Politici Privind Protecția Solului în România

POLITICI PRIVIND PROTECŢIA SOLULUI ÎN ROMÂNIA

1. INTRODUCERE

Solul este definit ca stratul de la suprafaţa scoarţei terestre. Este format din particule minerale, materii organice, apă, aer şi organisme vii. Este un sistem foarte dinamic care îndeplineşte multe funcţii şi este vital pentru activităţile umane şi pentru supravieţuirea ecosistemelor.

Solul reprezintă unul dintre cele mai complexe sisteme naturale ale Terrei. Este un agregat structurat de substanţe în continuă schimbare, complex biologic în care pulsează continuu viaţa, datorită activităţii extraordinare a microorganismelor, este un sistem polifuncţional extrem de important, reprezentând pentru mediul înconjurător un adevărat filtru pentru protecţia apelor freatice.

Solul este în esenţă o resursă neregenerabilă în sensul că ritmul de degradare este rapid în timp ce procesele de formare şi regenerare sunt extrem de încete. Este un sistem foarte dinamic care îndeplineşte multe funcţii şi care este vital pentru activităţile umane şi pentru supravieţuirea ecosistemelor. Aceste funcţii sunt producţia de biomasă, depozitarea, filtrarea şi transformarea nutrienţilor şi apei, găzduirea bazinelor de biodiversitate, acţionând ca o platformă pentru cele mai multe dintre activităţile umane, furnizând materii prime, acţionând ca un bazin carbonifer şi ca patrimoniu geologic şi arheologic.

Ca interfaţa dintre pământ, aer si apa, solul este o resursa neregenerabilă care îndeplineşte mai multe funcţii vitale - economice, sociale, culturale şi de protecţie a mediului:

- producerea de hrană/biomasă;

- depozitarea, filtrarea şi transformarea multor substanţe;

- sursa de biodiversitate, habitate, specii şi gene;

- serveşte drept platformă/mediu fizic pentru oameni şi activităţile umane;

- sursă de materii prime,

- bazin carbonifer;

- patrimoniu geologic si arheologic.

Principalele nouă procese de degradare a solului cu care se confruntă Uniunea Europeana sunt:

- eroziunea;

- degradarea materiei organice;

- contaminarea;

- salinizarea;

- compactizarea;

- pierderea biodiversităţii solului;

- scoaterea din circuitul agricol;

- alunecările de teren şi inundaţiile;

- aridizarea.

Solul nu a constituit, pâna acum, subiectul unei politici comunitare specifice de protecţie a solului. Câteva aspecte referitoare la protecţia solului se regăsesc în acquis, astfel încât diferite politici comunitare au contribuit în mod difuz la protecţia solului.

Solul este o resursă naturală de interes comun aflată sub presiunea crescândă a mediului şi trebuie protejată de drept de la degradare.

Degradarea solului şi îmbunătăţirile aduse lui au un impact major asupra celorlalte zone de interes ale Comunităţii, cum sunt protecţia apelor de suprafaţă şi a celor subterane, sănătatea populaţiei, schimbările climatice, protecţia naturii şi a biodiversităţii şi securitatea alimentară.

Spre deosebire de aer şi apă, solul este deţinut mai mult în proprietate privată în Comunitate. Nu încape îndoială faptul că este o resursă naturală de interes comun care trebuie protejată în interesul generaţiilor viitoare. Ca urmare, în interesul public, deţinătorii de teren ar trebui să ia măsuri de precauţie atunci când se presupune că modul de folosire a solului poate afecta negativ în mod semnificativ funcţiile solului.

Solul ar trebui folosit într-o manieră durabilă, care să asigure păstrarea capacităţii acestuia de a asigura serviciile ecologice, economice şi sociale, păstrând în acelaşi timp funcţiile sale active pentru nevoile generaţiilor următoare.

Alvin Toffler în „Şocul viitorului” spunea un lucru extraordinar şi anume: „Pământul nu l-am moştenit de la părinţii noştri, ci îl avem împrumutat de la copiii noştri”.

Cel mai mare agronom român al tuturor timpurilor, Gheorghe Ionescu-Şişeşti, spunea: „indiferent cui aparţine, pământul are o funcţie socială”.