Diagnosticul de Laborator în Pesta Porcină Clasică

Cuprins disertație Cum descarc?

Introducere. 3
1. Diagnosticul în pesta porcină clasică (generalităţi) . 6
2. Diagnosticul de laborator în pesta porcină clasică . 9
2.1.Detectarea virusului, antigenului sau genomului viral în probe de ţesuturi, organe, sânge sau excreţii . 11
2.1.1. Prelevarea probelor de material patologic . 12
2.1.2. Izolarea virusului pe culturi celulare. 13
2.1.3. Evidenţierea virusului direct din inoculul viral. 15
2.1.3.1. Testul de imunofluorescenţă sau cu anticorpi fluorescenţi . 16
2.1.3.2. Evidenţierea virusului prin tehnica imunoperoxidazei . 18
2.1.3.3. Evidenţierea virusului prin testul ELISA cu antigen de captură. 19
2.1.3.4. Testul RT-PCR . 20
2.1.3.5. Evaluarea rezultatelor testelor virusologice . 21
2.1.3.6. Tipizarea genetică a culturilor de virus pestos porcin clasic . 22
2.1.3.7. Testul biologic . 23
2.2. Decelarea anticorpilor în diagnosticul pestei porcine clasice . 24
2.2.1. Testele de seroneutralizare a virusului pestos clasic . 25
2.2.1.1. Testul de seroneutralizare a virusului cu anticorpi fluorescenţi. 26
2.2.1.2. Testul de neutralizare a virusului cu anticorpi cuplaţi cu peroxidază. 28
2.2.1.3. Testul imunoenzimatic ELISA . 28
2.2.1.3.1.Testul imunoenzimatic ELISA de competiţie . 30
2.2.1.3.2. Testul imunoenzimatic ELISA de captură . 30
2.2.2. Interpretarea rezultetelor serologice . 31
2.2.3. Testul de diferenţiere a pestivirusurilor . 32
2.3. Alte teste utilizate în diagnosticul pestei porcine clasice . 33
2.3.1. Testul de imunofluorescenţă pe medulogramă . 33
2.3.2. Testul de imunoprecipitare cantitativă . 34
2.4. Strategia de supraveghere şi control a pestei porcine clasice . 35 
3. Bibliografie. 37

Extras din disertație Cum descarc?

Introducere
Pesta porcină clasică este o boală infecţioasă foarte contagioasă, specifică suideelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie acută caracterizată clinic prin febră însoţită de tulburări cardiovasculare, digestive, respiratorii şi nervoase, iar morfopatologic pin diateză hemoragică şi infiltraţii exsudativ-proliferative în diferite ţesuturi şi organe. După ce a fost semnalată pentru prima dată în 1833 în statul Ohio (SUA), boala s-a extins treptat în toate statele Americii de Nord, iar în 1862 în Anglia, apoi în Suedia, Danemarca, Franţa şi în alte ţări din Europa sau de pe alte continente. Timp de decenii, pesta porcină clasică, a constituit o dominantă a patologiei infecţioase porcine, determinând pierderi economice importante ca urmare a morbidităţii şi letalităţii ridicate, a cheltuielilor mari pentru aplicarea măsurilor de profilaxie şi combatere, dar şi a restricţiilor impuse în comerţul naţional şi internaţional.
În prezent, prin aplicarea sistematică a măsurilor anti-epizootice şi a celor de imunoprofilaxie, incidenţa bolii s-a redus foarte mult şi chiar s-a reuşit indemnizarea unor zone (America de Nord, Australia şi unele ţări din Europa). Totuşi, boala constituie încă un potenţial permanent de ameninţare a efectivelor de porcine din numeroase regiuni ale globului. 
În România, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, până în iunie 2003, s-a practicat un program obligatoriu de vaccinare a porcinelor indiferent de sistemul de exploatare. Utilizarea de vaccinuri vii atenuate a constituit un mijloc adecvat de reducere a pierderilor produse de pesta porcină clasică. Vaccinarea repetată şi completă a populaţiilor de porci, a fost un puternic prim pas în procesul de asanare şi eradicare a bolii, acolo unde boala evolua endemic.Aceasta a determinat ca numărul de cazuri de îmbolnăvire tipice, caracteristice, să fie foarte mic sau chiar absente, îmbolnăviri izolate înregistrându-se doar la minus variante. După interzicerea vaccinării în sistemul gospodăresc (în anul 2003), s-au înregistrat numeroase focare care au fost stinse prin stamping out şi măsuri specifice conform normelor sanitare veterinare. În sistemul industrial, unde vaccinarea s-a practicat până la începutul anului 2006 nu s-au înregistrat focare. Totuşi, faptul că pesta porcină clasică, apare s-au persistă la porcii mistreţi, în unele ţări membre ale Comunităţii Europene, aşa cum sunt cele din Balcanii de Vest, constituie un motiv serios de îngrijorare. Mai mult lipsa unui sistem riguros de monitorizare şi supraveghere în timpul şi după oprirea vaccinării poate conduce la reapariţia bolii
Întrucât semnele clinice prezentate de suinele bolnave în cursul vieţii sau modificările lezionale după moarte, de cele mai multe ori sunt necaracteristice sau imcomplet exprimate, impune în diagnosticul de laborator, necesitatea utilizării tehnicilor de izolare şi identificare a agentului cauzal sau de detectare a anticorpilor serici specifici. Pentru aceasta, activitatea în laborator şi necesitatea obţinerii unor rezultate credibile, impune atât folosirea unor metodologii standardizate, cât şi reagenţi verificaţi, recunoscuţi şi recomandaţi de Manualul de standarde pentru testele de diagnostic al OIE. Aceasta, are importanţă deoarece, pe de o parte evidenţiază prezenţa infecţiilor înaintea apariţiei semnelor clinice caracteristice, iar pe de altă parte dă posinbilitatea stabilirii unui diagnostic într-o fază iniţială a evoluţiei bolii, ceea ce permite aplicarea unor măsuri de supraveghere şi control eficiente şi precoce, evitând sau micşorând pierderile. 
Programele de supraveghere şi control a sănătăţii suinelor solicită existenţa unei legislaţii corespunzătoare situaţiei epidemiologice, resurse financiare, metodologii adecvate şi laboratoare de diagnostic bine utilate.
Mai mult, obţinerea unor rezultate bune în activitatea de laborator impune folosirea unor reagenţi care să îndeplinească în totalitate caracteristicile şi cerinţele prevăzute în Manualul de Standarde şi Diagnostic al OIE, recomandate şi verificate de Uniunea Europeană.
Credibilitatea rezultatelor depind în foarte mare măsură de caracteristicele reagenţilor folosiţi, respectiv de specificitate (proprietatea de a verifica un animal infectat) şi sensibilitate (însuşirea de a decela cantităţi minime de agenţi patogeni incriminaţi, folosind cantităţi minime de reagenţi).
Rezultatele obţinute în laborator trebuie să fie utile în elaborarea şi aplicarea celor mai eficiente strategii de supraveghere şi control a pestei porcine clasice, iar eficienţa măsurilor, conferă laboratoarelor autoritate şi credibilitate, iar specialiştilor prestanţă, siguranţă şi erudiţie profesională.
Metodologia diagnosticului în viroze în general şi în special în pesta porcină clasică, s-a perfecţionat în timp prin introducerea pe lângă examinarea clinică şi cea anatomopatologică, a testelor de laborator. Astfel, explozia informaţională din ultimele decenii în domeniul imunologiei, s-a concretizat prin aplicarea în depistarea bolii a tehnicilor de imuno-histochimice, imunoenzimatice, de analiză secvenţială a genomului viral, reacţia în lanţ a polimerazei şi hibridării in situ. Ca urmare perfecţionării metodologiei de diagnostic şi control, pesta porcină clasică, în trecut prezentă în unităţile de creştere, a făcut ca astăzi în România, boala să nu mai evolueze clinic. Aceasta ne-a determinat ca pe baza datelor din literatura de specialitate să sintetizăm, în mod detaliat, pe de o parte metodologia de diagnostic utilizată în cazul suspiciunii de apariţie a pestei porcine clasice, iar pe de altă parte, strategia de monitorizare şi supraveghere epidemiologică a circulaţiei tulpinilor de virus postos în populaţiile de porcine.

Fisiere în arhivă (1):

 Diagnosticul de Laborator in Pesta Porcina Clasica.doc

Imagini din acest disertație Cum descarc?