Comunicarea Eficienta - Criteriu în Activitatea de Proiectare și Promovare a Sistemelor Mecanice

Introducere

Comunicarea, în sensul cel mai larg al cuvântului, poate fi definită ca fiind procesul prin care se transmit informaţii, idei, opinii de la un individ la altul sau de la un grup la altul.

Comunicarea este definită de experţi (J.S.Van Cuilenburg, O Scholter, G.W.Noomen) ca fiind „un proces prin care un emiţător transmite informaţii receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte”.

Comunicarea este cea mai importantă activitate în gestionarea imaginii (de organizaţie, persoană, produs etc).

Cea mai simplă schemă a structurii procesului de comunicare a fost propusă încă din anul 1934 de Karl Buhler (în lucrarea „Die Sprachtheorie”).

Fig.1

Principalele elemente ale comunicării:

a. Sursa de emisie (expeditorul);

b. Receptorul (destinatarul);

c. Mesajul de transmis (conţinutul comunicării);

d. Codul;

e. Canalul şi mijlocul de transmisie (mediul comunicării) oral, scris, vizual

f. Filtrele (perturbaţiile);

g. Feed-back-ul.

Caracteristicile procesului de comunicare

Comunicarea prezintă următoarele caracteristici:

- caracter dinamic;

- caracter ireversibil;

- se desfăşoară în ritm rapid în situaţii de criză;

- semnificaţia dată mesajului poate fi definită identic sau diferit de cei doi parteneri implicaţi în comunicare

- actul de comunicare se realizează prin intermediul raţiunii având un conţinut informaţional care influenţează conduita umană producând efecte de accept sau de refuz, după cum este în concordanţă sau nu cu trăirile receptorilor;

Comunicarea presupune transmiterea informaţiilor, atât prin cuvinte, cât şi prin voce (volum, ton, ritm şi modulaţie, accent), expresivitatea feţei, limbajul trupului. Astfel, tonul vocii este foarte important deoarece el transmite o anumită atitudine, sentimente.

Există un ton de bază, caracterizat printr-o voce joasă, ce exprimă autoritate şi calm, respectiv încredere (transmite mesaje subliminale de competenţă şi încredere) şi un ton înalt, strident, care semnifică teamă, nervozitate, provocare conflictuală sau nemulţumire.

Intr-o discuţie, volumul vocii ne poate face dominatori sau dominaţi. O voce puternică este dovada unei personalităţi de mare vitalitate şi forţă. Oamenii timizi preferă să vorbească încet, şovăitor, temându-se să-şi exteriorizeze sentimentele.

Acurateţea mesajului verbal transmis este un alt aspect al comunicării. Articularea neclară (bâlbâită, mormăită) lasă interlocutorului impresia de comoditate (delăsare). O vorbire echilibrată presupune existenţa unei articulări fără excese.

Accentul, se referă la modul în care rosteşti o silabă dintr-un cuvânt, un cuvânt dintr-o propoziţie sau un grup de cuvinte dintr-o frază. Accentul este cel care schimbă şi înţelesul unor cuvinte (de ex. mobilă – mobila; torturi – torturi). Accentul poate deveni şi instrument de manipulare. Pentru a menţine treaz interesul interlocutorului / interlocutorilor, vocea trebuie să alterneze sunetele joase cu cele înalte, pentru a nu deveni monotonă şi plicticoasă. Modulaţia vocii transmite emoţii, sentimente, atitudini. Poate exprima bucurie – tristeţe, mulţumire – regret, prietenie – furie, dominare – umilinţă, putere – slăbiciune.

Ritmul vocii poate genera senzaţia de presiune sau de somnolenţă. In general, se consideră un ritm lent al vorbirii, atunci când se rostesc până la 250 silabe / minut, un ritm rapid, când sunt rostite aproximativ 500 silabe / minut şi un ritm normal, când rostirea înseamnă 250 – 450 silabe / minut.

Un bun comunicator trebuie să-şi adapteze viteza cu care rosteşte cuvintele în funcţie de mesajul pe care-l transmite. Lucrurile comune, nesemnificative, pot fi rostite mai repede, iar cele cu adevărat importante, se rostesc rar şi apăsat.

Dacă ritmul vorbirii are fluctuaţii mari, atunci avem de-a face cu o persoană imprevizibilă. De aceea, în realizarea unei comunicări eficiente, trebuie combinat tonul cu ritmul şi volumul vorbirii.

De exemplu, modul în care saluţi poate spune multe. Dacă foloseşti vocea la un volum ridicat, vorbind rapid şi pe ton grav, atunci sensul mesajului va părea încărcat de agresivitate şi mânie. Dacă volumul vocii coboară, ritmul merge spre mediu şi tonul devine cald, sensul mesajului se schimbă radical.

Un aspect, la fel de important al comunicării interumane, este legat de modul de comportament abordat în cadrul unei întâlniri, discuţii de afaceri şi anume: poziţia corpului, a capului, gesturile, amplitudinea şi viteza mişcărilor. Acestea pot influenţa pozitiv sau negativ rezultatul unei negocieri.

În general, emiterea unei aprecieri pe baza observaţiei sumare a mişcărilor corpului unei persoane, poate conduce la o concluzie total falsă despre acea persoană. Mişcările corpului sunt expresia unor atitudini, sentimente, emoţii, ele neexprimând idei.

În comunicarea interumană, în interpretarea semnalelor corpului, trebuie avute în vedere mai multe aspecte. Astfel, trebuie să păstrăm o anumită distanţă faţă de interlocutor şi să ne adaptăm vocea momentului. Poziţia corpului (aşezat, culcat, aplecat înainte sau înapoi, în balans etc), cât şi mişcările braţelor sau ale picioarelor, transmit atitudini care exprimă fie disponibilitatea, fie respingerea.

De exemplu, capul plecat şi umerii căzuţi exprimă un comportament slugarnic, ascultare, inferioritate, slăbiciune sau timiditate. Un corp încordat trădează o oarecare teamă, nesiguranţă, în timp ce o ţinută dreaptă, în care capul este uşor lăsat pe spate, indică senzaţia de mulţumire de sine, o atitudine arogantă. Pentru o persoană care stă în picioare, balansarea pe vârfuri şi călcâie, legănatul, tremurul, exprimă nelinişte interioară şi chiar teamă.