar fi cobalt, platină, titaniu şi vanadiu.

Tendinţele, cel puţin până la momentul declanşării crizei mondiale, s-au accentuat prin mişcări ascendente în ceea ce priveşte preţul care a impus adevarate provocări privind competitivitatea industriei prelucrătoare în general, şi de asemenea, a ridicat probleme pe termen lung în ceea ce priveşte siguranţa în furnizarea materiilor prime.

Şi în ceea ce priveşte furnizarea internă există o problemă de îmbunatăţire a accesului de durată la materiile prime, prin surse europene. Aceasta ridică provocări specifice în zona de exploatare, procesul de obţinere a avizelor şi autorizaţiilor, cercetare şi inovaţie, personal cu calificare slabă şi performanţele de mediu, sănătate şi siguranţă la locul de muncă din industria extractivă. Presiunea asupra furnizării de materii prime, împreună cu nevoia pentru o mai bună eco-eficienţă, ridică de asemenea o întrebare - cum poate fi îmbunatăţită utilizarea eficientă a materiilor prime.

Cu excepţia unor minerale, îmbunatăţirea posibilităţilor de exploatare în UE nu va reduce semnificativ necesarul de import din alte ţări. Totuşi, competitivitatea economiilor eurpene necesită un flux stabil şi constant de materii prime, fără întreruperi majore în furnizare. În raport cu acest fapt, proliferarea măsurilor introduse de terţe ţări ce au ca efect limitarea accesului Europei la materiile prime şi absenţa unei transparenţe complete în producţia şi comerţul de materii prime, sunt motive de îngrijorare. De aici rezultă importanţa unui teren de manevră pentru operatorii UE.

Mai există şi întrebarea legată de cât de util ar fi să se aducă ţărilor în dezvoltare sprijinul necesar pentru gestionarea exploatărilor de materii prime într-o modalitate durabilă astfel încât să se permită exploatarea acestor resurse în beneficiul cetăţenilor acestor ţări, mai ales a celor din zonele în care se desfăşoară aceste exploatări. Aceasta ar putea include acţiuni armonizate cu iniţiative internaţionale în desfăşurare, al căror scop este creşterea transparenţei în industria extractivă, la nivel mondial, pentru a asigura exploatarea si utilizarea responsabila a resurselor, cât şi creşterea durabilă a economiei globale. Întărirea capacităţii instituţionale pentru a asigura un control riguros al resurselor minerale este importantă. Pentru abordarea eficientă a acestor aspecte, este nevoie de elaborarea unei abordări integrate care să includă politici cheie pentru comerţ, relaţii externe şi dezvoltare, cât şi pentru competitivitate, mediu si social.