Investițiile Străine Directe - Elemente Definitorii

CAPITOLUL 1

INVESTITIILE STRAINE DIRECTE – ELEMENTE DEFINITORII

În vederea abordarii riguroase a unei problematici atât de complexe si

extinse vom începe demersul nostru printr-o ampla prezentare a continutului,

teoriilor, factorilor determinanti si tipologiei investitiilor straine directe.

Teoriile si studiile prezentate în cadrul acestui prim capitol vor sta la

baza fundamentarii concluziilor analizelor efectuate pe parcursul lucrarii,

analize care vor confirma sau infirma aplicabilitatea acestora în cazul tarilor

central si est europene si, în particular, în cazul României.

1.1. Conceptul de investitie straina directa

Într-o abordare generala, investitiile straine reprezinta acea componenta

a fluxurilor internationale care reflecta scopul unei entitati, persoana fizica sau

juridica, rezidente într-o tara de a obtine un interes, pe termen scurt sau lung,

într-o companie rezidenta în alta tara.

Drept urmare, “investitia internationala presupune existenta a cel putin

doi agenti economici, agentul economic emitent si agentul economic receptor,

situati în spatii nationale diferite” (Horobet, 2005, pag.43).

În functie de raportul stabilit între emitentul si receptorul investitiei se

disting doua categorii de investitii internationale: investitiile straine directe

(ISD) si investitiile straine de portofoliu (ISP). Din punct de vedere istoric,

investitiile straine de portofoliu preced investitiile straine directe.

Initial, capitalul circula între tari, în principal, prin intermediul pietei de

capital, în cautarea unor rate ale dobânzii mai ridicate (diminuate de riscul

valutar si alte riscuri) sau/si a unor profituri cât mai mari comparativ cu cele ce

puteau fi obtinute pe piata locala. La începutul secolului al XIX-lea, marea

majoritate a investitiilor europene în SUA se realizau sub forma

împrumuturilor sau detinerii unor pachete minoritare de actiuni. Pe masura

dezvoltarii economiei americane, piata interna de capital a atras noi fluxuri de

investitii straine de portofoliu. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, fluxurile

de ISD au crescut ca pondere în fluxurile investitionale internationale, odata cu

realizarea de catre SUA a unor investitii masive destinate reconstructiei

Europei Occidentale. Acest fenomen - prevalenta ISD în cadrul investitiilor

internationale - s-a accentuat puternic începând cu anii `80 datorita, în

principal, evolutiilor tehnologice rapide.

Asadar, tipologia investitiilor internationale permite identificarea a doua

categorii, investitiile straine directe si de portofoliu, caracterizate atât prin

diferente cât si prin similaritati.

Încadrarea investitiilor internationale în una din cele doua categorii

se bazeaza, evident, pe elementele care le diferentiaza si asupra carora ne vom

opri în continuare.

Astfel, spre deosebire de investitia straina de portofoliu, investitia

straina directa “presupune transferarea de catre agentul emitent a controlului

si deciziei asupra activitatii receptorului”. Cu privire la acest aspect se ridica

urmatoarea întrebare - Care este procentul care asigura investitorului strain

controlul asupra activitatii receptorului? Desi teoretic se considera ca

preluarea controlului presupune achizitionarea de actiuni ce asigura jumatate

plus unu din numarul total de voturi, practica a demonstrat ca procentul necesar

variaza de la o tara la alta si de la o companie la alta, în functie de gradul de

dispersie al actionariatului. În consecinta, din necesitati de raportare statistica,

reglementarile nationale includ în categoria ISD toate tranzactiile care

presupun trecerea în patrimoniul emitentului a cel putin 10-20% din numarul

total de voturi, respectiv 10% pentru SUA, 20% în Franta si 25% în Germania,

în timp ce Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE)

recomanda un procent de numai 10% (Horobet, 2005, pag.44,45).

În cazul investitiilor straine directe interesul investitorului strain si, în

consecinta, implicarea acestuia se manifesta pe termen lung, ceea ce exclude

posibilitatea desfasurarii unor activitati speculative posibile în situatia

investitiilor straine de portofoliu (UNCTAD, 2002, pag.290).

Spre deosebire de ISP care reprezinta externalizarea unor active

financiare (actiuni si obligatiuni), investitiile straine directe genereaza un flux

investitional internalizat care include atât active de capital (tangibile), cât si

active intangibile (cunostinte manageriale, de marketing, know-how).

În esenta, agentii economici implicati în investitii internationale,

indiferent de forma acestora (ISD sau ISP) au în vedere obtinerea de venituri,

diversificarea si accesul la piata. Diferenta între cele doua categorii de investitii

internationale consta nu în obiectivele agentilor economici implicati care, în

cea mai mare parte, sunt similare, vizând obtinerea unei rentabilitati sporite, ci

în criteriile care stau la baza deciziei investitionale. Astfel, în timp ce prin ISP

agentii economici urmaresc „diversificarea portofoliului conform preferintei

pentru o anumita expunere sectoriala si/sau geografica”, ISD vizeaza

valorificarea superioara a „avantajelor” detinute de firma investitoare. În

consecinta, în cazul investitiilor straine directe criteriile principale care stau la

baza deciziei de a investi într-o anumita tara vizeaza potentialul pietei si

existenta capabilitatilor locale (resurse naturale, umane, de cercetare-dezvoltare

etc.), în timp ce, ISP sunt directionate în functie de stabilitatea politica a tarii

receptoare (influenteaza marimea investitiei), gradul de deschidere economica

si de maturitate a pietei de capital, atitudinea guvernului si usurinta cu care sunt

repatriate profiturile etc. (Dunning si Dilyard, 1999, pag.20-22).