Protecția Martorilor

Introducere

Crima organizată a fost şi este un motiv de îngrijorare al tuturor statelor democratice, ea ameninţând democraţia însăşi, statul de drept, drepturile omului, securitatea şi stabilitatea economico-socială. Aria şi impactul criminalităţii organizate au determinat comunităţile să privească acest fenomen cu maximă rsponsabilitate şi să adopte reglementări juridice şi strategii de luptă împotriva acestui flagel.

Protecţia martorilor reprezintă un instrument foarte important în lupta împotriva grupurilor criminale organizate. Aspecte legislative privind problematica protecţiei martorilor întâlnim atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional.

Tema aleasă pentru lucrarea de disertaţie, este de strictă actualitate și de o importanţă deosebită în descoperirea infractorilor, cercetarea și soluţionarea cauzelor ca urmare a unor infracţiuni grave. În literatura de specialitate s-a considerat că nu există cauză penală în care declaraţiile martorilor să nu aducă o contribuţie esenţială, fiind un instrument necesar pentru cunoaşterea împrejurărilor în care s-a desfăşurat activitatea infracţională.

Deşi depoziţiile martorilor sunt utilizate din cele mai vechi timpuri, protecţia martorilor s-a impus totuşi relativ târziu, în momentul în care sociatetea modernă a conştientizat faptul că fără aportul martorilor şi colaboratorilor justiţiei nu pot fi aduşi în faţa justiţiei şi traşi la răspundere penală autori ai unor infracţiuni grave care ameninţă valorile fundamentale ale democraţiei, drepturile fundamenatale ale omului, stabilitatea economică şi chiar politică a statului de drept.

Pe măsură ce societatea a evoluat, s-au diversificat şi modalităţile de săvârşire a infracţiunilor, căpătând amploare infracţiunile cu un pericol social ridicat care aduc atingere însăşi existenţei statului de drept, cum ar fi traficul de droguri, traficul de persoane, terorismul.

Apariţia criminalităţii organizate în societatea modernă a condus la reconsiderarea obligaţiei cetăţeanului de a depune mărturie, iar în contextul anumitor tipuri de criminalitate nu se poate ignora faptul că atât martorul, cât şi membrii familiei sale sunt expuşi unor pericole din partea infractorilor, din dorinţa acestora din urmă de a nu fi descoperiţi şi de a păstra câştigurile ilicite obţinute în urma activităţilor ilicite.

Cap. I Noţiuni legislative privind protecţia martorilor

În cadrul probaţiunii judiciare, organele de urmărire penală şi judecătorul au de stabilit fapte concrete, săvârşite anterior, urmând să procedeze la o cunoaştere inversă, de la cunoscut la necunoscut. Pe baza informaţiilor primare, aceste organe refac, cu ajutorul probelor, traseul infracţional, în aşa fel încât el să exprime convingerea că reprezintă adevărul. De regulă, infracţiunile se săvârşesc fără a lăsa vreo urmă despre împrejurările în care s-au comis şi despre persoana făptuitorului. În cele mai multe situaţii, singurele date pe care organele judiciare le pot afla se datorează unor persoane care întâmplător au asistat la desfăşurarea activităţii infracţionale, dobândind prin propriile simţuri cunoştinţe despre fapte sau împrejurări de natură să servească la aflarea adevărului.

Aşadar, nu există cauză penală în care, la aflarea adevărului, să nu-şi aducă o contribuţie esenţială declaraţiile martorilor, fapt ce a determinat pe unii autori să atribuie probei testimoniale în procesul penal caracterul de probă firească, inevitabilă, de instrument necesar în cunoaşterea împrejurărilor săvârşirii infracţiunilor . Din dorinţa de a sublinia importanţa acestui mijloc de probă în procesul penal, unii autori au denumit martorii ca fiind “ochii şi urechile justiţiei” .

I.1. Legislaţia naţională

Analizând protecţia martorului în sistemul românesc de drept se observă că aceasta problemă este reglementată de o paletă diversă de acte normative care s-au impus pe măsura evoluţiei stării de presiune la care pot fi supuşi anumiţi martori şi de necesitatea interpunerii unor bariere între martor şi învinuit/inculpat care să conducă la asigurarea participării martorului în proces şi exercitarea rolului său. Dacă în legislaţia altor state s-a creat pe deplin cadrul legal care reglementează folosirea agentului acoperit şi protecţia martorului, protejându-le persoana, în legislaţia românească prevederile în materie sunt relativ recente. Instituţia investigatorului sub acoperire a fost introdusă prin Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.