INTRODUCERE 3 CAPITOLUL I. CREDITUL - CONCEPT, CLASIFICARI, PRINCIPII 5 I.1. Principiile fundamentale ale creditarii specifice economiei de piata 5 I.2. Garantiile privind creditul bancar 14 I.3. Dobanda creditului bancar 19 I.4. Portofoliul de credite al unei banci comerciale. Provizioanele specifice pentru riscul de credit 20 I.5. Creditul - parghie de dezvoltare a activitatii economice 23 I.6. Particularitatile structurii organizatorico-functionale a bancilor comerciale romanesti 24 I.7. Tipuri principale de credite acordate de banci 31 CAPITOLUL II. CREDITAREA - PRINCIPALUL TIP DE OPERATIUNI ACTIVE ANGAJATE DE BANCI 37 II.1. Fundamentarea deciziilor de creditare 37 II.2. Principiile generale ale activitatii de creditare 41 II.3. Credite neperformante si operatiuni de recuperare 42 CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ PRIVIND OPERATIUNILE ACTIVE DE CREDITARE ALE BANCILOR COMERCIALE IN RELATIILE CU CLIENTII 46 III.1. Analiza diagnostic a activitatii clientilor 46 III.1.1. Analiza economico-financiara a activitatii clientilor creditati de banci 46 III.1.1.1. Analiza structurii si continutului bilantului contabil 47 III.1.1.2. Analiza structurii si continutului contului de profit si pierdere 50 III.1.1.3. Indicatorii de analiza a bonitatii clientilor 51 III.2. Aspecte nonfinanciare privind clientii bancii 56 BIBLIOGRAFIE 58
I.1. Principiile fundamentale ale creditarii specifice economiei de piata Cum bine se stie, creditul, la modul general vorbind, este notiunea ce defineste o relatie cu caracter special, ce apare intre un vanzator si partenerul sau cumparator, in cazul in care transferul de valoare, respectiv de mijloace banesti, are loc dupa ce s-a realizat transferul material de unitati, aceste doua tipuri de transferuri fiind, de fapt, decalate in timp. Din punctul de vedere al teoriei, dar si cel al practicii, creditul presupune o dubla abordare. In acceptiune juridica, de pilda, creditul este perceput drept o conventie ce intervine intre un creditor si debitorul sau, de regula materializata intr-un inscris(contract), referitoare la producerea, livrarea si plata contravalorii unor utilitati. De altfel, prin multimea unor astfel de conventii incheiate si derulate intre diversi intreprinzatori este vizata si asigurata buna desfasurare a procesului reproductiei sociale In acceptie economica, creditul exprima relatii ce se manifesta in cadrul mecanismului economic al unei tari prin intermediul carora sunt mobilizate si apoi distribuite, dupa reguli bine definite, resurse de capital temporar disponibile, pentru a se satisface nevoile de finantare ale intreprinzatorilor, generate de actele de comert pe care acestia le deruleaza, potrivit intereselor lor, fie ele cu caracter productiv sau neproductiv. Necesitatea existentei si manifestarii creditului in orice economie are un caracter obiectiv, acesta fiind, la randul sau, generat de caracterul obiectiv al reproductiei micro si macro economice. Derularea procesului reproductiei presupune in mod necesar existenta si in mod implicit, satisfacerea unor nevoi suplimentare de capital cu caracter temporar, prin mobilizarea si apoi distribuirea unor resurse banesti devenite, la randul lor ,pentru moment, disponibile. Mobilizarea si repartizarea unor astfel de resurse de capital prin intermediul creditului este, in ultima instanta, legata de nevoia obiectiva de a se folosi cat mai eficient resursele financiare ale economiei. Ceea ce este caracteristic relatiilor de credit este faptul ca ele definesc un transfer de valoare cu caracter rambursabil, pentru un orizont de timp limitat si cu obligatia platii dobanzii, drept pret al capitalului imprumutat. Prin intermediul creditului , practic, sunt mobilizate capitalurile temporar disponibile din economie, metamorfozate intr-un capital de imprumut, care apoi este dirijat , prin redistribuire, sore diferite sectoare de activitate, ramuri si subramuri, zone geografice si colectivitati etc. cu scopul de a satisface nevoile suplimentare de finantare generate de derularea reproductiei sociale. Legat de capitalul de imprumut, de altfel generic numit asa, gasim necesar a fi subliniate aici cel putin trei aspecte. Primul, care consta in aceea ca prin transferul de valoare al capitalului de imprumut, de apt, creditorul nu transfera debitorului si proprietatea, ci numai valoarea de intrebuintare, adica folosinta, respectiv insusirea acestuia de a produce profit, printr-o utilizare eficienta. De aici si dubla calitate atribuita capitalului de imprumut, cea de ,,capital-proprietate" vazuta fiind din punctul de vedere al creditorului si cea de ,,capital de folosinta", apreciere realizata din punctul de vedere al debitorului, respectiv al celui ce il utilizeaza efectiv. Un al doilea aspect il constituie forma specifica in care isi savarseste rotatia. Spre deosebire de capitalul productiv, unde rotatia sa este definita prin relatia ,,bani- marfa- bani", in cazul capitalului de imprumut avem de a face cu relatia ,,bani-bani". Forma specifica de instrainare face ca cele doua transferuri de valoare sa fie de dimensiuni diferite si decalate in timp, primul fiind dat de capitalul initial imprumutat si avand ca sens miscarea de la creditor la debitor, iar al doilea reprezentand capitalul imprumutat (principalul) plus dobanda, avand ca sens miscarea de la debitor(utilizator) catre creditor. In fine, un al treilea aspect, asupra caruia vrem sa staruim, este acela ca in structurile economiei creditul actioneaza si, in consecinta, trebuie sa fie abordat ca un sistem activ, ale carui elemente componente se manifesta distinct si deplin, ele interconditionandu-se, cu scopul de a se infaptui , in conditii de eficienta crescanda, obiectivele ce tin de constituirea si utilizarea fondului de imprumut al societatii. O astfel de abordare permite a se realiza multiple corelatii cu alte elemente(sisteme) ale complexului economic national si international, da posibilitatea de a se recurge la reglari si autoreglari, la perfectionari continue, la adaptabilitate vis a vis de cerintele specifice fiecarei etape de dezvoltare a economiei nationale. Creditul specific economiei de piata prezinta o tipologie extrem de diversificata, aceasta fiind o consecinta fireasca a diversitatii nevoilor de finantare pe care le reclama derularea actelor de comert in economie. Pentru a structura creditul, pentru a defini un tip anume de credit, atat teoria cat si practica au recurs la o diversitate de criterii. In ce ne priveste, pentru a continua demersul, facem referire, inceput, la un prim criteriu, ce tine seama de calitatea creditorului, potrivit caruia, avem de-a face cu doua forme ale creditului specific economiei de piata, considerate fundamentale: creditul comercial si creditul bancar. Apreciem ca este utila o succinta caracterizare a celor doua forme de credit mentionate mai sus, pe care o facem cu scopul unei corecte intelegeri si delimitari, dar mai ales pentru a sublinia ceea ce ii este specific creditului bancar. Creditul comercial prezinta in esenta lui urmatoarele caracteristici considerata definitorii: - subiectii implicati in relatia de credit sunt intreprinzatori din diferite sectoare de activitate ale economiei, care se imprumuta reciproc cu copul derularii unor afaceri, potrivit intereselor lor; - obiectul creditului il constituie , de regula, un transfer de capital sub forma de marfa, care este specific ,,vanzarii pe datorie", transferul banesc propriu-zis urmand a se face ulterior. Se folosesc in acest scop instrumente adecvate de plata precum cecul, biletul la ordin si cambia; - miscarea creditului comercial este paralela si in acelasi sens cu cea a capitalului industrial, intelegandu-se prin aceasta ca o crestere a capitalului comercial, ca efect al dezvoltarii afacerilor si multiplicarii actelor de comert in economie; - este considerat elementul de baza in economia de piata, cu precizarea ca el prezinta totusi anumite limite ale extinderii sale, ele, generate fiind, in primul rand, de faptul ca se rezuma in principal la capitalul de venit temporar disponibil sub forma de marfa, apoi de frecventa (viteza) cu care sumele imprumutate revin sistematic la creditor si nu , in ultimul rand, de faptul ca miscarea lui vizeaza anumite directii, acestea fiind preponderent marcate de natura afacerilor ce se finanteaza pe seama lui. Creditul bancar are drept caracteristici recunoscute urmatoarele: - subiectii participanti la relatia de credit sunt bancile care in calitatea lor de entitati specializate cu scop lucrativ, crediteaza, pe de o parte, si clientii acestora pe de alta parte, persoane fizice si persoane juridice, ce se imprumuta; - obiectul creditului il constituie un transfer de capital de imprumut in exclusivitate sub forma baneasca, cu respectarea riguroasa a criteriilor de creditare bancara, accentul fiind pus deopotriva pe prudenta si eficienta; - miscarea creditului poate avea loc in orice directie, intrucat de aceasta data mobilizarea si redistribuirea capitalului are loc numai sub forma baneasca si nu sub forma capitalului-marfa, generat de un anumit tip de afacere , cea ce confera creditului bancar o mai mare mobilitate si flexibilitate; - actioneaza ca un factor de eficienta, cu efecte in multiple lanuri, in sensul ca pe seama lui se asigura cresterea capitalului real (proprietatii) atunci cand serveste la finantarea unor proiecte de investitii (creditul de proiect), se sustine desfasurarea normala a circuitului capitalului circulant al agentilor economici, atunci cand el vizeaza imprumuturile banesti pentru trezorerie (creditul pentru trezorerie) si contribuie la imbunatatirea conditiilor de viata ale populatiei, atunci cand destinatia acestuia vizeaza consumurile cotidiene sau bunurile de folosinta indelungata (creditul de consum si creditul ipotecar). Realitatile din ultimii ani au pus in evidenta unele mutatii de ordin cantitativ si calitativ in ce priveste creditul in general si respectiv creditul bancar, in special, cele mai semnificative putand fi formulate astfel: - a crescut semnificativ ponderea, rolul si contributia creditului bancar, in detrimentul celui comercial, la sustinerea actelor de comert, la dezvoltarea afacerilor si, in consecinta, la realizarea reproductiei sociale; - se constata o impletire mult mai stransa a creditului comercial cu cel bancar, fenomen inlesnit de utilizarea unor metode si tehnici adecvate, precum scontarea cambiilor si biletelor la ordin, factoringul, forfetarea, creditarea pe documente remise spre incasare etc., care permit trecerea cu usurinta de la o forma de credit la alta;
1. Aurel O. Berea, Octavian A. Berea: Bancile - orientari in activitatea bancara contemporana, Editura Expert, Bucuresti, 2008; 2. Nicolae Hoanta: Bani si Banci, Editura Economica, Bucuresti 2009; 3. Gheorghe Manolescu, Adriana Sarbea Diaconescu: Managementul Bancar, Editura Fundatiei, Romania de maine, Bucuresti, 2009; 4. Ion Nitu: Bancile - managementului riscului bancar, Editura Expert, Bucuresti, 2000; 5. Maricica Stoica: Management bancar, Editura Economica, Bucuresti, 2008; 6. Basno Cezar: Operatiuni bancare, instrumente si tehnici de plata, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2009; 7. Ionescu Lucian: Bancile si operatiunile bancare, Editura Economica, Bucuresti, 2007; 8. Eugen Stefan Pecican: Piata valutara, banci si econometrie, Editura Economica, Bucuresti, 2009; 9. Cerna Silviu: Sistemul monetar si politica monetara, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2007; 10. Ion Rosu Hamzescu: Dictionar financiar bancar-formule si indici, Editura Mondo Ec. Craiova, 2008.
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
