Politica de mediu a Uniunii Europene

Cuprins disertație Cum descarc?

INTRODUCERE.4
1. Aspecte generale.8
1.1. Eco-globalizarea.8
1.2. Aspectele privind supravegherea calităţii mediului pe plan internaţional.10
1.3. Impactul asupra dreptului internaţional al mediului.11
1.4. Actorii instituţionali ai politicilor de mediu din UE.12
1.5. Obiectivele şi principiile politicii de mediu din UE.14
1.6. Instrumente de aplicare a politicilor de mediu la nivelul statelor membre ale UE.16
1.7. Analiza SWOT a politicii de mediu în UE.20
2. Politica de mediu- factor al dezvoltării durabile la nivelul Uniunii Europene.24
2.1. Indicatorii dezvoltarii durabile.27
3. Cooperarea instiutuţională europeană privind rezolvarea problemelor globale de mediu.30
3.1. Conferinţele mondiale din domeniul protecţiei mediului şi documentele adoptate.30
3.2. Baza legală.41
3.3. Programele de acţiune pentru mediu - cadrul general de implementare a politicii de mediu.44
3.4. Programul de promovare a ONG-urilor active în domeniul protecţiei mediului.57
3.5. Consiliul European.72
3.6. Comisia Europeana.73
3.7. Consiliul Ministerial.74
3.8. Parlamentul European.75
3.9. Curtea de Justitie.76
Concluzii şi recomandări.77
Bibliografie.80

Extras din disertație Cum descarc?

INTRODUCERE
Noţiunea de mediu, noţiune cameleon, cum este caracterizată de Michel Prieur , cunoaşte nenumărate valenţe şi este folosită cu înţelesuri mai mult sau mai puţin diferite în numeroasele medii ale societăţii umane.
Oamenii de ştiinţă, economiştii, juriştii, politicienii, slujitorii artelor, sensibilizaţi de importanţa covârşitoare a imperativului de protecţie a mediului şi a resurselor naturale, reliefează anumite aspecte ale mediului, care, de fapt, este unic.
Termenul de mediu rămâne, totuşi, o noţiune generală, dificil de sintetizat într-o definiţie care să satisfacă pe toată lumea.
Există, însă, în mod obişnuit, două sensuri diferite pe care le îmbracă expresia “mediul”. O primă accepţiune, izvorâtă din ştiinţele naturii şi aplicată societăţii umane, deci o abordare ecologică (ansamblul de elemente şi echilibre de facto care condiţionează viaţa unui grup biologic); cealaltă accepţiune, care este datorată limbajului arhitecţilor şi urbaniştilor şi care se referă la zona de contact între spaţiul construit şi mediul natural (deci între spaţiul artificial şi cel natural).
Aceste două accepţiuni ale noţiunii de mediu nu lasă, desigur, indiferentă calificarea sa din punct de vedere juridic. Aşadar, până în prezent nu putem afirma că mediul se bucură de o calificare juridică sau de un statut juridic unanim acceptat.
Creaţie a doctrinei, a jurisprudenţei şi a reglementărilor juridice convenţionale sau legale, noţiunea de mediu cunoaşte o relativă varietate şi înregistrează, totodată, o evoluţie.
Astfel, pentru Comunităţile europene mediul reprezintă ansamblul elementelor care, în complexitatea relaţiilor lor, constituie cadrul, ambianţa şi condiţiile vieţii oamenilor, astfel cum există sau cum sunt percepute .
Subliniind caracterul dinamic al dispoziţiilor legislative (dreptul pozitiv), trebuie să punem în evidenţă atât rolul doctrinei în fundamentarea noţiunii, cât şi rolul creator al jurisprudenţei, care au contribuit la definirea mediului.
În dreptul italian, prima definiţie a mediului, dată în mod formal de Legea nr.349/1986, a provocat o amplă dezbatere în doctrina juridică. Pentru a interpreta cât mai exact conţinutul noţiunii de mediu, Curtea Constituţională (Decizia nr.210 din 28 mai 1987) a declarat că există o tendinţă a legiuitorului de a parveni la o concepţie unitară care cuprinde toate resursele naturale şi culturale, precizând: “Mediul înseamnă conservarea, gestionarea raţională şi ameliorarea condiţiilor mediului natural (aer, apă, sol şi toate celelalte componente), existenţa şi conservarea patrimoniului genetic terestru şi acvatic, a tuturor speciilor vegetale şi animale care vieţuiesc în mediu în stare naturală şi, în fine, fiinţa umană cu toate manifestările sale”.
Dar decizia Curţii Constituţionale Italiene cea mai cunoscută în materie (din 30 decembrie 1987) şi care dă o definiţie juridică mult mai precisă, în care se regăsesc şi ecourile doctrinei, afirmă: “Mediul este considerat ca un bun imaterial unitar cu diferitele sale componente, fiecare dintre ele putând constitui, separat, un obiect de protecţie; dar toate, în ansamblul lor, constituie o unitate”. Curtea explică în continuare că mediul este protejat deoarece este o condiţie care defineşte calitatea vieţii, el constituind habitatul natural în care omul trăieşte şi activează, fiind absolut necesar colectivităţii. Protecţia mediului se impune, de altfel, înainte de orice, prin dispoziţii constituţionale (art.32 din Constituţia Italiană).
Această idee este susţinută şi de doctrina belgiană care caută să definească mediul ca pe o constatare elementară având în vedere că fiecare specie vie - fie că este vegetală, animală sau umană - are nevoie de condiţii naturale fundamentale care să-i garanteze existenţa şi dezvoltarea. Este, deci, mediul fizic sau biologic - mediul înconjurător - în care poate găsi aceste condiţii necesare.
Tot asemenea, Maurice Kamto , analizând dreptul mediului în Africa, subliniază faptul că nu există o definiţie generală unanim admisă în dreptul pozitiv. Unele texte naţionale dând definiţii parţiale sau limitate la un obiectiv precis, nu se ajung, totuşi, la o definiţie globală.
Aşa cum remarcă M. Kamto, în acel moment Proiectul de Pact Internaţional privind Mediul şi Dezvoltarea (Comisia U.I.C.N.) propunea o definiţie generală în cadrul art.1 al acestuia prevăzând că "se înţelege prin mediu materia în ansamblul său, resursele naturale, inclusiv patrimoniul cultural şi infrastructura umană indispensabilă activităţilor social-economice".
O altă definiţie juridică a mediului o oferă Convenţia privind răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de activităţi periculoase pentru mediu, redactată de Consiliul Europei şi deschisă spre semnare la Lugano la 21 iunie 1993 şi care, în cadrul definiţiilor cuprinse de art.2 la punctul 10 menţionează:

Fisiere în arhivă (1):

 Politica de Mediu a Uniunii Europene.docx

Imagini din acest disertație Cum descarc?

Bibliografie

A. Legi si alte acte normative:
1. Legea pentru protecţia mediului, nr.137/1995, până la modificarea sa prin OUG nr 91/2002, aprobată prin Legea nr 294/2003;
2. Legea nr. 294/2003 privind aprobarea O.U.G. nr. 91/2002, în M.Of. P.I nr. 505 din 14 iunie 2003;
3. Legea nr.451/2000 pentru ratificarea Convenţiei Europene a peisajului adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000, M.Of. P.I nr. 536/23.07.2002;
4. Directiva Uniunii Europene 85/337, amendată prin Directiva Uniunii Europene 97/11;
5. O.U.G. nr. 91/2002 privind modificarea şi completarea Legii protecţiei mediului nr. 137/1995 în M.Of. P.I nr.465 din 26 iunie 2002;
6. OUG 78/2000 aprobată prin Legea 426/2001 publicată în M.O., partea I, nr. 411 din 25 iulie 2001;
B. Autori:
1. Relicovschi, Adina – „Politici în managementul mediului”, Institutul European din România, Bucureşti: 2000;
2. Bran Florina and ILDIKOI.(2004). EcologieGenerala, Editura ASE, Bucuresti;
3. P. Bacal / Evaluarea şi gestionarea riscurilor ecologice // Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale „La un pas de integrare: oportunităţi şi ameninţări”, 2-3 iunie 2006, Universitatea din Craiova, Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin, Vol.I., Craiova, 2006;
4. M. Vuţă. Instrumente economico-financiare de protecţie a mediului. Bucureşti, 2003;
5. Duţu M., Dreptul mediului, Editura Economică, Bucureşti, 1998;
6. Michel Prieur, Droit de l’Environnement, Ed.Dalloz, Paris, 1991;
7. Benoit Jadot, Jean-Pierre Hannequart, Etienne Orban de Xivery, "Le droit de l'environnement", Edit. De Boeck Université, 1988;
8. Maurice Kamto, Droit de l'environnement en Afrique, Edicef AUPELF, Paris, 1996;
9. M.Uliescu, La responsabilite civile pour les activites dangereuses dans le cadre du Conseil de l’Europe, Revue internationale de droit compare, 1994, Paris;
10. DUŢU Mircea, „Environmental Law Studies”, Ecological University Press, Bucureşti, 2004;
11. MARINESCU Daniela, „Tratat de dreptul mediului”, Editura All Beck, Bucureşti, 2003;
12. DUŢU Mircea, „Drept internaţional al mediului”, Editura Economică, Bucureşti, 2004;
13. Marius Profiroiu, Alina Profiroiu, Irina Popescu, Institutii şi politici europene, Ed. Economică, 2008;
14. V. Rojanschi, F. Bran, Politici şi strategii de mediu, Editura Economică, Bucureşti, 2002;
15. A. Culic, R. M. Petrescu, Managementul şi legislaţia deşeurilor, EFES, Cluj-Napoca, 2006;
C. Reviste si studii de caz:
1. Programul de Acţiune pentru secolul XXI, adoptat de Conferinţa Mondială ONU pentru Mediu şi Dezvoltare, Rio de Janeiro, 1992;
2. Revista Studii de Securitate, Ed. British Council, articolul Securitatea economică şi a mediului;
3. Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the Economic and Social Committee and the Committee of the Regions of 17 July 2002 on Environmental Agreements at Community Level within the Framework of the Action Plan on the "Simplification and Improvement of the Regulatory Environment„ [COM(2002) 412 final - Not published in the Official Journal];
4. Taxele de mediu in Romania - Studiu elaborat de CEROPE în cadrul Programului Phare RO 2003/005-551.02.03;
D. Internet:
1. ro.wikipedia.org/wiki/Dezvoltare_durabilă
2. www.dezvoltaredurabila.org/
3. http://www.apmbz.ro/2gdscp/Ghid%20compostare.doc