Cântecul epic sau balada populară - sursă de inspirație pentru literatura cultă

Argument

În lucrarea de față mi-am propus să abordez tema ,,Cântecul epic sau ,,balada populară"-sursă de inspirație pentru literatura cultă", deoarece consider că este o temă foarte importantă, atât din punct de vedere al activității didactice, cât și din punct de vedere științific, cântecele epice românești definind concepția poporului nostru despre evoluție și istorie, muncă și creație, iubire și existență.

Literatura noastră cultă a dat naștere unor opere ce au depășit cu mult aspectele cântecelor epice, trecând de la prelucrarea folclorică la adevărate capodopere ale culturii noastre. Toate acestea devin adevărate dovezi ale felului în care scriitorul resimte, ca un bun al spiritualității poporului său, vechile cântece epice ce cunosc o largă răspândire.

Putem observa, prin varietatea operelor literare propuse de programa școlară sau prin lecturile suplimentare, că numeroase creații au preluat teme și motive prezente în ,,Miorița" și ,,Monastirea Argeșului".

De altfel, scriitorii noștri nu au renunțat nici la simbolurile dezvoltate din mitologia universală, dar, de cele mai multe ori, s-au dovedit mult mai apropiați de motivele folclorului autohton.

Scriitorii canonici prevăzuți în programele școlare pentru liceu au relații profunde cu folclorul nostru: Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu sau Lucian Blaga.

În timp ce alte culturi au renunțat la motivele folclorului autohton, în literatura română, începând cu scriitorii prepașoptiști și pașoptiști, se vede o legătură strânsă între literatura cultă și literatura populară, cea din urmă devenind o sursă inepuizabilă de inspirație pentru cea dintâi, susținându-i originalitatea.

Abordarea temelor cântecului epic poate fi pusă și pe seama faptului că literatura română modernă a apărut odată cu interesul scriitorilor pentru folclor, dându-se curs îndemnului lui Mihail Kogălniceanu din articolul program ,,Introducție", din primul număr al revistei, Dacia literară, de a căuta subiecte de inspirație în frumusețea spirituală românească.

Reprezentanții modernismului românesc, de asemenea, nu vor considera învechită păstrarea tradiției ca emblemă definitorie a culturii noastre, simțind legăturile nevăzute cu folclorul. Viața oamenilor de la țară a constituit o lungă perioadă de timp subiectul preferat al scriitorilor români care s-au inspirat din literatură și tradiția populară românească.

Tânăra generație a pierdut legătura cu tradițiile populare, trăind într-o societate ce se află într-o permanentă schimbare, într-o explozie a tehnicii, a informației și a științei. O mare parte din tradiții sunt percepute în mod greșit de către tineri, sau le sunt complet necunoscute acestora, astfel încât ajung să se piardă sau să fie înlocuite cu sărbători străine. La aceste cauze se adaugă și interesul tot mai mic al elevilor pentru lectură, acest lucru având ca efect golul de cunoștințe al tinerilor.

De aceea, mi-am propus ca aplicație metodică realizarea unui proiect de curs opțional cu titlul Cântecul epic transpus în literatura cultă, care poate fi predat la clasele cu specializarea filologie, și nu numai.

În ceea ce privește abordarea științifică a subiectului acestei lucrări, consider că baladele populare românești merită să fie studiate în egală măsură cu cele ale altor popoare, deși au căzut în uitare, programele școlare neglijându-le.

Cântecele epice, circulând în lumea satului sub numele de cântece bătrânești, haiducești sau voinicești, au ilustrat ritualuri și interdicții, lupte ale omului cu elemente naturale personificate sau elemente de ceremonial.

Prezenta lucrare dorește a fi un studiu despre relația dintre literatura populară și cea cultă, cu privire la ,,existența" spirituală datorită căreia omenirea a parcurs drumul către cunoașterea identității de sine.

Cântecele epice au reprezentat izvoare de inspirație pentru realizarea unei literaturi culte, originale, opere de autor cum ar fi: ,,Baltagul" - Mihail Sadoveanu, ,,Meșterul Manole" - Lucian Blaga etc.

Ca sursă de documentare științifică, în redactarea lucrării de față m-am oprit asupra unor lucrări ca: Folclor literar românesc de Mihai Pop, Pavel Ruxăndoiu, De la Zalmoxis la Genghis-Han de Mircea Eliade, Folclor - Proiectul pentru învățământul rural de Nicolae Constantinescu și Ioana-Ruxandra Fruntelată, Folclor și literatură cultă de A. Gh. Olteanu etc.

Lucrarea este structurată în cinci capitole. Primul capitol intitulat Aspecte ale cercetării folcloristice a cântecului epic: Definiții, clasificări, interpretări, prezintă probleme importante care s-au impus în cercetarea cântecului epic românesc legate de originea, evoluția, istoricitatea, clasificarea și delimitarea unor categorii interne ale acestei specii folclorice.

Atfel, sistemele de clasificare elaborate până în prezent sunt foarte deosebite unele de altele și chiar contradictorii, vorbindu-se, de asemenea, despre originea de curte a baladei populare românești (Lambrior și mai târziu N. Iorga).

Cel de-al doilea capitol numit ,,Miorița”, de la creația poetică folclorică la interpretările culte prezintă dezbaterile și lupta de idei în legătură cu ,,Miorița”.

De asemenea, sunt evidențiate cele două interpretări opuse ale atitudinii ciobanului în fața morții, o categorie a exegeților baladei vorbind despre o etică fatalistă, în timp ce o altă categorie vede în comportamentul personajului mioritic o atitudine activă în fața morții.