Posibilități de valorificare a potențialului turistic al Județului Buzău

P R E F A Ţ Ă

Deşi apariţia turismului se pierde în negura timpurilor şi, în consecinţă, din cauza lipsei unor informaţii istorice nu se poate stabili o dată cât de cât certă a detaşării sale ca activitate distinctă, se pare totuşi că unele forme incipiente de turism s-au practicat din cele mai îndepărtate timpuri. Poate nu ar fi exagerat dacă s-ar afirma că, deşi nu au constituit un scop în sine, satisfacţiile turistice ale unor călătorii au vârstă aproximativ egală cu cea a primelor aşezări omeneşti stabile. Afirmaţia se bazează pe ideea că omul, chiar din cele mai îndepărtate timpuri ale evoluţiei sale, nu a reuşit să producă toate cele trebuincioase subzistenţei şi, în ciuda mijloacelor precare de comunicaţie, a căutat să cultive şi să întreţină relaţii cu semenii săi din alte colectivităţi, prin intermediul schimburilor comerciale, ceea ce a favorizat, inerent, şi o lărgire treptată a contactelor, permiţând o mai bună cunoaştere reciprocă a colectivităţilor respective.

Romania se afla la o rascruce a drumurilor europene si este usor accesibila din orice punct cardinal pe caile ferate si pe drumurile transeuropene, pe calea aerului sau a apei (Dunarea, Marea Neagra). Relieful tarii, continand campii, dealuri si munti, este ideal pentru turism.

Turismul reprezinta pentru Romania sectorul economic care dispune de un valoros potential de dezvoltare, neexploatat inca suficient si care poate deveni o sursa de atractie atat a investitorilor cat si a turistilor straini, insa acest lucru este ingreunat de concurenta puternica din partea tarilor invecinate (Ungaria, Bulgaria, Croatia) si de amploarea problemelor legate de competitivitatea turismului romanesc

Teritoriul judeţului Buzău, leagănul culturii şi civilizaţiei române, conservă vestigii care atestă existenţa omului în regiune din timpuri imemoriale. Unelte şi arme din oase sau pietre cioplite au fost scoase la lumină în câteva locuri pe teritoriul judeţului, cât şi obiecte ceramice din Neolitic şi Epoca Bronzului aparţinând Culturilor Boian, Gumeşti şi Monteoru. Vestigiile din Epoca Bronzului au fost descoperite în regiunea de dealuri, care împreună cu ruinele campului roman de la Pietroasele şi ale altor câteva aşezări dacice stau mărturie a continuităţii vieţii şi civilizaţiei pe acest teritoriu. Numele Mousaios (Buzău) a fost pentru prima dată menţionat în scris într-o scrisoare a guvernatorului roman din Dobrogea trimisă lui Vasile cel Mare, episcopul de Capadichia, în anul 376 d.Hr. Scrisoarea menţionează existenţa, pe malurile râului Mousaios, a unei aşezări urbane (polis) numită tot Mousaios (Buzău). Documentul se găseşte în Biblioteca Vaticanului.

Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte judeţul Buzău, aşezarea acestuia, principalele ramuri economice, descrierea potenţialului turistic, a principalelor atracţii turistice şi analiza bazei tehnico-materiale precum şi modalităţile de dezvoltare şi promovare a patrimoniului turistic buzoian.

Autorul

CAPITOLUL 1

ELEMENTE INTRODUCTIVE PRIVIND FENOMENUL TURISTIC

Prea bogată ca să fie cuprinsă într-o definiţie, sfera turismului îl are în centrul său pe ‘’Homo viator’’, adică pe omul care călătoreşte în timp şi spaţiu, încercând să le cucerească, cunoscându-le.

Călătoriile pe care grecii din întreaga Eladă le făceau cu ocazia Jocurilor Olimpice, precum şi pelerinajele la locurile de cult, pot fi şi ele considerate, într-un sens, activităţi turistice. De altfel, turismul nu a fost străin nici locuitorilor din Imperiul Roman: Începuturile călătoriilor în scopuri turistice se întrezăresc şi în vizitele pe care patricienii romani le făceau în staţiunile cu ape termale din Italia, Galia sau Dacia Felix, pentru tratarea unor maladii, deci în scopuri curative.

Cu toate că Evul Mediu, cu instabilitatea provocată de năvălirile barbare şi fărâmiţarea statală, nu a favorizat acest gen de călătorii, turismul nu a dispărut în totalitate, acesta desfăşurându-se, cu precădere, în scopuri religioase ( pelerinaje la locurile sfinte).După încetarea năvălirilor, în ciuda condiţiilor grele, călătoriile turistice au progresat treptat¬-cu diferenţe de la o ţară la alta, de la o zonă la alta-până spre mijlocul secolului al XIX-lea.

Ca domeniu relativ nou ,de cercetare, turismul prezintă o complexitate în continuă creştere, în plan economic sintetizând rezultatele unui mare număr de activităţi, iar în plan psiho-social constituindu-se ca modalitate superioară de organizare a timpului liber, în care se recuperează energiile cheltuite în procesul muncii de orice fel, dar au loc în mod intrisec, şi dezvoltarea personalităţii umane sporirea capacităţii sale creative.

Acest domeniu-turismul antrenează un circuit greu de măsurat de valori şi valori de întrebuinţare, valorifică superior potenţialul natural şi antropic al unei ţări, îmbogăţindu-le continuu, satisfacând multiple motivaţii umane.

Ca fenomen continuu, turismul s-a născut dintr-o necesitate şi a căpătat amploare pe măsură ce mijloacele de transport au evoluat, consumul de energie psihică şi nervoasă a crescut, iar mediul urban l-a smuls pe om din mijlocul naturii, singura în stare să-l purifice şi să-i redea forţele cheltuite, precum Gea lui Ahile şi siguranţa unor elemente lipsite de agresiune. El are un efect multiplicator, introducând în circuitul economic laturi inedite cum sunt ,,peisajul’’ (pentru,, consumarea’’ căruia este necesară deplasarea ,,la faţa locului’’), ospitalitatea, solicitudinea şi ,,informaţia’’ (geografică, cultural-istorică, economică, gastronomică, artistică, etc.).

Diagnoza şi prognoza mutaţiilor înregistrate în domeniul turismului sunt legate intrisec de cercetarea permanentă a aşa-numitei ,,pieţe a timpului liber’’, determinată la rându-i de nenumăraţi factori sinuoşi şi în propia lor evoluţie, dintre care cei de natură economică îşi au un rol important şi uneori, inpertubabil.

Mai mult ca oricând, în condiţiile actuale există un climat favorabil dezvoltării turismului intern-destinat unor segmente de piaţă cu venituri modeste. Problema aceasta, alături de multe altele nerezolvate, figurează încă în prevederile Actului final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa- de la Helsinki (1975), în documentele Conferinţei Mondiale de Turism de la Manila (1980), ale Reuniunii Mondiale de Turism de la Acapulco (1982) etc