CAPITOLUL 1 Biodiversitatea Parcului Național Munții Măcinului 4 1.1 Localizare și acces 4 1.2 Cadrul Natural 4 1.3 Clima, apele, vegetația și fauna 5 1.3.1 Clima 5 1.3.2 Apele 6 1.3.3 Vegetația 6 1.3.4 Fauna 11 1.4 Specii, habitate, ecosisteme și peisaje 12 1.4.1 Habitate de stâncărie 12 1.4.2 Habitate stepice 14 1.4.3 Habitate de pădure 15 1.4.4 Habitate de silvostepă 15 1.4.5 Zone umede 16 1.5 Valori și oportunități 17 CAPITOLUL 2 Cadrul geologic și structural 18 2.1 Roci granitoide paleozoice 26 2.2 Roci metamorfice 30 CAPITOLUL 3 Amenințări și probleme ce necesită manageriere 32 3.1 Strategie de management 34 3.2 Relații și procese ecologice 35 3.3 Dezvoltare și competitivitate economică în Munții Măcinului 37 3.4 Peisajele 39 CAPITOLUL 4 Studiul de caz privind impactul asupra mediului în zona carierei din comuna Turcoaia din Dealul Bujoarelor 42 4.1 Informații generale 42 4.2 Apa, aerul și solul 43 4.3 Activități de dezafectare 53 4.4 Deșeuri 53 4.5 Informații despre utilizarea curentă a terenului, infrastructura existentă, valori naturale, istorice, culturale, arheologice, arii naturale protejate, zone de protecție sanitară 55 4.6 Măsuri de diminuare a impactului asupra biodiversității 57 4.7 Informații despre biotopurile de pe amplasament: păduri, mlaștini, zone umede, ape de suprafață- lacuri, râuri, heleșteie 59 CAPITOLUL 5 Concluzii 61 ANEXA 1
„După cum se cunoaşte, perioada contemporanã se caracterizează, printre altele, printr-o rapidă dezvoltare economică – respectiv a industriei, agriculturii, transporturilor, turismului, relaţiilor economice internaţionale etc. ceea ce a impus o folosire tot mai intensă a resurselor naturale, limitate, desigur, în timp în privinţa rezervelor exploatabile. Tocmai de aceea, cunoaşterea actualei game de resurse naturale, ca şi distribuţia acestora pe cuprinsul planetei şi, totodată, interpretarea raporturilor existente între resursele naturale, pe de o parte, şi economie, pe de alta parte, constituie factori indispensabili în pregătirea unei largi categorii de specialişti, între care economiştii în primul rând. Activitatea industrială a omului constituie principala verigă în dezvoltarea societății moderne, însă nu întotdeauna eforturile acestuia sunt prietenoase mediului. Nu ne putem imagina o societate modernă fără descoperirile tehnologice din prezent, dar nici nu putem să compromitem șansele generațiilor viitoare de a-și asigura propriile nevoi. Practic în acest mod am definit un concept de bază al dezvoltării omenirii și anume cel al dezvoltării durabile. Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socio-economice și elementele capitalului natural. Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cu siguranță cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul "Viitorul nostru comun",cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland: "dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi". Dezvoltarea durabilă urmarește și încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situație în care se regăsește un raport de tipul om/mediu, fie ca e vorba de mediu înconjurător, economic sau social. Deși inițial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluție la criza ecologică determinată de intensa exploatare industriala a resurselor și degradarea continuă a mediului și cauta în primul rând prezervarea calității mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calității vieții în complexitatea sa, și sub aspect economic și social. Obiect al dezvoltării durabile este acum și preocuparea pentru dreptate și echitate între state, nu numai între generații Și activitățile de exploatare în carierele de piatră trebuie să fie subordonate acestui concept deoarece, nu putem exista ca societate modernă fără această materie primă dar nici nu ne putem permite să transformăm peisaje de o rară frumusețe în imagini selenare.” CAPITOLUL 1 BIODIVERSITATEA PARCULUI NAȚIONAL MUNȚII MĂCINULUI 1.1 Localizare și Acces Munții Mǎcinului sunt situați ȋn Regiunea de Dezvoltare Sud - Est Dobrogea, respectiv ȋn nord-vestul Dobrogei, ȋn județul Tulcea, ȋntre Valea Dunǎrii, Valea Luncaviței și ȋnșeuarea Cerna-Horia, fiind ȋncadrați ȋntre 28º07´ și 28º27´ long. E, respectiv 45º01´ şi 45º21´ lat. N. Ȋn partea de vest și sud-vest a parcului, accesul se face de pe drumul național 22D, ȋntre localitǎțile Mǎcin și Horia. La nord se aflǎ drumul european E87, ȋntre localitǎțile Mǎcin-Jijila-Luncavița. Drumul județean dintre comunele Horia și Luncavița permite accesul ȋn estul și nord-estul parcului. Geografic se ȋncadreazǎ ȋn Podișul Dobrogei de Nord, cunoscut și sub denumirea de Orogenul Nord Dobrogean care cuprinde ca diviziuni: Munții Mǎcinului, Dealurile Tulcei, Colinele Niculițel, Podișul Babadag, Podișul Casimcei și depresiuni mici. Teritoriul cuprinde 2 orașe: Mǎcin și Babadag și 23 de comune, cu un numǎr de 97.272 locuitori și o densitate medie de 32,5 locuitori pe km2. Media la nivel de zonǎ este de 4,5 sate pe comunǎ, cu tendința de scǎdere accentuatǎ a populației din satele mici. 1.2 Cadrul Natural Munţii Măcinului sunt cei mai vechi munţi din România, rezultat ai orogenezei Hercinice. Altitudinea variază în parc între 7 şi 467 metri, pantele fiind abrupte, cu o diferenţă de altitudine mare pe o distanţă mică. Procesele de dezagregare a rocilor sunt active, având ca rezultat surprinzătoare peisaje arhaice. Clima are pregnante caracteristici stepice, cu influenţe mediteraneene. Specifică acestor munţi este ariditatea nemaiîntâlnită în munţii din România, cu veri fierbinţi şi uscate, toamne lungi şi uscate, iar iernile foarte sărace în zăpadă. Cursurile de apă se încadrează atât în bazinul hidrografic al Dunării (Jijila, Luncaviţa, Cerna, Sorniac) cât şi cel al Mării Negre (Taiţa). Debitele cursurilor de apă sunt reduse majoritatea având caracter temporar, deseori formând cascade. Climatul acestor munţi a determinat o varietate specifică, unică în Europa, cu interferenţa tipurilor ecosistemice pontico - submediteraneene, central europene şi asiatice, fapt ce conferă Munţilor Măcin atributul de sinteză în miniatură a două continente – Europa şi Asia. Aceeaşi interferenţa face posibil ca pe mai puţin de 1% din teritoriul ţării, să se întâlnească peste 50% din speciile de floră şi faună ale României! Acest paradis al biodiversităţii adună: • Peste 1.770 de specii de plante, dintre care 72 sunt protejate ca fiind rare sau vulnerabile, iar 27 de specii sunt endemice pentru regiune; • 181 specii de păsări, dintre care 37 sunt strict protejate la nivel internaţional, fiind menţionate în Directiva Habitate şi Convenţia de la Berna; • 47 de specii de mamifere; • 1.436 specii de insecte identificate, cu peste 900 de specii de fluturi; • 11 specii de reptile; • 7 specii de amfibieni. Șase dintre cele opt grupe de ecosisteme din Europa sunt reprezentate în Parcul Naţional Munţii Măcinului! În Parcul Naţional Munţii Măcinului sunt identificate 24 de habitate prioritare, dintre care unul este unic în lume! (Pădurea de fag dobrogeană).
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
