Importanța războiului de iarnă pentru România. Reflecții în presa românească

Extras din disertație Cum descarc?

Introducere
Situate la mare depărtare geografică, România şi Finlanda au avut destule contacte de-a lungul timpului. Însă, începând cu secolul al XIX – lea, acestea au devenit mai strânse, unul dintre canalele de cunoaştere reciprocă fiind reprezentat de ofiţerii finlandezi din armata rusă, participanţi la războaiele dintre Imperiul Otoman şi Imperiul Rus. 
În perioada dintre cele două războaie mondiale, raportuile bilaterale au cunoscut o anumită evoluţie, cele două state confruntându-se cu o serie de probleme comune, ce porneau de la poziţia geopolitică şi geostrategică relativ comună.
La începutul celei de-al Doilea Război Mondial, cele două state au fost printre primele naţiuni vizate, în mod direct, de tratatul încheiat între Germania şi Uniunea Sovietică, tratat ce avea să fie cunoscut sub formula “pactul Ribbentrop-Molotov” , încheiat la 23 august 1939. Confruntate cu agresiunea sovietică şi pasivitatea germană, cele două ţări au avut un răspuns diferit, dar care s-a soldat cu acelaşi rezultat. Pe fondul înrăutăţirii raporturilor dintre Berlin şi Moscova, România şi Finlanda au fost înglobate în sfera de influenţă al celui de-al Treilea Reich, considerat, atât şa Bucureşti, cât şi la Helsinki, drept “răul cel mai mic”. Pentru refacerea integrităţii teritoriale, ambele ţări s-au alăturat Germaniei în războiul dus de aceasta împotriva fostului aliat.
Lucrarea de faţă îşi propune să evidenţieze relaţiile dintre cele două state în perioada 1939-1940, integrându-le într-un cadru mai larg al relaţiilor internaţionale. Pentru a putea surprinde acest aspect, am recurs la consultarea literaturii istorice finlandeze consacrate perioadei, în speţă volume de documente , monografii , culegeri de studii, realizate de G. A. Gripenberg , Grahams Lyons , D. G. Kirby , Matti Koskelo , mareşalul Finlandei Carl Emil Gustaf Mannerheim .
În demersul nostru, ne-am bazat pe investigarea surselor primare, cu preponderenţă a celor româneşti, precum Arhivele Ministerului Afacerilor Externe. Am studiat şi folosit în analiza noastră şi volumele de documente româneşti publicate, precum şi bogata istoriografie apărută la noi în ţară aferentei perioadei. Am utilizat şi literatura memorialistică, deşi lucrările de acest gen sunt cunoscute prin subiectivitatea lor. În pofida acestei situaţii, volumele unor personalităţi precum regele Carol al II – lea , Raoul Bossy , Grigore Gafencu , Armand Călinescu , Constantin Argetoianu , Radu R. Rosetti , sunt foarte importante pentru cunoaşterea relaţiilor cu Finlanda.
În cercetarea de faţă se poate constata faptul că, atât România, cât şi Finlanda, aveau serioase temeri faţă de marele vecin de la răsărit care, deşi, într-o primă etapă le-a recunoscut celor două state independenţa, nu a încetat să încurajeze acţiunile subversive la adresa celor două naţiuni. Din cauza distanţei care le despărţea, cele două state şi-au îndreptat, cu precădere, atenţia asupra unor legături politice durabile cu statele din imediata vecinătate, dar şi cu marile puteri.
Pentru a putea înfăţişa cât mai veridic reflectarea “Războiului de iarnă” în presa românească, precum şi atitudinea statului român manifestată, atât pe parcursul acestui conflict, cât şi după terminarea acestuia, mai precis până la data schimbării regimului politic, survenită ca urmare a venirii la putere a mareşalului Ion Antonescu, am prevăzut împărţirea lucrării de faţă în două capitole, în cuprinsul cărora susţinem că am reuşit să surprindem atitudinea statului român faţă de conflictul sovieto-finlandez, precum şi principalele consecinţe ale acestuia pentru statele situate la graniţa Uniunii Sovietice.


Fisiere în arhivă (4):

  • Importanta Razboiului de Iarna pentru Romania. Reflectii in Presa Romaneasca
    • cap 1.docx
    • cap 2.docx
    • Cuprins.docx
    • titlu disertatie.docx

Imagini din acest disertație Cum descarc?

Banii înapoi garantat!

Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.


Descarcă această disertație cu doar 8€

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.

1. Numele și adresa de email:

ex. Andrei, Oana
ex. Popescu, Ionescu

* Pe adresa de email specificată vei primi link-ul de descărcare. Asigură-te că adresa este corectă și că poate primi email-uri.

2. Alege modalitatea de plată preferată:



* La pretul afișat se adaugă 19% TVA.


Hopa sus!