Explicarea psihanalitică a agresivității

- În loc de preambul - 

Există în viața fiecărui om o carte ..

- 1.1. Considerații introductive

1.1.1. Perspective psihologice contemporane1

Analiza fenomenelor psihologice poate fi abordată din perspective

diferite, deoarece fiecare oferă o explicație proprie asupra motivelor pentru

care omenii reacționează într-un anumit fel. Spre exemplu, să ne imaginăm

cazul în care o persoană - ca urmare a unei insulte - lovește pe cel care a

adresat insulta. Această situație poate fi privită din punct de vedere psihologic,

din mai multe perspective (p.):

~ p. biologică - actul de lovire poate fi descris ca activarea anumitor

arii cerebrale și stimularea neuronilor care activează mușchii, determinând

mișcarea brațului. Cercetările efectuate din p. biologică urmăresc să specifice

“procesele neurobiologice care stau la baza comportamentului și proceselor mentale”;

~ p. behavioristă - fără nici o referire la structurile corporale, actul

agresiv poate fi descris ca un răspuns la un stimul (aici - insulta), răspuns

învățat, care în trecut a fost recompensat. Perspectiva behavioristă se

concentrează asupra “anumitor stimuli și reacții și consideră că aproape orice

comportament este rezultatul condiționării și întăririi”;

~ p. cognitivă - această perspectivă se concentrează asupra

proceselor mentale implicate în producerea respectivului act de lovire, văzute

în termenii obiectivelor și planurilor menite să ajute la atingerea obiectivelor;

prin urmare, în situația dată, obiectivul constă în apărarea onoarei, iar planul îl

reprezintă tocmai comportamentul agresiv. P. cognitivă se axează “pe procese

mentale ca percepția, amintirea, raționamentul logic, decizia și rezolvarea de

probleme”, cu mențiunea că, spre deosebire de versiunea din sec. al XIX-lea,

abordarea cognitivă contemporană nu se bazează pe introspecție, ci

presupune că: “(1) numai prin studierea proceselor mentale putem înțelege deplin

ce fac organismele și (2) putem studia procesele mentale într-o manieră obiectivă

1 Edward E. Smith, Susan Nolen-Hoeksema, Barbara L. Fredrickson, Geoffrey R. Loftus - Introducere în

psihologie, ed. a XIV-a, Ed. Tehnică, București, 2005, p. 13-18.

Cap. 1. Psihanaliza - știință a explicării inconștientului

concentrându-ne pe comportamente (ca și behavioriștii), dar interpretându-le în

termenii proceselor mentale subadiacente” ;

~ p. psihanalitică - acțiunea de lovire poate fi descrisă ca o expresie

a unui instinct agresiv inconștient. Premisa fundamentală a p. psihanalitice

este “faptul că procesele inconștiente determină comportamentul uman (adică

credințele, temerile și dorințele de care o persoană nu este conștientă, influențează,

cu toate acestea, comportamentul)”, cu alte cuvinte - în viziunea lui Freud -

interzicerea impulsurilor înnăscute nu face decât să le elimine din conștiință,

“aruncându-le” în inconștient;

~ p. subiectivistă - actul agresiv, de lovire, poate fi văzut ca o reacție

la interpretarea afirmației ca fiind o insultă personală; p. subiectivistă afirmă că

“întregul comportament uman este funcție de lumea percepută și nu de cea

obiectivă”, adică definirea situației, elaborată de însuși individul implicat,

depinde de cultura acestuia, de istoria personală și starea motivațională

existentă la acel moment. În acest sens, se observă că, pe fondul unui

realism naiv, oamenii au tendința de a considera că realitatea lor subiectivă,

construită, reprezintă tocmai realitatea autentică a lumii obiective.

1.1.2. Psihologia secolului XXI2

Cercetările desfășurate de către psihologii din lumea întreagă depășesc

în prezent sfera psihologiei, descoperind noi conexiuni cu diferite alte

discipline. În acest sens, în linia domeniilor de interes, se înscriu:

a) neuropsihologia cognitivă - bazată în principal pe neurologie3, se

concentrează pe procesele cognitive și are rolul de a afla cum sunt realizate

activitățile mentale în creier, folosind tehnici de scanare cerebrală pe timpul

cât se realizează o sarcină cognitivă, urmate de compararea rezultatelor

obținute de participanții normali și a celor obținute de participanții cu leziuni

cerebrale (Smith și Jonides, 1994);

b) neuropsihologia afectivă - pentru a descoperi cum se realizează în

creier fenomenele emoționale (Panksepp, 1998);

c) neuropsihologia cognitivă socială - pentru descoperirea modului

în care se realizează în creier atitudinile, stereotipurile, percepția persoanelor

și autocunoașterea (Ochsner și Lieberman, 2001);

2 Idem, p. 22-24.

3 Ramură a medicinii care studiază formarea, structura, funcțiile și bolile sistemului nervos.

d) psihologia evoluționistă - afirmă că mecanismele psihologice au o

bază genetică și că, în trecut, au mărit șansele strămoșilor noștri de a supraviețui

și de a se reproduce. Spre exemplu, o perspectivă evoluționistă poate explica

modul în care ne alegem partenerii ori tendința de supraalimentare în perioadele

care urmează unei alimentări insuficiente (Symons, 1992);

e) psihologia culturală - studiază modul în care mediul cultural în

care trăiește un individ - tradițiile, limbajul și perspectiva sa asupra lumii -

influențează reprezentările mentale și procesele sale psihologice. De pildă, în

cultura occidentală (America de Nord și majoritatea țărilor din Europa

Occidentală și de Nord) oamenii se consideră separați și autonomi, cu

trăsături și aptitudini unice, pe când în culturile estice, inclusiv în India, China

și Japonia - accentul cade preponderent pe relaționare și mai puțin pe

individualitatea persoanei, fapt care determină o diferență de apreciere a

comportamentului uman. (Stevenson, Lee și Graham, 1983);

f) psihologia pozitivă - abordează fenomenele psihologice plecând de

la studiul experiențelor subiective pozitive - fericirea, optimismul, și ajungând

la studiul trăsăturilor pozitive de personalitate - curajul, înțelepciunea, sau la

studiul instituțiilor pozitive - structuri sociale de cultivare a politeții și a

responsabilității cetățenești (Csikszentmihaly, 2000). Câteva dintre concluziile

acestui mod de abordare pot fi, spre exemplu, faptul că individul, pe măsură

ce descoperă idei și acțiuni noi, își extinde resursele fizice, intelectuale,

sociale și psihologice, sau faptul că emoțiile pozitive alimentează trăsăturile de

personalitate pozitive care sprijină dezvoltarea individului - precum

capacitatea de a-și reveni după un eșec și optimismul (Fredrickson, 2001).