Cap.I
Introducere in teoria comunicarii
Conceptul de comunicare. Comunicarea in perspectiva filozofica.
Cutuma didactica cere ca initierea invataceilor intr-o disciplina noua sa inceapa cu o explicare etimologica a denumirii disciplinei in discutie. In prima ora de geografie elevii sunt informati ca numele stiintei pe care urmeaza sa o studieze provine din greaca veche si este un cuvant compus, in alcatuirea caruia poate fi recunoscuta prezenta unui element care inseamna "pamant" si a unui al doilea cu intelesul de "scriere". Pentru un obiect de studiu ca Teoria Comunicarii, a carui denumire e perfect inteligibila fara recurgerea la etimologie, s-ar parea ca un atare mod de a proceda e inutil. Totusi o referire succinta la obarsia termenului comunicare poate lumina dintr-un unghi inedit problematica domeniului.
In latina verbul comunico,-are provine din adjectivul munis,-e a carui semnificatie era "care isi face datoria, indatoritor, serviabil". Cuvantul a dat nastere, prin derivare, unei familii lexicale bogate din care mentionam pe imunis,-e ="scutit de sarcini, exceptat de la o datorie"(de ex. la Titus Livius imunis militia= " scutit de serviciul militar " ) de unde il avem pe imun("exceptat de la contractarea unei boli") si pe communis ,-e al carui sens trebuie sa fi fost, initial, dupa Antoine Meillet," care isi imparte sarcinile cu altcineva". In latina clasica insemna ,ca si urmasul sau actual ,"care apartine mai multora sau tuturor". Tot familiei lui munis,-e ia apartinut probabil un adjectiv municus ,-a, -um , neatestat in textele latine, dar prezent ,sub forma muniku, in limba osca (idiom apartinand grupului limbilor indo-europene din zona centrala a Italiei antice alaturi de falisca,umbriana si latina).De la aceasta s-ar fi format comunicus care a dat ulterior nastere verbului comunico, patruns in romaneste pe filiera franceza odata cu valul de neologisme romanice din ultimul secol si jumatate.
In legatura cu prezenta in limba romana a verbului a comunica trebuie semnalata existenta unui dublet etimologic al acestuia(lingvistii numesc dublete etimologice un cuplu de cuvinte provenite dintr-un acelasi etimon, dar de aspect fonetic si cu intelesuri adesea diferite, care au intrat in limba in momente sau pe cai deosebite.
Exemple:chiar,clar<lat.clarus:cumplit,complet<lat.completus:drept,direct<lat.directus:femeie,familie<lat.familia:fierbinte,fervent<lat.fervens:saruta,saluta <lat.salutare : spune ,expune<lat.expono).Cu transformarile fonetice specifice tranzitiei de la latina populara la romana lat.communico a fost mostenit sub forma cumineca cu sensul de a (se) impartasi in acceptia ecleziastica a termenului.Intelesul exista si in latina tarzie, unde a dat nastere lui excomunicare=" a opri de la impartasanie " ceea ce echivala cu excluderea din comunitatea religioasa.
Sensul original al comunicarii este asadar deopotriva comunitar si sacru. Comunicarea sta la baza organizarii sociale, mijlocind raporturile "orizontale" dintre oameni ,dar angajeaza si aspiratile lor "verticale" ,intr-o miscare ascensionala catre planurile superioare ale realitatii, dupa cum ne-o indica si dublul sens al Cuvantului (lat. Verbum ,gr.Logos),care pe langa intelesul comun ,situat in sfera semantica a comunicarii,il are si pe acea de Verb Divin,creator,apropriat prin cuminecare.
Capacitatea de a-si formula si transmite gandurile in termeni verbali este definitorie pentru fiinta umana.Mai mult decat orice alta facultate,posibilitatea comunicarii prin limbaj articulat ne apare ca o trasatura universal umana.Chiar si in cazul tragicei exceptii pe care o reprezinta mutismul ,fie el congenital sau survenit prin accident,exprimarea gestuala ("limba" surdo-mutilor ) este calchiata tot pe o structura lingvistica pe care o traduce prin procedee mimice,pantomimice sau tactile.
Ca omul nu poate exista ca atare in absenta limbajului articulat o dovedeste si incapacitatea "copiilor-lupi" (copii pierduti ori abandonati si crescuti de animale pana la varsta adolescentei) de a se mai adapta exigentelor vietii sociale,in ciuda eforturilor depuse de psihopedagogi pentru a-i recupera(legende ca cea a lui Romulus si Remus,cu un transparent substrat totemic, raman simple fictiuni,cu nimic mai credibile decat biografia lui Mowgli din Cartea Junglei).Legatura indisolubila dintre limba si gandire face imposibila dezvoltarea mintala a unui individ care traieste in afara unei ambiante lingvistice, pe cand cel ce beneficiaza de un atare mediu poate evolua normal chiar si atunci cand el insusi nu vorbeste.Este citabil in aceasta ordine de idei cazul spectaculos al unui carturar de seama,episcopoul Ioan Inocentiu Micu Klein,stralucit orator si primul deputat roman in Dieta Imperiala,care nu a vorbit pana la varsta de 15 ani.
1.ARANGUREN JOSE EL -Sociologie de l'information Paris Hachette 1067 2.ARNAUD,JEAN FRANCOIS - La siecle de la comunication Albin Michel ,Paris,1979 3.BALACEANU ,C. NICOLAE Personalitatea umana-o interpretare cibernetica. Editura junimea 4.BENTOIU PASCAL Imagine si sens . Editura muzicala Bucuresti 1971 5.BERGER RENE Arta si comunicare.Editura Meridiane,Bucuresti 1975 6.CROUSSY GUY La generation de la comunication.Presses Universitaires de Lille 1989. 7.DINU MIHAI Ritm si rima in poezia romaneasca.Editura "Carte romanesca" Bucuresti 1986 8.DANIELA ROVENTA FRUMUSANI Comunicarea verbala si neverbala Bucuresti 1995 9.GOLU Mihai Natura si bazele neurofiziologice ale psihicului . Editura stintifica si enciclopedica ,Bucuresti 1980 10.IONESCU Ruxandoiu Sociologistica Editura Didactica si pedagogica Bucuresti 11.MARCUS Solomon Arta si stiinta .Editura Eminescu Bucuresti 1986 12.MARIO Tulio Introducere in semantica .Editura Stiintifica si Enciclopedica ,Bucuresti 1972 13.PIAGET Jean Sructuralismul Editura Stiintifica ,Bucuresti 1973 14.READ Herbert Semnificatia artei.Editura Meridiane Bucuresti 1969 15.SERVIEN Pius Estetica .Editura Stiintifica si Enciclopedica Bucuresti 1972
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
