Rolul impozitelor și taxelor locale în alimentarea cu resurse financiare la Primăria Municipiului Drăgășani

INTRODUCERE,

,,Impozitele înseamnă ceea ce plătim pentru o

Societate civilizată.”

(Justice Oliver Wendell Holmes)

Viaţa curentă a oamenilor presupune satisfacerea atât a nevoilor individuale procurate prin mecanismul pieţei - haine, îmbrăcăminte, adăpost, cât şi a nevoilor sociale care sunt furnizate de autorităţile publice pe seama unor activităţi vizând asigurarea apărării naţionale, ordinea publică, protecţie socială, menţinerea echilibrului ecologic, asistenta sanitară şi educaţie.

Finanţele publice constituie o componentă de mare importanţă a vieţii social-economice a fiecărei ţări, iar impactul lor asupra economiei naţionale are conotaţii atât în proporţiile redistribuirii PIB, cât şi modul concret de realizare a acestui proces.

În societatea contemporană, în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifică, răspunderea socială a omului primeşte o semnificaţie deosebită. Răspunderea socială se referă la comportamentul pe care îl aleg membrii societăţii din multiple variante posibile în cadrul determinismului social. Acesta presupune o atitudine conştientă într-un comportament care corespunde cerinţelor, necesitaţilor sociale obiective, atitudine ce rezulta dintr-o hotărâre, act de conştiinţă şi voinţa a individului.

Problemele fiscale joacă un rol esenţial în economia de piaţă. În acest context, impozitul constituie un instrument cu caracter istoric şi cu implicaţii asupra sferei economico-sociale, fiind întotdeauna un mijloc tradiţional de constituire a veniturilor statului.

CAPITOLUL 1.CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND IMPOZITELE ŞI TAXELE

1.1 Scurt istoric al impozitelor şi taxelor

Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărui apariţie este legată de existenţa statului şi a banilor.

De la apariţia lor, impozitele au fost concepute şi aplicate diferit, în funcţie de dezvoltarea economico-socială şi de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat. Informaţii despre impozitele, taxele şi cheltuielile publice din antichitate provin, în special, din istoria statelor antice, grec şi roman.

În Grecia Antică erau considerate publice cheltuielile pentru organele de conducere ale statului, pentru întreţinerea şi dotarea forţelor armate şi de ordine publică, pentru construirea şi înarmarea corăbiilor de război, pentru temple, serbări religioase şi distracţii publice, pentru construirea de drumuri şi lucrări de utilizare comunală.

Pentru acoperirea cheltuielilor publice se foloseau atât resursele domeniale, obţinute prin exploatarea unor bogaţii naturale aflate în patrimoniul statului (cum ar fi, de pildă, minele de argint, carierele de marmură), cât şi diferitele impozite ordinare şi extraordinare (cum ar fi, de exemplu, impozitul pe terenuri, pe veniturile meseriaşilor, taxele pentru vânzarea, în piaţă, a produselor agricole, impozitul extraordinar pe veniturile cetăţenilor bogaţi perceput în timp de război, ca o îndatorire de onoare a acestor cetăţeni).

În statul român antic, în toate etapele evolutive, principalul impozit a fost tributul. Iniţial, acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, fie pe valoarea pământului stăpânit în mod individual, fie ca zecime din produsul brut obţinut. Ulterior, tributul a fost generalizat şi permanentizat, el fiind perceput obligatoriu de la toţi cetăţenii statului român care deţineau proprietăţi imobiliare şi, mai târziu, bunuri mobile. În afara acestui impozit, se mai percepeau un impozit asupra vânzărilor de bunuri, un impozit pe meşteşugari şi, temporar, un impozit datorat de celibatari şi un impozit pe numărul sclavilor.

În Evul Mediu, datorită dezvoltării organizării statale, impozitul trebuie să finanţeze o administraţie tot mai complexă. Astfel, în Anglia, favorizată de conjunctura că era o tară cu puţine frământări sociale, prin Magna Charta Libertate, din 1215,

S-a interzis instituirea impozitelor de către monarhi fără aprobarea poporului. Alături de impozitul perceput proprietarilor de pământ în funcţie de venitul ie şi î prin exploatarea proprie şi în arendă, în Anglia secolului XIII şi în cele următoare se mai percepeau impozit pe venit diferenţiat pentru nobili, clerici şi ţărani, impozite pe clădiri, pe veniturile meşteşugarilor, ca şi impozite incluse în preţurile de vânzare ale sării, cărbunilor, pieilor şi altor bunuri.

În Principatele Române, şirul mare al dărilor ordinare includeau birul aşezat ca „cislă" asupra localităţilor şi perceput cu denumirea de „sferturi", văcăritul, vinăritul, tutunăritul, oieritul. Acestora li s-au adăugat dări extraordinare cum erau ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutorinţele. Deseori, stabilirea şi perceperea acestor dări erau arbitrare şi abuzive.

În Franţa, până la Revoluţia din 1789, în categoria impozitelor se includeau: impozitul la tainele în variantele: reală, pentru proprietarii de terenuri si personală, pe veniturile cetăţenilor, impozitul de a douăzecea parte din venit, sporit ulterior, la a zecea parte din venit; capitaţia, datorată de toţi locuitorii în cuantum bănesc diferenţiat în raport cu rangul social; patenta, datorată în folosul monarhului de către cei ce executau meserii şi comerţ, pe cont propriu; impozite percepute la vânzarea sării, băuturilor şi tutunului; impozitele percepute la tranzacţiile de bunuri; impozitele de înregistrare sau de timbru; alte taxe.

După Revoluţia franceză din 1789, datorită numărului mare al impozitelor şi taxelor, Adunarea Constituantă a Franţei a înlăturat privilegiile avute până atunci de nobili şi clerici, a suprimat arbitrari ul în stabilirea şi perceperea impozitelor şi a înlăturat anumite impozite pe vânzări ale bunurilor de consum. Totodată, prin Constituţia franceză din 1793, s-au pus bazele concepţiei instituirii impozitelor cu consimţământul contribuabililor. Aplicarea practică a acestei concepţii s-a limitat, însă, doar la rezervarea în competenţa parlamentelor a dreptului de a reglementa impozitele, taxele şi alte venituri bugetare.

În perioada contemporană, exercitarea dreptului parlamentelor de a institui şi modifica impozitele a fost dominată de creşterea permanentă a cheltuielilor publice în toate statele. De aceea, parlamentele statelor contemporane au fost şi sunt nevoite să sporească impozitele şi taxele, iar consimţământul cetăţenilor la aceste impozite se consideră exprimat prin votarea, de către reprezentanţii lor în parlament, a legilor referitoare la impozite şi taxe.

1.2. Conţinutul impozitelor şi taxelor

Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevări obligatorii şi de aceea se impune definirea impozitului şi precizarea conţinutului său, atât din punct de vedere juridic şi economic, cât şi tehnic.