I. Legăturile Bisericii Româneşti cu Constantinopolul, secolele XIV-XVII 5 I 1 Secolele XV-XVI 6 I 2 Secolele XVI-XVIII 13 II Relaţiile cu Patriarhia Ecumenică, secolul al XIX-lea 22 II 1 Raporturile Bisericii Româneşti cu Constantinopolul de la Cuza la autocefalie 29 II 2 Ridicarea la rang de Patriarhie a Bisericii Româneşti 38 III Relaţiile Patriarhiei Române cu Patriarhia Ecumenică în secolul al XX-lea 40 III 1 Raporturile cu Patriarhia din Constantinopol în vremea noastră 53 Concluzii 57 Bibliografie 58
Introducere: Legăturile dintre Biserica Ortodoxă Română şi Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, a reprezentat pentru mine o problema interesantă pe care am considerat-o bună de abordat la finalitatea studilor de licenţă şi astfel că sub supravegherea Părintelui Profesor Dr Vasile Muntean, am încercat să expun istoricile legături care au fost între Biserica noastră şi cea a Constantinopolului Odată cu întemeierea statelor independente ale Ţărilor Române, Ţara Românească şi Moldova, au început să se întemeieze şi anumite formaţiuni religioase care cu timpu au început să crească şi tot odată să îşi caite sprijin şi ajutor Astfel au luat fiinţă tinerele biserici ale Ţării Româneşti şi a Moldovei Lucrarea de faţă urmăreşte prezentarea legăturilor sau a rapoartelor întreţinute între Patriarhia Ecumenică şi cea românească având în vedere cele mai importante momente din viaţa religioasă românească, cum ar fi întemeierea Bisericii Româneşti, câştigarea Autocefaliei şi mai târziu la ridicarea la rang de Patriarhie După cum am amintit, primul contact favorabil dintre Biserica românească şi cea din Constantinopol a fost însuşi recunoaşterea ei, când Ierarhul Iachint al Viciniei a fost mutat ca Mitropolit al Ungrovlahiei de către Patriarhul din aceea vreme Filotei I la anul 1359 Dacă în privinţa Ţării Româneşti lucrurile au mers destul de bine şi biserica de aici a fost recunoscută în jurul anul mai sus amintit, acelaşi lucru nu se poate spune şi de Biserica din Moldova, care în urma unor neînţelegeri între Ecumenic şi domnul moldovean, va avea drept consecinţă recunoaşterea ei abia în jurul anul 1401, când Ecumenicul recunoaşte ca Mitropolit pe Iosif Un alt moment de mare însemnatatea dintre legăturile Bisericii Române şi Patriarhia Ecumenică la constituit recunoaşterea autocefalie Ca făuritori ai acestui moment istoric îi avem pe Mitropolit Calinic Miclescu al Ţării Româneşti şi Patriarhul Ecumenic Ioachim IV, care binecuvintează şi aprobă această cerere la data de 25 aprilie 1885, astfel ca Biserica Românească începe un nou capitol al vieţii sale din postura de autocefală Momentul culminant al legăturilor dintre cele două Bisericii, l-a constituit ridicarea la rang de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române De acum, Biserica Românească va fi reprezentată în spaţiul Ortodoxiei de cea mai înaltă treaptă aceea a Patriarhatului, care va fi reprezentat de oameni cu o pregătire deosebitp, atât teologică cât şi în alte domenii cum ar fi culturală, socială, etc Astfel că, pe parcursul lucrării vom însoţii Biserica românească de la tinereţea ei, sau mai bine spus din momentul naşterii, şi până la momentul maturităţii depline, şi vom arăta ce fel de legaturi au avut loc, fie ele favorabile sau nu dezvoltării şi perfecţionării vieţii religioase în noile State Române LEGĂTURILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU PATRIARHIA ECUMENICĂ DE-A LUNGUL VREMII I Legăturile Bisericii Româneşti cu Constantinopolul: secolele XIV-XVIII Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Patriarhia Ecumenică, numită şi Marea Biserică a lui Hristos din Constantinopol, se întind mult în trecut, întrepătrunzându-se, în plan spiritual, încă de la începuturile creştinismului Astfel, atât anticul oraş al Bizanţului, cât şi provincia Scythia Minor au primit Evanghelia de la Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, împărtăşind aşadar aceeaşi paternitate spirituală Sfântul Ierarh Iachint, mitropolit al Vicinei şi primul întâistătător al Mitropoliei Ungrovlahiei, este numit de patriarhul ecumenic Filotei I la anul 1359 După întemeierea noii capitale a Imperiului Roman de Răsărit pe malurile Bosforului de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi aşezarea aici a unuia dintre cele mai însemnate scaune episcopale ale întregii creştinătăţi, egal în demnitate cu Roma, conducătorii Bisericii din Constantinopol nu vor întârzia să intre în legătură cu ierarhii de la Tomis, episcopie atestată din a doua jumătate a secolului al IV-lea Păstori dobrogeni precum Gherontie, Timotei ori Valentinian vor lua parte, fie direct, fie prin intermediul mărturiilor scrise, la hotărârile Sinoadelor II, III şi V ecumenice, dovedindu-se apărători ai Ortodoxiei După pierderea provinciei Scythiei Minor de către Imperiul Bizantin în secolul al VII-lea nu mai există, vreme de patru veacuri, menţiuni ale legăturilor dintre Patriarhia Ecumenică şi spaţiul românesc Cert este însă că misionarii constantinopolitani vor continua să activeze în rândurile vlahilor, atât la sud, cât şi la nord de Dunăre, dovadă fiind o episcopie a acestora, subordonată Arhiepiscopiei de Ohrida şi, prin aceasta, Patriarhiei, menţionată începând cu secolul al XI-lea De asemenea, odată cu reafirmarea prezenţei bizantine la Dunărea de Jos, prin constituirea themei Paristrion ori Paradunavon, este fără îndoială faptul că reorganizarea eclesiastică a acestui teritoriu a urmat-o îndeaproape pe cea administrativă Primul centru religios al acestei regiuni despre care avem mărturii clare este oraşul Vicinei, sediul unui arhiepiscop (sau mitropolit) subordonat direct tronului ecumenic, menţionat începând cu secolul al XIII-lea, când o parte a ierarhiei bizantine, izgonită de cavalerii Cruciadei a IV-a, care cuceresc la anul 1204 Constantinopolul, se refugiază aici Vicina va rămâne un important centru religios până în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, când se pare că o invazie a tătarilor îi produce declinul
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
