Organizarea procesului bugetar la unitățile administrativ - teritoriale

I. LOCUL SI ROLUL UNITĂTILOR ADMINISTRATIV TERITORIALE ÎN DEZVOLTAREA LOCALITĂTILOR

Etimologia cuvântului administratie provine din limba latină si este format din prepozitia ”ad” si din cuvântul ”minister” - servitor, supus mai mic. Administer – executant, un ajutor al cuiva. Ca urmare se poate defini administratia ca o activitate prin care autoritătile publice urmăresc satisfacerea intereselor publice, folosind la nevoie prerogative de putere publică.

În orice societate, fie ea clasică, fie modernă administratia publică reperzintă un instrument al statului initial în atingerea unor deziderate, a unor obiective majore determinate de el, în fapt, de realizare a unor valori politice stabilite prin acte juridice, în scopul satisfacerii interesului general, prin actiunea puterii publice. Administratia are un caracter de generalitate, nu de specialitate, urmărind satisfacerea intereselor membrilor săi.

Până la Regulamentele Organice, în tările române interesele locale nu erau delimitate de interesele generale si exista o centralizare în administrarea veniturilor, finantele locale desfăsurându-se în aria finantelor generale. Regulamentele Organice sunt considerate primele reglementări de natură administrativă din Muntenia (1 iulie 1831) si Moldova (1 ianuarie 1832) care prevedeau modul de administrare al localitătii si solutia descentralizării unor actiuni la nivel local.

Se poate spune că Regulamentele Organice au reglementat principii de organizare a finantelor locale din Muntenia si Moldova. Acestea cuprindeau norme de organizare a finantelor locale prin delimitarea perceperii unor aditionale la impozitele directe ale statului. După o lungă perioadă de întrerupere, în România, este reglementată o administratie publică care nu mai e în exclusivitate administratie a statului, divizându-se în administratie publică de stat si administratie publică locală.

Cele două structuri: administratia centrală de stat si administratia locală sunt categorii complementare, în sensul că administratia publică a statului român este încredintată unor autorităti statale, respectiv administratiei publice centrale de specialitate si serviciilor sale teritoriale precum si administratiei autonome locale, consiliului local, primarului, consiliului judetean, acestea din urmă fără a fi statale îndeplinind rolul de a administra interesele cetătenilor din unitatea administrativ- teritorială, chiar si în cazul în care unele dintre ele realizează atributii statale. Cunoasterea si aprofundarea relatiilor structurale dintre administratia publică centrală si locală ca subsisteme ale sistemului social permite conturarea rolului administratiei publice si a functiilor sale în cadrul societătii.

Caracterizând administratia publică drept o activitate în principal organizatorică, se desprinde pozitia de intermediar pe care o detine, între planul conducerii politice si planul unde se realizează deciziile politice. Această caracteristică nu exclude activitatea de conducere, ca activitate creatoare, în administratia publică, si în cadrul altor limite. Se apreciază că activitatea de conducere realizată de către administratia publică se desfăsoară la un nivel inferior subordonat conducerii realizată de Parlament, dar superior conducerii la nivelul regiilor autonome sau al societătilor comerciale cu activităti productive, de prestări servicii sau social- culturale.

Misiunea sistemelor administratiei publice se abordează în functie de aria sau răspândirea teritorial geografică a functionării lor. Anumite obiective sunt nationale si se îndeplinesc în acelasi mod pe toată aria teritorială natională, cuprinsă între granitele unei tări. Altele sunt regionale sau locale, limitate la un areal din interiorul unei tări. Competentele autoritătilor administrative însprcinate să îndeplinească aceste misiuni sunt definite într-o manieră mai mult sau mai putin explicită.

Guvernul este componenta cea mai reprezentativă a oricărui sistem public.

Structurarea administratiei publice teritoriale depinde de optiunea generală, între principiile de centralizare si principiile de descentralizare. Necesitatea existentei unor structuri locale este determinată de faptul că organele administratiei publice centrale nu pot să asigure îndeplinirea sarcinilor administratiei în fiecare punct al teritoriului si au nevoie de o retea locală. În cadrul Uniunii Europene se întâlnesc, atât sisteme administrative unitare-centralizate cât si sisteme administrative federale.

Prin autorităti ale administratiei publice locale, potrivit Legii Finantelor Publice Locale se înteleg consiliile locale, consiliile judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti ca autorităti deliberative si primarii, presedintii consiliilor judetene si primarul general al municipiului Bucuresti ca autorităti executive.

Administratia publică îndeplineste importante functii cu caracter politic, legate de existenta, organizarea si functionarea statului si a colectivitătilor locale fără de care nu se poate concepe o societate modernă. În epoca contemporană, aceasta exerciă functii cu un pronuntat caracter de ocrotire a colectivitătilor umane, si anume:

- Tinta actiunilor desfăsurate de administratia publică constă în înfăptuirea deciziei politice, reflectată în legi si acte normative ale autoritătilor statului si ale colectivitătilor locale. În acest sens se pot distinge: functia de instrument de conservare a valorilor materiale si spirituale ale societătii; functia de organizare si coordonare a adaptărilor care se impun