Metodica cercetării accidentelor de muncă

Cuprins disertație Cum descarc?

Introducere.06
Capitolul 1. Tactica cercetării criminalistice la faţa locului
1.1. Importanţa cercetării criminalistice la faţa locului.09
1.1.1. Obiectivele cercetării la faţa locului.10
1.2. Tactica pregătirii criminalistice în vederea cercetării la faţa locului.11
1.3. Reguli specifice cercetării criminalistice la faţa locului.14
Capitolul 2. Metodica investigaţiei accidentelor de muncă
2.1. Reglementarea juridică privind investigarea accidentelor de muncă.19
2.1.1. Metodica investigaţiei criminalistice a accidentelor de muncă.21
2.2. Principalele aspecte ce trebuiesc clarificate prin investigarea accidentelor de muncă.23
2.3. Cercetarea la faţa locului a accidentelor de muncă.25
2.3.1. Obiectivele cercetării propriu-zise la faţa locului .26
2.3.2. Obiectul expertizei accidentelor de muncă.28
2.4. Efectuarea altor acte de urmărire penală.28
Capitolul 3. Metodica investigaţiei criminalistice a accidentelor de muncă din domeniile: minier, petrochimic şi construcţii
3.1. Particularităţile metodologice privind investigarea accidentelor de muncă din domeniul minier.31
3.1.1. Principalele cauze ale accidentelor de muncă din domeniul minier.32
3.1.1.1. Accidente de muncă în legătură cu dechiderea, săparea şi susţinerea lucrărilor miniere.32
3.1.1.2. Accidente de muncă în legătură cu circulaţia şi transportul în subteran.32
3.1.2. Cercetarea la faţa locului a accidentelor de muncă.33
3.2. Particularităţi metodologice privind investigarea accidentelor de muncă din domeniul petrochimic.34
3.2.1. Factorii obiectivi de pericol.35
3.2.2. Cauzele accidentelor de muncă sau avariilor, în industria petrochimică.36
3.2.3. Cercetare la faţa locului a accidentelor de muncă.37
3.2.4. Efectuarea unor acte de Urmărire Penală.40
3.3. Particularităţi metodologice privind investigarea accidentelorde muncă din domeniul construcţiilor.42
3.3.1. Cauzele accidentelor de muncă din domeniul construcţiilor.43
3.3.2. Cercetarea propriu-zisă a accidentelor de muncă din construcţii.44
3.4. Particularităţi metodologice privind investigarea accidentelor de muncă din domeniul forestier.44
3.4.1. Accidentele în legătură cu doborârea arborilor.45
3.4.2. Accidentele în legătură cu fasonarea arborilor.45
3.4.3. Accidentele în legătură cu scoaterea lemnelor.47
Capitolul 4. Ascultarea persoanelor implicate în accidentele de muncă
4.1. Ascultarea martorilor.48
4.1.1. Valoarea probantă a mărturiei.48
4.1.2. Pregătirea ascultării martorilor.48
4.1.3. Elaborarea planului de ascultare a martorilor.49
4.1.4. Fazele ascultării martorului.49
4.2. Ascultarea învinuitului şi a inculpatului.50
4.2.1. Pregătirea ascultării învinuitului şi a inculpatului.50
4.2.2. Consemnarea depoziţiilor.52
Capitolul 5. Dispunerea şi valorificarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi expertizelor tehnice în cazul accidentelor de muncă
5.1. Constatarea tehnico-ştiinţifică.53
5.2. Expertiza tehnică.53
5.2.1. Numirea experţilor tehnici.53
5.2.2. Stabilirea obiectivelor expertizei.54
5.2.3. Întocmirea expertizei.54
5.2.4. Suplimentul de expertiză.55
5.2.5. Noua expertiză tehnică.55
5.3. Valorificarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor tehnice.55
5.3.1. Concluzile formulate.55
5.3.2. Aprecierea rezultatelor constatării tehnico-ştiinţifice şi a expertizei tehnice.56 
Concluzii.57
Bibliografie.65

Extras din disertație Cum descarc?

Introducere
Procedeul probator, denumit în Codul român de procedură penală cercetarea la faţa locului (art.129 C.p.) - cunoscut în legislaţiile occidentale şi ca cercetarea scenei infracţiunii sau scena crimei, cum este cazul sistemului judiciar de tip anglo-saxon, ori american, reprezintă actul de debut al investigaţiilor infracţiunilor sau evenimentelor cu un grad ridicat de periculozitate, precum: omucideri, violuri sau tâlhării urmate de moartea victimei, distrugeri, catastrofe sau accidente grave, infracţiuni din domeniul crimei organizate ş.a.
În baza unei bogate jurisprudenţe, autorii de specialitate sunt unanimi în a apre¬cia că acest act iniţial de urmărire penală are o evidentă semnificaţie în ansamblul preocupărilor consacrate soluţionării unei cauze penale. El presupune cunoaşterea imediată, directă şi completă a locului în care s-a comis fapta penală.
Conform prevederilor art. 129 al Codului de procedură penală, cercetarea la faţa locului se efectuează atunci când sunt necesare:
- Constatarea situaţiei locului săvârşirii infracţiunii.
- Descoperirea şi fixarea urmelor infracţiunii.
- Stabilirea poziţiei şi stării mijloacelor materiale de probă şi a împrejurărilor în care a fost comisă infracţiunea.
Referitor la înţelesul termenului de faţa locului sau de loc al săvârşirii faptei, aşa cum este folosit, uneori, în practică ori în literatura de specialitate (sau de scenă a infracţiunii, în Occident), trebuie făcută o precizare: prin această expresie se are în vedere nu numai locul propriu-zis al săvârşirii infracţiunii, ci şi zonele mai apropiate sau alte locuri din care se pot desprinde date referitoare la pregătirile, comiterea şi urmările faptei, inclusiv căile de acces şi de retragere a autorului din, câmpul infracţional.
În legătură cu termenul analizat, există şi o interpretare legală potrivit căreia, prin „locul săvârşirii infracţiunii” se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori unde s-a produs rezultatul acesteia (art.30 alin.4 C.pr.pen.).
Obiectivele imediate ale cercetării locului faptei sunt următoarele:
- Descoperirea urmelor şi evidenţierea împrejurărilor apte să conducă la identificarea făptuitorului, la clarificarea circumstanţelor în care s-a săvârşit infracţiunea, la descoperirea corpurilor delicte.
- Obţinerea de către organul de anchetă şi de către magistrat a unor date exacte, corecte, prin cunoaşterea şi studierea nemijlocită a scenei infracţiunii, referitoare la modul de săvârşire a faptei şi la persoana infractorului, aspect de natură să evidenţieze principala funcţie a cercetării la faţa locului. Cercetarea la faţa locului, ca şi celelalte acte ori activităţi de investigare a faptelor penale, se face numai în strictă conformitate cu reglementările referitoare la acest procedeu probator. Astfel, potrivit cu prevederile art.129 alin.l C.pr.pen., cercetarea la faţa locului poate fi dispusă motivat de către organul judiciar, ori de câte ori se consideră necesar să se apeleze la acest procedeu probator.
În faza de urmărire penală, cercetarea la faţa locului este dispusă printr-o rezoluţie motivată a organului de urmărire penală, de regulă, după începerea urmăririi penale. Cercetarea se efectuează în prezenţa martorilor asistenţi, cu excepţia cazurilor în care această prezenţă nu este găsibilă. De asemenea, dacă se consideră necesar, la cercetare pot participa şi părţile, o eventuală neparticipare a părţilor încunoştinţate nefiind de natură să împiedice efectuarea cercetării.
Învinuitului sau inculpatului, dacă nu poate fi adus la cercetare, în cazul în care este reţinut sau arestat, organele de urmărire penală îi pun în vedere că poate fi reprezentat şi îi asigură, la cerere, reprezentarea. 
Referitor la acest ultim aspect, atragem atenţia asupra modificărilor aduse art.172 C.pr.pen., prin Legea 32/1990, potrivit cărora apărătorul, ales de învinuit sau de inculpat, poate participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală, deci şi la cercetarea la faţa locului.
În faza de judecată cercetarea la faţa locului este dispusă de către instanţă, printr-o încheiere, după începerea cercetării judecătoreşti. Potrivit art.129 alin.4 C.pr.pen., instanţa de judecată efectuează cercetarea la faţa locului cu citarea părţilor şi în prezenţa procurorului, când participarea acestuia la judecată este obligatorie.
Privitor la specificul acestei activităţi, aşa cum se învederează în doctrina proce¬sual penală şi cum, de altfel, însăşi practica o demonstrează, cercetarea la faţa locului, efectuată de instanţa de judecată, nu are nici întinderea şi nici adâncimea celei efectuate de către organul de urmărire penală. Cu toate acestea, semnificaţia este la fel de mare, întrucât instanţa are posibilitatea să ia contact direct cu anumite aspecte ale locului în care s-a comis infracţiunea şi să cântărească mai exact rezul¬tatele desprinse din cercetările anterioare ale organelor de urmărire penală.
Securitatea si sănătatea in muncă ( protectia muncii ) constituie un asamblu de activităti institutionalizate avand ca scop asigurarea celor mai bune conditii in desfăsurarea procesului de muncă, apărarea vietii, integritătii corporale si sănătătii salariatilor prin aplicarea unui sistem unitar de măsuri si reguli tuturor participantilor la procesul de muncă.
Securitatea si sănătatea in muncă este reglementată de următoarele acte normative: Codul muncii (art. 175-191) si Legea 319/2006, privind securitatea si sănătatea in muncă, precum si Normele metodologice de apicare a acestei legi aprobate prin Hotărarea Guvernului nr. 1425/2006.
Reguli generale:
- Obligatia de a asigura securitatea si sănătatea in muncă a salariatilor revine angajatorului.
- Măsurile de protectie a muncii vizează in principal activitatea de prevenire a accidentelor de muncă, a imbolnăvirilor profesionale.
- Activitatea de protectie a muncii asigură aplicarea criteriilor ergonomice pentru imbunătătirea conditiilor de muncă si pentru reducerea efortului fizic, precum si măsuri adecvate pentru munca femeilor si a tinerilor.
- Răspunderea pentru organizarea activitătii de asigurare a securitătii si sănătătii in muncă apartine angajatorului.

Fisiere în arhivă (1):

 Metodica Cercetarii Accidentelor de Munca.doc

Imagini din acest disertație Cum descarc?

Bibliografie

AIONIŢOAIE C-TIN, BERCHEŞAN V., BUTOI T., MARCU L, PĂLĂNCEANU E.; PLETEA C-TIN, SANDU I.E., STANCU EM. - Tratat practic de criminalistică, Editura II-a, EdituraCarpaţi, Craiova, 1992.
TIBERIU-CONSTANTIN MEDEANU – Accidentele de muncă, Volumul I, Editura Lumina Lex
CAMIL SUCIU, Criminalistică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1972
ARGEŞANU I. - Enigmele anchetelor judiciare, Editura Civică, Bucureşti, 1992.
ARGEŞANU I. - Criminalistica şi Criminologia în acţiune, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
ATHANASIU A. - Scris şi personalitate; Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970.
BASARAB M. - Criminalistică, Editura Universităţii "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca, 1968.
BASARAB M. - Drept penal, partea generală, EdituraUniversităţii "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca, 1988.
BASARAB M., MOLDOVAN L., SUDIN V - Drept penal, partea specială, Editura Universităţii "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca,1985.
BELIŞ V., DRAGOMIRESCU V., NANEŞ C, PANAITESCU V., GAGEA E., DRUGESCU N. - Medicină legală, Editura Teora, Bucureşti, 1992.
BULAI C. - Drept penal român, partea generală, vol.l şi 2, Editura Şansa, Bucureşti, 1992.
CIOPRAGA A., IACOBUŢĂ I. - Criminalistica, Editura Junimea, Iaşi, 2001.
CIOFU I. - Comportamentul simulat, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1976.
DONGOROZ V., KAHANE S., OANCEA L, FODOR I, ILIESCU N., BULAI C, STĂNOIU R., ROŞCA V. - Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1971.
NEAGU I. - Tratat de procedură penală, Editura Pro, Bucureşti, 1997.
RĂDULESCU-MOTRU C-TIN. - Curs de psihologie, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1923.
SCRIPCARU GHE., TERBANCEA M. - Medicină legală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970.
STANCU EM. - Tratat de criminalistică, Editura Actami, Bucureşti, 2001..
VOLONCIU N. - Drept procesual penal, Tipografia Universităţii Bucureşti, 1988.