Paralelă între instituția Prezidențială din România și Republica Ucraina

MOTO:

Unica superioritate a guvernanţilor

este posibilitatea lor de a face mai mult

bine, decât alţii.

( B. Gracian y Morales)

CAPITOLUL I

SCURT ISTORIC PRIVIND INSTITUŢIILE PREZIDENŢIALE DIN ROMÂNIA ŞI UCRAINA

I.1. INSTITUŢIA PREZIDENŢIALĂ DIN ROMÂNIA

În România, încă din cele mai vechi timpuri a existat şi funcţionat instituţia şefului statului. De-a lungul vremii, ea a îmbrăcat diferite forme, de la cea monarhică absolutistă din timpul geto-dacilor, domn în perioada feudală, principe şi rege în cea modernă şi contemporană, până la forma colegială 1947-1974 şi preşedinte, astăzi.

Potrivit Statutului lui Cuza puterile publice erau încredinţate Domnului, unei adunări ponderatice şi unei adunări colective.

Termenul domn este folosit şi de către Constituţia din 1866 (art.82), domnul având puteri constituţionale ereditare, iar puterea legislativă se exercită colectiv de către domn şi reprezentanţa naţională (art.32). La 8 iunie 1884, în urma proclamării regatului în anul 1881, textele constituţionale sunt puse de acord cu această realitate. Constituţia din 1923 vorbeşte de rege (art.77), arătând că puterea legislativă se exercită colectiv de către rege şi reprezentanţa naţională (art.34), că puterea executivă este încredinţată regelui (art.39). Denumirea de rege este menţinută şi de Constituţia din 1938 (art.34) care-l declară capul statului (art.30) şi desigur cuprinde dispoziţii similare cu cele din art.34 şi 39 ale Constituţiei din 1923.

În perioada 1940-1944 prerogativele regale au fost substanţial restânse, dar regele rămâne ca şef al statului până în decembrie 1947, în baza Constituţiei din 1923 repusă în vigoare prin Decretul nr.1626 din 1944.

Prin Legea nr.363/1947 atribuţiile de şef de stat sunt încredinţate Prezidiului republicii, care devine şef de stat colegial. Vom observa că organizarea prezidiului republicii, ca şef colegial al statului, s-a realizat în privinţa naturii juridice sub influienţa trăsăturilor Constituţiei din 1923.

Acesta a fost organizat ca un organ al administraţiei de stat, ca organ suprem executiv, dacă folosim exprimarea Decretului nr.3/948. Constatarea este interesantă din punct de vedere istoric pentru că dacă actele constituţionale adoptate în această perioadă au menţinut separaţia puterilor, Legea nr.363/1947 a înlocuit acest principiu cu unicitatea puterii. Natura administrativă a prezidiului republicii rezultă din chiar exprimarea legală.

Constituţia din 1948, încredinţează funţia de şef de stat Prezidiului Marii Adunări Naţionale, organ central, caracterizat ca organ suprem al puterii de stat, menţinut şi de Constituţia din 1952 pînă în anul 1961, cînd a fost înlocuit prin Consiliu de Stat. Consiliu de Stat, organ colegial, este menţinut şi de Constituţia din 1965. În anul 1974 Constituţia a fost modificată, creându-se funcţia de preşedinte de republică, îndeplinită de o singură persoană. După revoluţia din decembrie 1989, prin Decretul-Lege nr.2 din 27 decembrie privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale se crează funcţia de preşedinte al consiliului. Decretul-Lege încredinţează exercitarea atribuţiilor de şef de stat preşedintelui consiliului.

Prin Decretul-Lege nr.92/1990 privind alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui Romîniei, funcţia de sef de stat este încredinţată Preşedintelui României, ales prin vot universal, egal, direct şi liber exprimat.