Rolul asistentului social în conflictele sociale

INTRODUCERE

Violenţa domestică este un flagel al societăţii româneşti şi al familiei, producând dezintegrarea acesteia din urmă ca unitate socială. Datorită consecinţelor devastatoare în plan social, abuzul domestic nu mai reprezintă o chestiune privată, devenind o problemă publică. Acest lucru justifica intervenţia actorilor publici în eradicarea fenomenului, prin elaborarea unui set de măsuri legislative care să protejeze victimele şi să prevină/combată violenţa în familie, crearea unor instituţii specializate care abordează multilateral problema.

Asemeni altor societăţi europene tradiţionale, societatea tradiţională românească susţine un model legitim de violenţă împotriva femeilor.

Lucrarea intitulată ROLUL ASISTENTULUI SOCIAL ÎN CONFLICTELE SOCIALE cuprinde:

Capitolul I, ASISTENTUL SOCIAL ÎN SOCIETATE, care cuprinde delimitările conceptuale despre asistența socială, dar și anumite principii de organizare ale acesteia.

Capitolul II, ASISTENTUL SOCIAL ȘI CONFLICTELE SOCIALE, prezintă noțiunea de conflict în principal, anumite tipuri de conflicte cu avantaje și dezavantaje și abordarea acestor conflicte în asistența socială.

Capitolul III, VIOLENŢA ÎN FAMILIE, FORMĂ DE CONFLICT SOCIAL, prezintă câteva cazuri de violență în familie, dar și efectele violenței domestice asupra femeii.

Cuvinte cheie: asistență socială, asistent social, violență, conflicte sociale.

CAPITOLUL I

ASISTENTUL SOCIAL ÎN SOCIETATE

1.1. Delimitări conceptuale ale asistenţei sociale

Profesia de asistent social trebuie considerată ca o paradigmă tehnico-ştiinţifică mondializată (stoc de cunoştinţe utilizat, tehnici de tratare a problemelor, sistem de valori) foarte dinamică, care se transmite continuu în mod special prin canale profesionale, şi mai puţin prin cele administrative. Inovaţiile locale se difuzează tot mai rapid în toate contextele naţionale. Activitatea de asistenţă socială se fundează pe angajamente juridice, politice şi morale atât ale ţării într-un context mai larg (mondial: convenţii ONU de exemplu), regional (reglementările europene), pe angajamente juridice, politice şi morale ale ţării ca un întreg, prin legile şi opţiunile sale politice, prin sistemul de valori promovat naţional, cât şi pe angajamentele locale şi responsabilitatea faţă de comunitatea locală. Specialiştii în asistenţă socială cu pregătire superioară sunt formaţi într-un număr suficient pentru primele faze de dezvoltare a serviciilor sociale. Se poate estima că tinerii asistenţi sociali au primit o pregătire satisfăcătoare, putându-se integra cu succes în procesul de constituire a sistemului de servicii sociale. “În anii următori vor fi produşi, de către universităţi, specialişti în acest domeniu într-un număr în creştere. S-a acumulat totodată o experienţă valoroasă şi de către nespecialiştii care au lucrat în organizaţii nonguvernamentale sau în cele guvernamentale” (Irimescu, Gabriela, ,,Asistenţa socială a familiei şi copilului”, curs IDD, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2003, pag. 108).

Serviciile de asistenţă socială reprezintă pilonul programelor locale sociale de acţiune. Şi au ca obiectiv toate problemele sociale ale comunităţii: soluţionează problemele care se înscriu în limitele componenţei lor; solicită sprijin de la sistemele specializate dincolo de aceste competenţe, trimiţând cazul respectiv la acestea; urmăresc/sprijină evoluţia cazurilor/soluţionarea problemelor împreună cu sistemele specializate; sprijină luarea unor decizii de protecţie a persoanelor din zona de care răspund, pe bază de anchete sociale.