Cercetarea Imaginii Băuturilor Răcoritoare în Rândul Consumatorilor

NTRODUCERE

Dintre cele patru elemente primordiale, apa a fost probabil cea mai preţuită de către umanitate de-a lungul veacurilor. Apa a fost venerată penru miraculosul său har de a fi indispensabilă existenţei noastre. Ea pare a ascunde însuşi secretul vieţii prin simplitatea sa tainică. Zeităţile mitologice se luptau pentru a o aconta, iar mai spre timpurile noastre, Leonardo da Vinci o numea ,,seva vieţii”. Apa este cautată obsesiv de către savanţi pe lumi îndepărtate, existenţa ei fiind proba cea mai de încredere pentru existenţa vieţii.

Deşi a rămas indispensabilă existenţei noastre, şi cel mai probabil, aşa va rămâne, apa, în forma sa elementară, a devenit din ce în ce mai puţin populară. În ultimele secole, apa s-a transformat din lichid primordial într-un simplu ingredient.

Analizând alimentaţia publică din ţările dezvoltate, observăm că o cantitate semnificativă din necesarul de apă zilnic al unei persoane este obţinut nu prin consumul de apă în stare pură, ci prin consumul altor băuturi.

Motivarea şi prezentarea structurii

În ultimele decenii, băuturile răcoritoare au devenit probabil cele mai populare băuturi nealcoolice. Acestea sunt asociate cu un stil de viaţă occidental, modern şi juvenil.

Popularitatea acestor băuturi este motivul alegerii lor drept subiect al acestui proiect. Ele fac parte inevitabil din viaţa noastră, consumul lor fiind un lucru comun, dacă nu zilnic, atunci cel puţin săptămânal. Autorii proiectului speră ca prin intermediul acestui material, să se genereze o mai bună conştientizare a criteriilor de calitate urmărite atunci când sunt consumate băuturile răcoritoare, dar şi o cunoaştere mai bună a tuturor aspectelor legate de băuturile răcoritoare.

În acest sens, structura proiectului începe printr-o scurtă prezentare a istoriei băuturilor răcoritoare corbogazoase, de la invenţia metodelor de producere în mod artificial al apei carbogazoase şi până la descrierea proporţiei din prezent a gigantului Coca-Cola. Urmează o scurtă prezentare a istoriei băuturilor răcoritoare autohtone. Primul capitol prezintă o clasificare a tipurilor de băuturi carbogazoase, principalele etape ale procesului de producţie al acestora, caracteristicile de calitate fizico-chimice şi senzoriale, precum şi avantajele şi dezavantajele nutriţionale ale consumului acestora. În următoarele capitole este analizată piaţa băuturilor răcoritoare şi este prezentată o analiză a esteticii ambalajelor a două mărci de băuturi răcoritoare, urmărindu-se respectarea exigenţelor de etichetare. În ultimele două capitole, băuturile răcoritoare alese sunt analizate şi evaluate din punct de vedere senzorial.

Scurt istoric al produsului

Băuturile carbogazoase s-au dovedit populare încă din timpurile antice, când izvoarele minerale erau considerate a fi făurite de către zeităţi, iar despre consumul de apă minerală se credea că generează efecte tămăduitoare miraculoase. În perioada Evului Mediu, în Europa şi Orientul apropiat au existat nenumărate combinaţii de fructe, stoarse sau uscate, rădăcini, mirodenii sau flori, care, combinate cu apă minerală, rezultau într-o băutură răcoritoarea apreciată pe timp de vreme caldă.

Epoca modernă a băuturilor răcoritoare a debutat odată cu descoperirea posibilităţii de a crea apă carbogazoasă în mod articilial. Acest moment s-a consemnat în 1767, când englezul Joseph Priestley a avut inspiraţia de a suspenda un vas cu apă deasupra unui butoi cu bere aflată în plină fermentaţie. Apa corbogazoasă obţinută avea o aromă pe care inventatorul o considera plăcută, obişnuind să îşi trateze prietenii cu un pahar rece din invenţia sa. Acelaşi englez a descoperit că este mai uşor să impregnezi apa cu dioxidul de carbon rezultat în urma reacţiei dintre calcar şi acid sulfuric.

Comercializarea apei carbogazoase a avut cel mai mare succes în Statele Unite, la începutul secolului al XIX-lea, iar în anii 1830 existau deja fabrici de apă carbogazoasă în New York şi Philadelphia, generând venituri foarte mari. Farmaciştii americani au început mai întâi să adauge plante medicinale apei carbogazoase, apoi alte mirodenii, plante sau extracte de fructe. La începutul următorului secol, aceste băuturi făceau deja parte din cultura americană, vânzările de sticle cu apă carbogazoasă aromată generând profituri uriaşe. Problema metodei de îmbuteliere era însă una foarte importantă pentru această industrie emergentă, şi a fost rezolvată odată cu apariţia dozei din aluminiu, în 1935, ambalaj definitoriu al băuturilor carbogazoase. Tot în această perioadă au apărut şi alte elemente caracteristice, precum distribuirea prin intermediul automatelor sau al baxurilor cu saşe recipiente.