Piata Asigurarilor din Romania

Cuprins disertatie Cum descarc?

Capitolul I
EVOLUTIA ASIGURARILOR DIN ROMANIA 5
1.1. Cele mai vechi informatii despre asigurari 5
1.2. Despre asigurari, in Europa Evului Mediu 6
1.3. Era moderna 7
1.4. Perioada comunista 11
1.5. Dupa 1990 11
Capitolul II
PIATA ASIGURARILOR DIN ROMANIA 15
2.1. Principiile si structura unei asigurari 15
2.1.1. Conceptul de asigurare 15
2.1.2. Modalitatea de actiune 16
2.1.3. Functiile asigurarii 16
2.1.4. Elementele tehnice ale asigurarii 17
2.1.5. Procesul de transfer al riscului 19
2.2. Evolutia pietei asigurarilor din Romania in anul 2010 20
2.2.1. Prime brute subscrise 22
2.2.2. Indemnizatii si sume de rascumparare platite 24
2.2.2. Rezerve tehnice 25
2.3. Activitatea Fondului de Garantare in 2010 26
Capitolul III
NOUTATI PE PIATA ASIGURARILOR DIN ROMANIA 29
3.1. Evidenta informatizata a asig - lor auto in Romania evolutii si perspective 29
3.2. Constatarea amiabila de accident 31
3.3. Programul national de pregatire profesionala a personalului din asigurari 34
3.4. Tendinte pe piata asigurarilor din Romania pentru 2011 36
3.5. Asigurarea obligatorie a locuintelor 40
3.6. DRAGONUL ROSU - cea mai mare despagubire din istoria asigurarilor in Romania 41
Concluzii 43
Bibliografie 47


Extras din disertatie Cum descarc?

REZUMAT
Prezenta lucrare este structurata pe trei capitole, concluzii si bibliografie.
In primul capitol, Piata Asigurarilor din Romania, am prezentat piata asigurarilor prin prisma istoriei asigurarilor din cele mai vechi timpuri si pana in anul 2009.
In capitolul doi am prezentat principiile si structura unei asigurari prin conceptul de asigurare, modalitati de actiune, functiile asigurari, elemente tehnice si evolutia piatei asigurarilor din Romania in anul 2010. 
In capitolul trei am aratat noutatile de pe piata asigurarilor din Romania si tendintele pe piata asigurarilor pentru anul 2011.
Cuvinte cheie: piata, asigurare, risc, concurenta, criza.
CAPITOLUL I
EVOLUTIA ASIGURARILOR IN ROMANIA 
1.1 Cele mai vechi informatii despre asigurari 
Diferitele cercetari de specialitate, efectuate asupra istoriei unor popoare si civilizatii umane, au stabilit ca originile pactului de asigurare poate fi depistat inca din antichitate. Deci, institutia asigurarii isi are radacinile in dreptul antichitatii , omul avand ca scop protejarea sa, a familiei si a patrimoniului dobandit . 
In sens lingvistic, verbul a asigura inseamna ,,a da o garantie pentru infaptuirea unui lucru; a garanta; a face ceva sa fie sigur". Prin substantivul asigurare se intelege: ,,Actiunea de a (se) asigura"; ,,Punere in siguranta; garantare", precum si ,,Incredintare, promisiune ferma" . Arheologii au descoperit probe care demonstreaza existenta unor societati de intrajutorare naturala a cioplitorilor de piatra in Egiptul Antic, din anul 4500 i.Hr. Chinezii, care transportau marfa pe raurile si fluviile Chinei, o imparteau (divizau) in mai multe compartimente pentru a elimina riscul de a pierde intreaga cantitate de produse pana la destinatie . In anul 300 i.Hr., babilonienii organizau transporturile in caravane, iar, in cazul furturilor, prejudiciul era suportat in comun de catre comercianti. Codul lui Hammurabi cuprindea 282 clauze si demonstra ca babilonienii erau foarte buni comercianti 
si aveau cunostinte despre un contract, valoarea banilor si inmultirea lor prin imprumuturi, pe camata cu dobanda simpla si compusa . Pericle, in sec. al V-lea i.Hr., a intemeiat corporatii avand ca scop ajutorarea membrilor in cazul unor probleme a caror rezolvare depasea posibilitatile individuale si, mai cu seama, in situatiile catastrofale ale existentei lor. 
Legile Rhodonului, in sec. al IX-lea i.Hr., au constituit baza teoretica si practica a uzantelor in ceea ce priveste averea comuna . Imparatul roman Claudius (10 i.Hr. - 54 d.Hr. ), pentru a incuraja importul de grau, si-a asumat responsabilitatea unui adevarat asigurator, deoarece a luat asupra sa toate pierderile ori pagubele suferite de persoanele care transportau produse . La Roma, Colegiul funerar din Lanuvium organiza funeraliile membrilor sai, dar cu conditia ca acestia, de-a lungul vietii, sa fi platit o cotizatie pentru a fi folosita la inmormantare. Imprumutul maritim, cunoscut la greci si la romani, avea multe puncte comune cu asigurarile existente in antichitate. Astfel, comerciantul obtinea un imprumut in bani pentru a organiza transportul. In cazul in care nava disparea, imprumutul respectiv nu era restituit. Daca nava ajungea la destinatie, suma imprumutata era restituita, adaugandu-se la aceasta suma o dobanda ridicata (in vederea suportarii riscului). 
1.2. Despre asigurari, in Europa Evului Mediu
In Europa Evului Mediu, asociatiile lucratorilor, vanatorilor, artistilor aveau corporatii care erau organizate pe baza solidaritatii intre membri. Acestia erau despagubiti in caz de incendiu, de accident de munca, de survenire a bolilor sau a imbatranirii. Imprumutul maritim a fost interzis in anul 1234 de catre Papa Grigore al IX-lea, deoarece existau foarte multe abuzuri din cauza dobanzilor foarte mari. Prima legislatie, L'uffizzio di Mercanzia, a aparut in Italia la Geneva (1350) si sanctiona uzurile comerciale. In 1435 a aparut Legislatia catalana,cea mai buna legislatie din Evul Mediu, care cuprindea ordonantele din Barcelona, in numar de cinci. Legislatorul catalan a avut un merit deosebit deoarece a stabilit elementele juridice ale contractului si toate notiunile asigurarii. La Geneva s-a incheiat in anul 1347 cel mai vechi contract de asigurare si, tot aici, s-a format in anul 1424 prima companie de asigurari maritime. Contractul de asigurare maritima a aparut in primii ani ai secolului al XIV-lea, in perioada in care popoarele crestine, in numele crestinatatii, erau fortate sa faca dese expeditii pe mare. Conform documentelor arhivei din Florenta, asigurarea era raspandita in anii 1300 si 1319 in toate orasele de pe tarmul Mediteranei. Astfel, intre vanzatorul care dorea sa-si vanda marfa incarcata pe o corabie, fara a-si asuma riscurile calatoriei, si intre cumparatorul care dorea sa cumpere marfa scapata de pericol, a intervenit o persoana terta, asiguratorul, care suporta toate riscurile in schimbul unei sume de bani. In anul 1326 functiona la Geneva un Officium Robariae, care aduna intr-o lada ferecata, sub denumirea de salvaterra, denunturile chiar anonime, referitoare la actele de piraterie ale navigatorilor genovezi si, dupa cercetari, vinovatul avea obligatia de a restitui prada . Politele florentine erau asemanatoare politelor de asigurare de azi, dar nu constituiau un instrument juridic necesar. In arhiva din Florenta exista acte in care contractul de asigurare era accesoriu la contractul de imprumut, contractul de vanzare si contractul de schimb maritim. De-a lungul timpului, contractul de asigurare a devenit contract de sine statator. 
La inceput, asiguratorul era o singura persoana, asigurarea fiind sinonima jocului. De obicei, proprietarul corabiei isi insotea vasul in calatorii, iar prima era determinata dupa legea cererii si ofertei. In Florenta asiguratorii erau grupati intr-o corporatie, avand dreptul de a judeca, iar calitatea de judecator si-o insuseau comerciantii cei mai batrani. Faimoasa era cafeneaua din Londra, avand proprietar pe Eduard Lloyds, care, pentru a-si servi cat mai bine clientela, a raspandit in toate porturile importante de pe glob corespondenti pentru a-l informa despre mersul navigatiei. In 1583, la Londra s-a incheiat cel mai vechi contract privind asigurarile de viata. Dupa marele incendiu din data de 2 septembrie 1666, la Londra s-au creat primele asigurari contra incendiilor. La englezi, germani si scandinavi, gildele, care au aparut initial in Anglia (sec. IX), au practicat pentru prima data asigurarea contra incendiului. Acestea au fost la inceput sub forma de confrerii religioase sau de aparare mutuala, iar mai tarziu au avut caracter corporativ. La inceputul secolului al XII-lea, o clauza a gildei Sf. Eric dispunea: ,,Daca unuia dintre convivi i-a ars granarul, el va primi cate trei parale de la fiecare dintre frati" . 
In Franta, in anul 1786 a fost fondata Compania de Asigurari contra Incendiilor, iar, cu un secol mai inainte, in 1687, a luat nastere Compania Regala de Asigurari privind asigurarile de viata. Datorita speculei si falimentului asiguratorilor, regii si organele din conducere nu au mai permis infiintarea societatilor de asigurare, decat in urma unui edict emanat de la suveranul tarii. Astfel au aparut societatile de asigurare mutuala, infiintate prin edict, din Paris (1686), Londra (1726), Copenhaga (1726), Geneva (1741), Napoli (1751). Aceste societati aveau obligatia de a se conforma clauzelor din decret. Fondatorii strangeau un fond foarte mare pentru ca asiguratii sa fie garantati.


Fisiere in arhiva (10):

  • 01. Coperta.doc
  • 02. Fila 1.doc
  • 03 CUPRINS.doc
  • 04 Rezumat.doc
  • 05 Cap 1 Evol asiguratorilor din Romania.doc
  • 06 Cap 2 Piata asigurarilor din Romania.doc
  • 07 Cap 3 Noutati pe Piata asigurarilor din Romania.doc
  • 08 Concluzii.doc
  • 09 Bibliografie.DOC
  • Anexa 1 ConstatareAmiabila.pdf

Imagini din aceasta disertatie Cum descarc?

Banii inapoi garantat!

Plateste in siguranta cu cardul bancar si beneficiezi de garantia 200% din partea Diploma.ro.


Descarca aceasta disertatie cu doar 9 €

Simplu si rapid in doar 2 pasi: completezi adresa de email si platesti.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:



* La pretul afisat se adauga 19% TVA.


Hopa sus!