Planificarea afacerii în unitățile economice - Studiu de caz SC Pescarom SRL

CAPITOLUL I. ROLUL PLANIFICĂRII AFACERII CA SUBSISTEM AL GESTIUNII ÎNTREPRINDERII

1.1. Particularitățile planificării în economia tranzitorie

Secolul XXI este secolul schimbărilor rapide în domeniile tehnicii, economiei și vieții sociale. S-a modificat însăși structura factorilor creșterii economice. în prezent, aceasta din urmă este condiționată de nivelul dezvoltării științei și de organizarea reușită a implementării realizărilor obținute pe acest tărâm, de potențialul intelectual al populației și eficacitatea utilizării lui.

Cursul reformelor din anii '90 în România nu corespundea tendințelor mondiale, în țările cu economie dezvoltată, întreprinderea a încetat să mai fie considerată unitate autonomă de piață, devenind o verigă a rețelelor globale în care, cu ajutorul centrelor logistice și piețelor electronice, sunt organizate, în mod planificat, pe baza unor contracte pe perioade lungi, elaborarea, fabricarea și desfacerea producției finite (mărfurilor).

Economia bazată pe contracte într-un stat fondat pe drept este, ca atare, o economie planificată.

Dacă e să analizăm mai în detaliu situația actuală, vom vedea că planificarea ca atare nu a dispărut cu totul, dar a căpătat o formă și orientare foarte îngustă: planificarea perspectivelor imediate, doar atât. În prezent există foarte puține firme care se gândesc de pe acum ce viitor le așteaptă peste 2-3 ani, peste 5-10 ani.

Cu toate acestea, realitatea oferă multe exemple convingătoare, care demonstrează faptul că anumite bănci, fabrici și alte întreprinderi competitive au reușit să supraviețuiască în perioada perturbărilor (crizelor) economice, să creeze premise pentru creșterea amploarei activității lor pe piață - în mare măsură, datorită introducerii principiilor planificării în mecanismul gestiunii.

Există două particularități principiale ale planului din epoca economiei de piață în raport cu planul din economia planificată.

Prima particularitate: în economia planificată de comandă, conceptul de plan fusese îngustat - de fapt, acesta reprezenta regula (legea) prin care se stabileau parametrii cantitativi ai fabricării producției și resursele necesare pentru asigurarea acestei activități. Dacă vechiul model de plan al întreprinderii l-am introduce în planul de afaceri, nu ar constitui decât una dintre secțiunile acestuia din urmă. Totodată, ca volum de calcule și altă informație, va reprezenta, poate, a zecea parte a planului de afaceri.

Cea de-a doua particularitate distinctivă a planului de afaceri în economia de piață constă în baza de informații. Planul de afaceri are o cu totul altă sarcină: cererea nu e planificată, ci investigată, studiată. Prin urmare, este nevoie de un volum maxim de informație de marketing. De aceea se și consideră că planul de afaceri este, în fond, un plan de marketing, nu un plan de producție, căci blocul marketingului, de regulă, ocupă în cadrul lui unul din locurile principale.

Întreprinderile mici și mijlocii, deocamdată, sau nu conștientizează necesitatea unor astfel de specialiști, sau încă nu-și pot permite asemenea cheltuieli.

În cadrul unei firme concrete, planificarea reprezintă crearea unui sistem de planuri operative pe termen lung, pe termen mediu și pe termen scurt, prin care sunt determinate strategia și tactica de activitate a firmei, obiectivele funcționării acesteia, prognoza evoluției mediului interior și mediului exterior, precum și alți factori de constituire a sistemului dat.

Planificarea are menirea de a coordona interacțiunile subdiviziunilor structurale ale firmei, care cuprind întregul ciclu tehnologic. Această activitate se bazează pe relevarea și prognozarea cererii de consum, pe analiza și evaluarea resurselor existente și perspectivelor evoluției pieței.

De aici rezultă necesitatea coordonării planificării cu marketingul și controlul, având ca scop corectarea permanentă a indicatorilor producției și ai desfacerii în urma modificărilor cererii pe piață.

În plus, are foarte mare importanță viteza (operativitatea) cu care se realizează planificarea. Un plan care s-a învechit în procesul elaborării sale nu mai e bun de nimic. În cazul organizării ineficiente a procesului ca atare, resursele rezervate pentru el vor fi irosite în zadar. Pe lângă toate cele, directorul întreprinderii nu va dispune, în momentul oportun, de informația necesară, pe a cărei bază ar putea adopta decizii bine argumentate. Deci planificarea trebuie făcută la timp și în mod eficient.

După cum demonstrează practica, planificarea oferă companiei următoarele priorități importante:

- asigurarea pregătirii și folosirii viitoarelor condiții prielnice;

- elucidarea problemelor apărute;

- stimularea managerilor pentru a-și realiza deciziile în cursul activității lor ulterioare;

- îmbunătățirea coordonării activităților din cadrul organizației;

- crearea premiselor pentru ridicarea nivelului de instruire a managerilor;

- creșterea posibilităților pentru asigurarea firmei cu informația necesară;

- contribuirea la repartizarea cât mai rațională a resurselor;

- sporirea eficienței controlului din cadrul organizației.