Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu

Disertație
8/10 (1 vot)
Domeniu: Religie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 41 în total
Cuvinte : 16575
Mărime: 77.03KB (arhivat)
Puncte necesare: 9
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ “JUSTINIAN PATRIARHUL” MASTER STUDII RELIGIOASE ȘI EDUCAȚIE CREȘTINĂ

Extras din disertație

ARGUMENT

Lucrarea de faţă este intenţia nedesimulată a interesului suscitat de către societatea daneză, în cadrul unei mobilităţi oferite de Universitatea Bucureşti, în care am avut oportunitatea să îi cunosc în mai de aproape pe cei ce îşi spun “urmaşii vikingilor”.

Societatea daneză în însăşi structura ei atrage, dar cu atât mai mult cu cât ajungi să le cercetezi istoria şi modul de evoluţie din punct de vedere religios. Deşi în fază incipientă această problemă a religiozităţii nu era de conceput, de-a lungul anilor, ideea de religie a căzut în desuetudine, aşa cum vom putea observa în cuprinsul lucrării de faţă.

Tot în cuprinsul acestei lucrări voi prezenta etapele importante ce au stat la baza evoluţiei legislative precum şi a influenţei papale ca şi conjunctură politică majoră în legătura cu celelalte state. Puterea politică fiind apreciată în funcţie de teritoriile deţinute precum şi de recomandarea episcopală din regiunea jurisdicţională. Vremurile tumultoase ale Evului Mediu din istoria civilizaţie daneze au avut o oarecare similitudine în ceea ce priveşte evoluţia poporului geto-dacic de pe teritoriul ţării noastre, mai nou apărând o ipoteză conform căreia danezii ar fi daci- nordici şi deci înrudiţi cu poporul nord- dunărean.

Aceste ipoteze şi asemănări evolutive au condus la tema de cercetare: Evoluţia creştină a societăţii daneze în Evul Mediu.

În capitolul prim al lucrării de faţă am încercat o scurtă trecere în revistă a domnitorilor şi a activităţii lor la conducerea tronului danez, a construcţiilor şi a faptelor măreţe sau mai puţin măreţe, întreprinse de aceştia. Tot în acest capitol am încercat să cuprind sumar câteva detalii ce au dus la apariţia primelor aşezări definitive pe teritoriul nordic-european, precum şi implicaţia Bisericii ca instituţie influențatorie în deciziile majore în detrimentul familiei regale.

În capitolul al doilea am făcut o trecere în revistă a evoluţiei, organizării şi importanţei oraşului de origine vikingă Aarhus (Århus), care de altfel a jucat un rol important în dezvoltarea societăţii daneze, aşa cum vom putea descoperi în acest demers.

Tot în cadrul acestuia, mi-am propus să prezint şi un studiu de caz al centrului vechi (Den Gamle By) a oraşului, câteva din clădirile ce se pot regăsi în detrimentul acestuia şi parte din istoria lor, modul în care au fost procurate de unul din cei mai iluştrii oameni ai conservaționismului societăţii daneze, Peter Holm. Jocurile de scenă din politica vremii precum şi eforturile impresionante pentru a restaura unele case, ajutat de prietenii lui Peter Holm, au dus la un rezultat uimitor ce se poate vizita şi astăzi de toţi care păşesc pragul acestui oraş.

Prezentarea politicilor culturale şi a modului de a se raporta la cetăţenii care vizitează Danemarca, reprezintă o modalitate de ai cunoaşte mai bine pe cei care erau cunoscuţi în întreaga lume sub umbra terorii şi a fricii pe care o semănau în rândul popoarelor pe care le vizitau. Modul în care au apărut primele şcoli şi care a fost implicaţia Bisericii în sistematizarea lor, reprezintă o problemă ce a fost deosebit de important de abordat, mai ales că influenţa acestui sistem inspiră şcoli şi metodologii din întreaga Europă şi nu numai.

Concluziile lucrării au fost formulate în aşa manieră, încât să cupridă pe scurt întreg demersul social, cultural şi etnografic al acestei ţări şi poate trezirea interesului asupra vizitării şi înlesnirii de noi legături socio-culturale pentru lărgirea orizonturilor atât religioase cât şi culturale.

Bibliografia cuprinde în proporţie mare cărţi din biblioteca universală, majoritatea traduse din limba daneză şi engleză, cu ajutorul studenţilor băştinaşi ai ţării prezentate, dar şi studii şi recenzii ale unor documente făcute publice interesului general. Unele din precizările ce s-au făcut pe parcursul acestui studio au fost libere, datorită vizitei în Danemarca.

Preview document

Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 1
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 2
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 3
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 4
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 5
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 6
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 7
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 8
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 9
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 10
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 11
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 12
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 13
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 14
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 15
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 16
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 17
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 18
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 19
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 20
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 21
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 22
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 23
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 24
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 25
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 26
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 27
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 28
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 29
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 30
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 31
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 32
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 33
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 34
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 35
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 36
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 37
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 38
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 39
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 40
Evoluția Creștină a Civilizației Daneze în Evul Mediu - Pagina 41

Conținut arhivă zip

  • Evolutia Crestina a Civilizatiei Daneze in Evul Mediu.doc

Alții au mai descărcat și

Iudaismul

Iudaism – doctrina religioasa a evreilor.Se poate referi de asemenea si la sistemul religios al evreilor in general. Cartea misterului pecetluit...

Vikingii - Istoria Religiilor

Religia vikingilor a fost printre ultimele pagâne ramase în Europa. Vikingii au fost considerati adesea pagâni salbatici, “lipsiti de respect...

Mănăstirea Putna

Asezata la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, Manastirea Putna, prima si cea mai importanta ctitorie a Binecredinciosului Voievod...

Exegeza Psalmilor la Sfinții Părinți

Introducere Dintre toate scrierile cuprinse în Vechiul Testament, cea mai populară scriere este Psaltirea, numită „O carte a sufletului...

Sinoadele Conciliariste

Scurt Istoric Sinodul de la Pisa a fost convocat la 25 martie 1409, pentru curmarea marei schisme papale, dar în loc s-o aplaneze a lărgit-o. La 5...

Nașterea Bisericii Creștine Române

Crestinismul este a doua mare religie monoteista a lumii, intemeiata pe invatatura, persoana si viata lui Iisus, numit si Mesia (Mantuitorul) in...

Mănăstirea Cetățuia

Ctitorul Manastirii CETATUIA este domnul Gheorghe Duca. Zidirea s-a inceput in anul 1669 si s-a finalizat in 1672. Inscriptia in limba greaca,...

Ai nevoie de altceva?