INTRODUCERE 4 CAPITOLUL I CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCĂ – CONSIDERAŢII GENERALE. 8 1.1. Contractului de muncă - Scurt istoric 8 1.1.1. Contractul de muncă în general 8 1.1.2. Contractul colectiv de muncă 9 1.2. Contractul colectiv de muncă - noţiuni generale 13 1.2.1. Definirea contractului colectiv de muncă 13 1.2.2. Contract colectiv de muncă - terminologie 15 1.2.3. Contractului colectiv de muncă - Importanţa 16 1.3. Natura juridică şi caracterele contractului colectiv de muncă 17 1.4. Categorii de contracte colective de muncă 20 1.5. Aspecte de drept comparat 20 CAPITOLUL II NEGOCIEREA CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCĂ. ORGANIZAŢIILE PATRONALE 23 2.1. Noţiunea de negociere colectivă 23 2.2.Organizaţiile patronale - patronatul 24 2.2.1. Patronatul - partener social 24 2.2.2. Dreptul la asociere al patronilor. Temeiul legal al funcţionării acestora 26 2.3.Regimul juridic al organizaţiilor patronale 27 2.3.1. Constituirea, organizarea şi funcţionarea patronatelor 27 2.3.2. Statutul organizaţiilor patronale 27 2.3.3. Eligibilitatea organelor de conducere 28 2.3.4. Personalitatea juridică 28 2.3.5. Drepturile şi obligaţiile organizaţiilor patronale 29 2.3.6. Patrimoniul şi finanţarea activităţii 30 2.3.7. Reprezentativitatea organizaţiilor patronale 31 2.3.8. Dizolvarea organizaţiilor patronale 32 2.4. Dialogul social 32 2.4.1. Parteneriatul social şi tripartismul 32 2.4.2. Tripartismul - instrument al dialogului social 33 2.5. Consiliul Economic şi Social 35 2.5.1. Generalităţi. Noţiunea şi scopul Consiliului Economic şi Social 35 2.5.2. Atribuţiile Consiliului Economic şi Social 36 2.5.3. Organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social 37 2.5.4. Constituirea şi funcţionarea comisiilor de dialog social la nivelul administraţiei publice centrale şi la nivel teritorial 41 2.6. Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social 43 CAPITOLUL III TIMPUL DE MUNCĂ ŞI TIMPUL DE ODIHNĂ 45 3.1.Noţiune. 45 3.2.Clasificare 46 3.3. Durata normală a timpului de muncă. 46 3.3.1.Timpul de muncă peste durata normală (munca suplimentară). 51 3.3.2.Timpul de odihnă. Noţiune. Forme. 55 3.3.3.Pauza pentru masă. 55 3.3.4.Timpul de odihnă între două zile de muncă 57 3.3.5.Repausul săptămânal. 57 3.3.6.Dreptul la concediul de odihnă. 58 3.3.7.Durata concediului de odihnă (de bază). 59 3.3.8.Concediul suplimentar de odihnă. 61 3.3.9.Condiţiile dobândirii şi exercitării dreptului la concediu de odihnă. 62 3.3.10. Programarea , indemnizaţia, efectuarea şi întreruperea concediului de odihnă. 64 3.3.11.Compensarea în bani a concediului de odihnă. 67 CAPITOLUL IV ORGANIZAŢIILE SINDICALE ŞI REPREZENTANŢII SALARIAŢILOR 71 4.1. Generalităţi. Definiţie 71 4.2. Trăsăturile caracteristice ale sindicatelor 72 4.3. Libertatea sindicală 73 4.3.1. Noţiunea libertăţii sindicale 73 4.3.2. Izvoarele libertăţii sindicale 73 4.3.3. Libertatea sindicală individuală 74 4.3.4. Libertatea sindicală colectivă 75 4.3.5. Protecţia şi garantarea libertăţii sindicale 76 4.4. Regimul juridic al sindicatelor 78 4.4.1. Constituirea sindicatelor 78 4.4.2. Conducerea organizaţiei sindicate. 79 4.4.3. Dobândirea personalităţii juridice 79 4.4.4. Consecinţe ale personalităţii juridice 80 4.4.5. Activităţi sindicale 81 4.4.6. Democraţia şi disciplina sindicală 82 4.4.7. Forme de asociere a organizaţiilor sindicale 83 4.4.8. Dizolvarea şi reorganizarea sindicatelor 85 4.4.9. Acţiunea sindicală 86 4.5. Reprezentanţii salariaţilor 89 CAPITOLUL V LEGISLAŢIA MUNCII ŞI CONDIŢIILE DE MUNCĂ – STUDIU DE CAZ 91 5.1. Condiţiile de muncă 91 5.2.Sănătatea şi protecţia muncii 92 5.3. Protecţia socială 93 5.4.Grupurile cu nevoi speciale 93 5.5. Asigurările sociale şi libera circulaţie a persoanelor 94 5.6. Dialogul social 95 5.7. Egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei 96 5.8. Lupta împotriva rasismului şi xenofobiei 98 5.9. Modalităţi de aplicare a politicii sociale şi acelei salariale 98 5.10. Investiţii în capitalul uman prin fondul social european 99 5.11.Drepturi şi obligaţii ale lucrătorilor din statele membre UE - Munca în Olanda 100 CONCLUZII 114 BIBLIOGRAFIE 116
INTRODUCERE Dreptul comunitar (dreptul muncii în Uniunea Europeană) este constituit din ansamblul normelor (regulilor) juridice, elaborate de organele Comunităţii Europene şi aplicabile raporturilor juridice de muncă, de securitate si de protecţie socială., din cadrul ţărilor membre. Reguli ce reglementează raporturile juridice internaţionale de drept al muncii au fost adoptate încă din 1919, anul înfiinţării Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care, pe lângă drepturile salariaţilor prevăzute în convenţii, recomandări etc., a consacrat principiul fundamental al dialogului social potrivit căruia prin asocierea reprezentanţilor salariaţilor, patronatului şi reprezentanţilor guvernelor ţărilor membre se promovează binele comun. Prin adoptarea unor reglementări internaţionale după 1919 si realizarea unei justiţii sociale s-au pus bazele făuririi dreptului internaţional al muncii. Deşi elaborată în 1976, Convenţia nr. 144 / 1976 a O.I.M. asigură si astăzi consultările între reprezentanţii Guvernelor, ale celor ce angajează si ale muncitorilor. Conferinţa O.I.M. din 1944, ţinută la Philadelphia a completat Constituţia O.I.M., prin aşa-zisa „Declaraţie de la Philadelphia”, care a definit scopurile şi obiectivele organizaţiei pe baza principiilor ce privesc munca, libertatea de expresie, lupta contra mizeriei Obligaţiile O.I.M. stabilite la Philadelphia, în1944, priveau: îmbunătăţirea nivelului vieţii, formarea profesională, salarizarea, durata muncii, condiţiile de muncă, angajarea pe posturi corespunzătoare pregătirii şi aptitudinilor profesionale, negocierea colectivă şi cooperarea patronilor cu salariaţii lor, protecţia sănătăţii salariaţilor si a femeilor, asigurarea mijloacelor de resurse, organizarea de cursuri profesionale cu participare internaţională, de simpozioane si de congrese internaţionale, elaborarea de studii si cercetări, respectarea convenţiilor si pactelor internaţionale ce conţin drepturile omului în domeniul muncii etc. Cap. IX al Cartei O. N. U. „Cooperarea economică si socială internaţională” se referă la următoarele norme de drept internaţional al muncii: - deplina folosire a forţei de muncă si condiţii de progres si dezvoltare economică si socială; - rezolvarea problemelor internaţionale în domeniile social, al sănătăţii si altor probleme conexe: cooperare în domeniul învăţământului; - respectarea universală si efectivă a drepturilor si libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie. La 10 decembrie 1948, a fost adoptată Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (D.U.D.O.) care a prevăzut drepturile de care trebuie să se bucure orice persoană, subliniindu-se – în preambulul Declaraţiei – că "este esenţial ca drepturile omului să fie protejate de un sistem de drept." DUDO nu are puterea juridică a unui tratat însă s-a impus în dreptul internaţional fiind invocată ca un instrument de lucru pentru adoptarea pactelor si convenţiilor în cadrul O.N.U. si a instituţiilor specializate. Consiliul Europei (C.E.) Consiliul Europei (C.E.), a fost prima organizaţie vest-europeană de cooperare interguvernamentală si parlamentară, creată la 5 mai 1949. Scopul C.E. este de a „realiza legături mai strânse între membrii săi în scopul salvgardării si promovării idealurilor si principiilor care le sunt patrimoniu comun si favorizează progresul lor economic si social.” Consiliul Europei a elaborat, până în prezent, peste 150 de convenţii, directive şi acorduri europene, a adoptat numeroase recomandări, a instituit un sistem de protecţie şi control al respectării drepturilor omului şi a susţinut campanii publice pentru protecţia vieţii, mediului înconjurător, patrimoniului arheologic şi arhitectural etc. Consiliul Europei are în alcătuire următoarele instituţii: - Comitetul Miniştrilor care, în principal, stabileşte şi urmăreşte realizarea programului anual de activitate; - Adunarea Parlamentară care, ca organ consultativ, adoptă hotărâri ce se constituie în orientări pentru guvernele si parlamentele statelor membre. Prezintă interes deosebit pentru tema de disertaţie următoarele acte normative care sunt elaborate de Consiliul Europei: - Carta socială europeană; - Convenţia pentru protecţia drepturilor omului si libertăţilor fundamentale; - Convenţia europeană privind statutul juridic al muncitorului emigrant şi alte rezoluţii si recomandări. Comunităţile Economice Europene (C.Ec.E): a. Comunitatea Europeană a Cărbunelui si Oţelului (C.E.C.O.), care a luat fiinţă prin tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951; b. Comunitatea Economică Europeană (C.E.E. sau Piaţa Comună), înfiinţată prin Tratatul de la Roma la 25 martie 1957; c. Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (C.E.E.A. sau EURATOM), înfiinţată prin Tratatul de la Roma din anul 1957. Obiectul de bază al celor trei comunităţi priveşte realizarea unei „Europe organizate”, a „uniunii tot mai strânse între popoarele europene”, în,, scopul bunăstării lor’’. Acest obiectiv al comunităţilor, vizează si raporturile juridice de muncă, bunăstarea salariaţilor.
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.