Hristologia

INTRODUCERE

A vorbi despre Persoana lui Iisus Hristos, într-o lume, în care răul se acutizează pe zi ce trece, nu este un lucru uşor.

Despre Iisus Hristos se vorbeşte la orice pas, se interpretează texte biblice, se face ştiinţă teologică, se evocă întâmplări actualizate din existenţa concretă, iar viaţa, cum observăm, este într-o derută existenţială extrem de tragică.

Dumnezeirea lui Hristos şi umanitatea Sa în taina ipostatică cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt nu fac abstracţie de timpul nostru. Prezenţa lui Iisus Hristos este o permanenţă în lumina şi taina faptelor de iubire creştină.

Textul Sfintei Scripturi şi scrierile Sfinţilor Părinţi nu sunt apanajul unor elevaţii doctrinare, în context ecumenic, ci este izvorul veşnic viu al dumnezeirii, Celei în Trei Ipostasuri.

Era Duhului, de după Cinzecime nu se desparte de Taina lui Hristos, a prezenţei umanităţii îndumnezeite şi care face eficient ipostasul dumnezeirii Duhului Sfânt, prin lucrarea sfinţitoare din Biserică.

Curentele ateist-raţionaliste îmbrăcate într-o haină umanistă sau vizionarismele sectare sapă adânc la temelia Bisericii, astăzi.

Iisus Hristos trăit autentic şi asumarea crucii Sale, nu sunt lucruri uşoare. Este norma vie duhonicească a umanului purificat, eliberat de vicii, de angoasă şi de trufia-i disimulată. Atâta vreme cât umanul nu se poate transfigura, depăşi pe sine şi să acceadă în taina îndumnezeirii lui înseamnă că prezenţa chipului evanghelic al lui Iisus Hristos nu se face eficient sacramental în viaţa Bisericii noastre, bolind într-o suferinţă a unei tristeţi nemântuitoare. Neputinţa oamenilor de a-L înţelege pe Hristos şi a porni cu Hristos pe un drum duhovnicesc asumat, ţine de schimbarea noastră fundamentală în relaţia cu Dumnezeu, căci numai Dumnezeu ne îmbracă în deprinderea morală a făptuirii iubitoare de înţelepciune prin virtuţi şi în contemplarea cunoscătoare fără greşeală în Duh.

Într-un suprem gând de împăciuire umană, Dumnezeu ne cheamă la frăţietate şi dragoste, la deschiderea ochiului duhovnicesc din noi, pentru a vedea în chip limpede acea sămânţă divină, care aduce bucuria şi bunătăţile veşnice.

Timpul se cere străbătut şi străluminat de clarviziune, într-o luptă acerbă cu patimile, acţiunile malefice ale diavolului, care războiesc din interior şi din exterior orice demers al nostru existenţial.

Umanitatea se cere astăzi refăcută în Hristos, Dumnezeu-Omul, în chipul delicat, transparent ca sursă a sfinţeniei în participare, din Sfinţenia absolută.

Încorporându-l pe Hristos în Biserică prin, Sfintele Taine, participăm şi noi la sfinţenia Sa, devenind mai buni şi atenţi unul pentru celălalt săvârşind faptele cele bune.

Mai mult ca oricând, timpul actual cere această disponibilitate de curăţie3 în relaţiile interumane, din sursa supremă a Fiului lui Dumnezeu, Cel ce se jertfeşte pururea şi înviază în Taina Euharistică, celebrată în Sfânta Liturghie.

Pe Iisus Hristos îl implorăm în rugăciune, în urgenţa acestui timp atât de dificil în ceea ce constituie dezvăluirea sensurilor definitorii ale persoanei şi raza de lumină a istoriei, alături de sfinţii săi.

CAPITOLUL I

ÎNTRUPAREA LOGOSULUI LUI DUMNEZEU PENTRU MÂNTUIREA OMULUI

Prin căderea în păcat, omul a ajuns sub stăpânirea acestuia şi a diavolului, pierzând comuniunea harică cu Dumnezeu şi fiind condamnat la pieire şi la moarte veşnică. Prin întunecarea chipului lui Dumnezeu din el (Gen. 1, 26) în urma căderii în păcat (Gen. 3, 1-24) şi a pierderii harului dumnezeiesc, omul a coborât treptat într-o tot mai adâncă afundare în rău şi o înstrăinare din ce în ce mai mare de Dumnezeu. Omul nu se mai putea întoarce la Dumnezeu şi nici nu se putea mântui prin propriile sale puteri, ci se îndrepta spre pierire veşnică.

Dumnezeu însă în bunătatea Lui n-a voit pieirea omului. De aceea în infinita Sa bunătate şi iubire de oameni, Dumnezeu a hotărât, pentru a-i izbăvi pe oameni de rău, ca Fiul Său să se întrupeze pentru mântuirea oamenilor şi a lumii întregi. (Ioan 3, 16-17; Efeseni 2, 4-5; Tit 3, 4-5).

Fiind deasupra timpului, Dumnezeu a hotărât din veşnicie venirea Fiului în lume prin întrupare. Această hotărâre veşnică a lui Dumnezeu, referitoare la mântuirea omului şi a lumii este numită de Sfânta Scriptură mai înainte hotărâtoare şi preştiinţă “taina voii Sale, după bunăvoinţa Sa, precum mai înainte a hotărât întru Sine” (Ef. 1, 9), “taina cea din veci ascunsă de Dumnezeu” (Ef. 3, 9), “hotărârea sa şi harul care ni s-a dat nouă în Iisus Hristos mai înainte de începutul veacurilor”(II Tim. 1, 9). Dumnezeu fiind veşnic şi neschimbabil, hotărârea de răscumpărare în Hristos este strâns legată de planul Lui din veci pentru crearea lumii şi este rânduită mai înainte de veci, spre mărirea noastră.(I Cor. 2, 7).