ARGUMENT 1 ISTORIC 2 CAPITOLUL I CADRUL TEORETIC GENERAL 1..PERSONALITATEA SI ADOLESCENŢA 5 1.1 STRUCTURA PERSONALITĂŢII 5 1.2.FORMAREA SI DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII 7 1.3 DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII ÎN ADOLESCENŢĂ 9 1.4 ADOLESCENŢA –TRANZIŢIE DE LA COPILARIE LA MATURITATE 12 1.5 DIALOGUL FAMILIAL - FACTOR IMPORTANT ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII ADOLESCENTULUI 19 1.6 CONCLUZII CAPITOLUL 1 22 CAPITOLUL II TULBURAREA AFECTIVĂ LA ADOLESCENŢI 2. DEPRESIA 25 2.1. ETIOLOGIA 25 2.2 TABLOUL CLINIC 29 2. 3. DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL 32 2.4 FORME CLINICE 32 2.5 TRATAMENT 33 2.6 EVALUAREA DEPRESIEI 33 2.7 TENTATIVE DE SUICID IN CADRUL DEPRESIEI 36 2.8 PSIHODIAGNOZA ,PSIHOTERAPIA SI CONSILIEREA ÎN VEDEREA OPTIMIZARII PERSONALITATII ADOLESCENTULUI 39 2.8.1 CONSILIEREA 39 2.8.2 PSIHOTERAPIA 39 2.8.3 DIFERENŢA ÎNTRE CONSILIERE SI PSIHOTERAPIE 39 2.9 OBICTIVELE PSIHOTERAPIEI LA ADOLESCENŢI 40 2.10 TERAPIA ANDIDEPRESIVĂ PSIHOLOGICĂ 40 2.11. CONCLUZII CAPITOLUL 2 46 CAPITOLUL III METODOLOGIA 3.1 SCOPUL OBIECTUL. SUBIECTUL 48 3.2 OBIECTIVELE CERCETĂRII 49 3.3 IPOTEZELE CERCETARII 50 3.4 METODE DE LUCRU 50 3.5 CONCLUZIE CAPITOLUL 3 51 3.6 STUDII DE CAZ - PREZENTARE 52 3.6.1 CAZUL 1 52 3.6.2 CAZUL 2 55 3.7 DISCUTII – STUDII DE CAZ 57 3.8 CONCLUZII 60 BIBLIOGRAFIE 63
ARGUMENT În alegerea temei propuse pentru aceasta lucrare, au fost determinante câteva motive care au constituit un temei al reflecţiei şi preocupării personale pentru problematica depresiei. 1. Cel dintâi motiv pentru care afost ales acest subiect, este interesul personal pentru abordarea tulburărilor afective, atât în ceea ce priveşte cunoaşterea nosologiei psihiatrice specifice, cât şi în privinţa strategiilor alese în cadrul psihoterapiei tulburărilor afective. Acest interes personal are la bază frecvenţa cu care tulburările afective se întâlnesc în practica psihoterapiei ; de asemenea confruntarea personală cu un număr semnificativ de tulburări din sfera depresiei în contextul practicii proprii, a sporit interesul personal în abordarea psihoterapeutică a tulburărilor afective. 2. Un alt motiv pentru care a fost aleasa această temă, este acela al observării unei dureri psihologice intense, precum şi a unei detrese semnificative din punct de vedere psihologic, somatic, social a adolescenţilor cu tulburări afective. Toate aceste motive au dus la necesitatea gasirii, în cadrul practicii terapeutice, a unor modalităţi cât se poate de rapide şi viabile (eficace), în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii adolescenţilor, precum şi a stării lor psihice, a vieţii lor de relaţie în general. 3. Suferininţa psihică a tinerilor între 12 şi 25 de ani trebuie luată foarte în serios. Adolescenţa este un moment dificil. Odinioară, această perioadă nu era recunoscută, în măsura în care intrarea în câmpul muncii se petrecea foarte de timpuriu. Astfel, perioada de tranziţie pe care o reprezintă acum adolescenţa nu exista. Preocuparea grupală a adolescenţilor zilelor noastre pare predominantă: tinerii nu se mai raportează la modelele parentale sau adulte în general. Ei se identifică mult mai frecvent cu ceilalţi adolescenţi din grupul lor. Aşadar, nu mai cer sfatul persoanelor vârstnice sau adulte, nu se mai dezvăluie lor, nu au încredere în medicul care le pare dintr-o altă generaţie şi, mai ales, îşi fac o datorie de onoare de a nu cere ajutorul cuiva mai în vârstă. Astfel încât atunci când au probleme, fie se regăsesc singuri, fie urmează sfaturile, nu întotdeauna excelente, ale prietenilor, care nu au experienţă din moment ce sunt de aceeaşi vârstă. Tulburările dispozitiei afective la adolescent, prin aspectele clinice particulare şi prin problemele de tratament, au reţinut în ultimii ani atenţia specialiştilor. Particularităţile neurodezvoltării la copil influenţează şi modifică aspectul clinic al acestor manifestări; exprimarea depresiei, spre exemplu, laadolescenti, ia aspectul iritabilităţii de moarte, cu frecvente gesturi suicidare. In acest capitol este prezentată „depresia” asa cum apare la diferite varste, “expansivitatea” si caracteristicile ei si suicidul la copii şi adolescenţi ; acesta a crescut ca incidenţă în ultimii ani, devenind a patra cauză de deces la copiii între 10 şi 15 ani şi a treia cauză la cei între 15-25 de ani Tulburarea bipolară, despre care se considera anterior că apare numai la adulţii tineri, se pare că în 20% dintre cazuri debutează între 15 şi 19 ani; iar la 0,3–0,5% dintre pacienti înregistrându-se chiar un debut înainte de 10 ani Conceptul de depresie îmbracă la adolescent diferite aspecte. Sunt incluse: trăirea depresivă, comportamentul depresiv şi gândirea depresivă. Este necesar, din punct de vedere al psihopatologiei neurodezvoltării, a face o distincţie între aceste aspecte care de obicei sunt abordate împreună, fapt ce pretează la confuzii şi erori de tratament. ISTORIC Debutul tulburării afective în adolescenţă sau în copilărie nu a fost acceptat multă vreme deşi Kraepelin a descris pentru prima dată această tulburare la un copil de 6 ani. În anii 1960, Anthony şi Scott au sesizat debutul tulburării la copii şi adolescenţi şi au creat o bază de cercetare separând debutul sub 12 ani de cel de la adolescenţă. Prejudecăţile clinice au persistat până când cercetările au arătat că 1/5 din debuturile tulburării bipolare au loc înainte de 19 ani Datele de epidemiologie ale tulburării afective la copii şi adolescenţi erau dificil de obţinut şi erau contradictorii, datorită faptului că, primele episoade, maniacale sau depresive, prezentau frecvent simptome psihotice şi erau considerate Schizofrenie. Cercetarea epidemiologică este şi în prezent limitată datorită criteriilor de diagnostic, care nu pot diferenţia încă foarte bine simptomatologia la copil şi datorită dimensiunilor mici ale loturilor. Primele descrieri ale tulburării depresive la copil au fost făcute de Rene SPITZ care descrie "Depresia analitică" la copiii de 1 an separaţi de părinţii lor. El descrie o deteriorare emoţională şi fizică la copiii deprivaţi afectiv. Ulterior a fost considerată "hospitalism", iar în prezent se consideră că tulburarea are multe similarităţi cu tulburarea depresivă descrisă la adult. Interpretarea tulburărilor afective la copii este marcată de părerea că aceştia sunt prea imaturi pentru a putea exprima depresia; acest proces necesită existenţa unui superego şi a altor nivele de dezvoltare pe care cronologic ,copilul nu le-a atins încă. Astfel, copilul nu poate avea un mecanism psihologic generator de depresie similar adultului.Alţi autori sunt de părere că totuşi copiii îndeplinesc criteriile standardizate pentru tulburarea de dispoziţie dar modificarea lor din punct de vedere al dezvoltării rămâne încă o controversă O particularitate a depresiei la copii este mascarea simptomatologiei, cu manifestări comportamentale sau somatoforme şi de aceea se consideră că "depresia mascată" este o realitate la această vârstă Primul care a elaborat o noţiune medicală care să descrie starea pacientului depresiv a fost Hipocrate (460-370 î.c), care a descris ,,melancolia”, ,,bila neagră” ca fiind o stare de aversiune faţă de mâncare la care se asociază deznădejdea, insomnia, iritabilitatea şi neliniştea. Este interesant faptul ca Hipocrate defineşte durata melancoliei ca un criteriu de diagnostic după cum reiese din celebrul său aforism ,,dacă tristeţea persistă atunci este melancolie”. Concepţiile hipocratice conform cărora corpul uman este compus din patru umori: flegma, bila neagră, bila galbenă şi sângele au dominat această perioadă. Robert Burton, teolog şi decan din Oxford, a descris elementele esenţiale psihodinamice ale melancoliei în lucrarea sa din 1621 intitulată ,,Anatomy of Melancholy”. Termenul de ,,depresie” care provine din latinescul ,,deprimere” care înseamnă a apăsa în jos, a fost introdus în limba engleză abia în secolul 17 iar primii care au folsit termenul de depresie în loc de melancolie au fost Griesenger şi Kraepelin la sfârşitul secolului 19. Conger şi Peterson (1984), într-un studiu longitudinal, descriu adolescenţa metaforic spunând că aceasta începe la nivelul biologic şi se termină la nivelul cultural. Socializarea este un proces esenţial pe de o parte în înţelegerea relaţiilor care se stabilesc între individ şi societate, şi pe de altă parte pentru a explica construcţia identităţii. Socializarea asigură trecerea de la biologic la social, deoarece ea presupune stabilirea de relaţii, de interacţiuni, prin intermediul cărora individul îşi structurează imaginea de sine. Ea se poate defini ca un ansamblu de experienţe sociale rezultate din interacţiunea copilului cu adulţii, cu ”persoanele reper”, experienţe pe parcursul cărora interiorizează expectanţele acestora şi normele de conduită. Procesul de socializare are loc în principal în perioada copilăriei dar se continuă şi în adolescenţă. Adolescenţa a fost definită relativ recent ca etapă a evoluţiei umane care se situează între copilărie şi vârsta adultă. Până la începutul secolului XX această perioadă nu era considerată stadiu specific de dezvoltare. Copilăria era urmată de pubertate care era definită mai degrabă prin prisma transformărilor fiziologice decât a modificărilor psihologice, iar etapa următoare era una de ”învăţare” a abilităţilor necesare unei relaţii specifice vârstei mature.
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
