Legitimitatea proceasuală activă a Curții de Conturi Europene

CUVÂNT ÎNAINTE

Uniunea Europeană constituie, prin cadrul său instituțional unic pe scena relațiilor internaționale și prin întrepătrunderea dintre drept și politică, un obiect de studiu deosebit de interesant, fiind rezultatul cel mai convingător și complex al procesului de unificare europeană început la finele celui de-Al Doilea Război Mondial.

Sistemul instituțional al Uniunii Europene, asemenea întregului proces de integrare europeană, a cunoscut o permanentă transformare, determinată de nevoile de adaptare la realitățile concrete marcate de reorganizarea și perfecționarea unor instituții și organisme devenite clasice și de apariția unora noi. În prezent acesta desemnează unul dintre cele mai complexe sisteme instituționale din lume, urmărind integrarea intereselor politice ale statelor membre, prin administrarea diverselor politici și strategii comune inițiate de acestea.

Instituțiile Uniunii Europene formează structura de bază a Uniunii, asigurând promovarea valorilor, urmărirea obiectivelor și susținerea intereselor sale, ale cetățenilor săi și ale statelor membre, precum și asigurarea coerenței, a eficacității și a continuității politicilor și acțiunilor sale. Fiecare dintre ele ocupă un loc distinct în organizarea Uniunii Europene răspunzând unor nevoi fundamentale, astfel că, în funcție de sfera de competențe pe care o au, există: instituții cu putere de decizie, autorități cu rol de control, organisme cu funcții de natură financiară, organisme cu rol consultativ, organisme interinstituționale și autorități descentralizate. De asemenea, fiecare instituție reprezintă un principiu determinat, are un fundament politic și sociologic distinct și își exercită atribuțiile, respectiv competențele, în temeiul Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (abr. TFUE) , la care se adaugă cele prevăzute în Tratatul privind Uniunea Europeană (abr. TUE) .

Deși la nivel instituțional se poate vorbi despre existența unui sistem unic al Uniunii Europene, lucrarea nu își propune să intre în detalii cu privire la toate aceste instituții, ci își dorește o prezentare exhaustivă a uneia dintre principalele instituții europene, creată pentru a proteja interesele financiare ale Uniunii, și anume Curtea de Conturi a Uniunii Europene, cunoscută și drept Curtea Europeană de Conturi.

Rațiunea alegerii temei de față este dată, în primul rând, de evoluția integrării europene, un domeniu vast și fascinant, mai ales datorită complexității raporturilor juridice stabilite între statele membre și instituțiile Uniunii Europene.

Prin tematica prezentată, lucrarea oferă posibilitatea aprofundării problematicii referitoare la Curtea de Conturi, în general ca instituție care a funcționat în temeiul tratatelor institutive , și cu trimitere directă la modul său de funcționare, la sfera de atribuții și la scopul urmărit, după crearea Uniunii Europene, în special.

Cu privire la necesitatea și importanța cercetării temei de față pot fi aduse, ca argumente, locul pe care Curtea Europeană de Conturi îl ocupă în cadrul sistemului instituțional al Uniunii, relația dintre această instituție și statele beneficiare de fonduri europene, precum și utilitatea domeniului după aderarea României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007.

Lucrarea prezintă un caracter teoretic și, totodată, aplicativ și de cercetare, fiind structurată în patru capitole, împărțite pe mai multe secțiuni.

Primul capitol al lucrării debutează cu o prezentare cronologică a evoluției istorice a Curții Europene de Conturi, cu evidențierea tratatelor ce au marcat această instituție. Pornind de la traseul evolutiv al acestei instituții a fost subliniată menirea principală a Curții de Conturi ca instituție autonomă, independentă, dar fără personalitate juridică, deoarece aceasta nu acționează în nume propriu, ci în interesul Uniunii Europene, ducând la îndeplinire acele atribuții care îi sunt stabilite în mod expres, respectiv verificarea conturilor și a execuției bugetului general al Uniunii.

Al doilea capitol al lucrării privește organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Uniunii Europene, ținând seama de principiile fundamentale care guvernează activitatea oricărei instituții la nivel unional, și anume: autonomia de voință, atribuirea de competențe, echilibrul instituțional, cooperarea instituțională și transparența instituțională. Independența Curții de Conturi, în raport cu alte instituții unionale și cu statele membre, libertatea deplină în organizarea, planificarea activității de audit și publicarea rapoartelor sale constituie garanția obiectivității în desfășurarea activității sale de control.