Controlul Preventiv și Ulterior al Cheltuielilor Exercitat de Trezorerie

Cuprins disertație Cum descarc?

Cap. I. ROLUL ŞI IMPORTANŢA CONTROLULUI ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ 4
1.1. Conceptul de control financiar şi contextul general al controlului în economia de piaţă 4
1.2. Obiectul, importanţa şi rolul controlului financiar 5
1.3. Organismele care realizează activitatea de control financiar. Principalele acte normative care reglementează activitatea de control financiar 8
Cap. II ORGANIZAREA TREZORERIEI PUBLICE 10
2.1. Necesitate şi concept 10
2.2. Organizare şi atribuţii 12
2.3. Principii şi mecanisme de funcţionare ale trezoreriei finanţelor publice 19
Cap. III. CONTROLUL PREVENTIV ŞI ULTERIOR AL CHELTUIELILOR EXERCITAT DE TREZORERIE 24
3.1. Controlul financiar al statului pe linia utilizării resurselor 24
3.2. Controlul preventiv exercitat de Trezoreria Statului 28
3.3. Controlul ulterior sau de ghişeu, exercitat de Trezoreria Statului 33
3.3.1. Controlul ce vizează aspectul de formă 34
3.3.2. Controlul respectării disciplinei bugetare 34
3.3.3. Controlul respectării temeiului legal 35
3.4. Controlul operaţiunilor 41
BIBLIOGRAFIE 43

Extras din disertație Cum descarc?

Cap. 1. ROLUL ŞI IMPORTANŢA CONTROLULUI
ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ
1.1. Conceptul de control financiar şi contextul general al controlului în economia de piaţă
Societatea românească parcurge o perioadă de profunde prefaceri, generate de trecerea de la un sistem centralizat la un sistem democratic, care preocupă atât economiştii, oamenii de acţiune-guvernanţii, cât şi oamenii de ştiinţă, ceea ce pune în centrul întrebărilor şi implicit al răspunsurilor, problematica economică. 
Trecerea României la o economie de piaţă, al cărui fundament îl constituie proprietatea privată şi al cărui mecanism presupune coroborarea şi îmbinarea organică a legilor pieţei cu acţiunea statului, se dovedeşte a fi un proces complex şi cu largi implicaţii, un proces dificil şi de durată.
Această economie nu e lipsită de inechităţi şi abuzuri, iar unele dintre acestea sunt grave, dar în acelaşi timp este clar faptul că, întreprinderea particulară modernă şi spiritul întreprinzător, cuplat cu democraţia politică, oferă cea mai bună perspectivă de păstrare a libertăţii şi oferă cele mai accesibile căi de dezvoltare economică şi prosperitate generală. Premisa libertăţii, a riscului şi a şansei este factorul care leagă economiile de piaţă moderne cu democraţia politică.
Autonomia agenţilor economici poate fi înţeleasă numai într-un sistem de interacţiune şi interdependenţe în care fiecare, indiferent de domeniul şi de forma de organizare a activităţii sale, are nevoie de ceilalţi, conduşi ei înşişi de propriile lor interese.
Într-o economie de piaţă, în care activităţile economice se concretizează în obţinerea profitului şi a satisfacţiilor, această libertate a agenţilor economici trebuie înţeleasă ca o răspundere, ca o imensă responsabilitate pe care aceştia o au faţă de sine, faţă de societate. În societatea contemporană, economia de piaţă, ca forma de organizare a vieţii economice, se realizează prin intermediul agentului economic–firmă.
În economia de piaţă orice agent economic are ca scop realizarea de profit.
Astfel, agenţii economici sunt supuşi examenului riguros, exigent dar drept al pieţei, având la bază cererea–oferta, care operează după criteriul eficienţei, al concordanţei activităţii economice cu nevoile reale ale consumatorilor.
Pentru a obţine profit, ei au nevoie de o înaltă capacitate de adaptare la cerinţele şi legile pieţei, ale concurenţei loiale. Pe lângă aceasta, agenţii economici mai au nevoie de aport material, financiar, uman – fizic şi de inteligenţă.
O condiţie esenţială a obţinerii profitului este operaţia reală şi operativă cu privire la patrimoniul, activitatea economică şi comercială desfăşurată şi de rezultatele acesteia- pierdere sau profit.
Cunoaşterea situaţiei patrimoniului şi a capacităţii acestuia de a genera profit, a solvenţei comerciale, ori a falimentului în care se pot afla agenţii economici la un moment dat, este asigurată atât cu ajutorul contabilităţii reale operative şi ştiinţific organizate cât şi al controlului financiar organizat şi exercitat în mod exigent şi competent.
Asigurarea corectitudinii, exactităţii şi realităţilor cu privire la situaţia unui agent economic constituie o problemă de mare raspundere a controlului financiar.
Prin control, conducerea îşi asigură informarea reală, dinamică, preventivă care ridică valoarea concluziilor şi calitatea deciziilor. Controlul pătrunde în esenţa fenomenelor şi contribuie la conducerea ştiinţifică şi eficientă, sesizează aspecte negative în momentul în care acestea se manifestă ca tendinţă şi intervine operativ pentru prevenirea şi lichidarea cauzelor.
Controlul, ca formă de cunoaştere este lipsit de sens dacă nu se manifestă şi ca formă de perfecţionare a modului de gestionare a patrimoniului şi de organizere şi conducere a acestuia.
Pe această linie controlul are ca direcţii esenţiale:
- organizarea mai bună a muncii;
- întărirea ordinii şi disciplinei în organizarea şi desfăşurarea activităţii economice, a disciplinei tehnologice;
- gospodărirea mai atentă a mijloacelor de muncă, materiale şi financiare;
- descoperirea operaţiilor nereale, neeconomice şi nelegale;
- preîntâmpinarea apariţiei deficienţei, neregulilor şi a pagubelor;
- evaluarea eficienţei rezultatelor obţinute;
- recuperarea abaterilor constatate şi perfecţionarea activităţii viitoare.
Controlul, în acepţiunea lui semantică, este o analiza permanentă sau periodică a unei activităţi, a unei situaţii, pentru a urmări mersul şi pentru a lua măsuri de îmbunătăţire.
El este o supraveghere continuă, morală sau materială.
Controlul este o verificare, o inspecţie atentă a corectitudinii unui act, o examinare minuţioasă sau puterea de a conduce ca un instrument de reglementare a unui mecanism, a unui proces.
În concluzie, controlul este o funcţie a conducerii, un mijloc de cunoaştere a realităţii şi de cercetare a erorilor. Este o componentă intrinsecă a managementului, iar din punct de vedere al exercitării sale, este o activitate umană, autonomă şi specifică, care serveşte atât conducerii firmei societăţilor şi partenerilor ei cât şi autorităţilor publice şi chiar populaţiei.
Astfel controlul are mai multe funcţii specifice dintre care menţionăm:
- funcţia de prevenire şi funcţia de perfecţionare;
- funcţia de constatare a situaţiei şi funcţia de cercetare;
- funcţia de cunoaştere şi funcţia de evaluare;
- funcţia educativă şi funcţia stimulativă.
1.2. Obiectul, importanţa şi
rolul controlului financiar
Controlul financiar cuprinde în sfera sa, sub aspect legal, teoretic şi practic, problematica foarte complexă, specifică domeniului economic şi financiar în interacţiunea şi condiţionarea sa reciprocă cu domeniul tehnic-tehnologic, juridic etc.
Controlul financiar cercetează viaţa economică la nivel micro şi macroeconomic, privită prin prisma corectitudinii operaţiilor, dar şi a eficienţei cu care sunt gospodărite, utilizate şi cheltuite, resursele materiale, financiare şi umane.
Gradul de dezvoltare economico-social, diversitatea de activităţi şi inter-relaţiile ce se stabilesc între acestea determină, la nivel de concept, conţinutul controlului, care cuprinde în obiectul său de activitate: 
- modul de aplicare şi îndeplinire a obiectivelor stabilite;
- prevenirea şi înlăturarea aspectelor negative;
- mediatizarea şi consolidarea celor pozitive, 
astfel încât în condiţiile liberei iniţiative, a concurenţei loiale şi legalităţii, să se asigure creşterea profitului.
Controlul financiar este o activitate de larg interes social, deosebit de utilă şi necesară pentru practica economică şi socială, care presupune nenumărate probleme teoretice, organizatorice si metodologice.

Fisiere în arhivă (1):

 Controlul Preventiv si Ulterior al Cheltuielilor Exercitat de Trezorerie.doc

Imagini din acest disertație Cum descarc?