România și Statutul Juridic al Dunării

REZUMAT ŞI CUVINTE CHEIE

CUVINTE CHEIE

REGULAMENTE,STATUT,CONFLICTE,NAVIGAŢIE

REZUMAT

România a sustinut punctul de vedere exprimat de reprezentanţii Belgiei şi Greciei, în sensul admiterii acestor două state ca membre în Comisia intemaţională a Dunării. Dar reprezentanţii Marii Britanii, Iugoslaviei, Cehoslovaciei, Germaniei, Austriei, Ungariei şi Bulgariei s-au opus acestei propuneri.

Dezbateri vii au intervenit cu ocazia discutării articolelor XI şi XII din proiectul francez, care aveau în vedere programul tehnic şi financiar de lucrări stabilit în fiecare an de Comisia intemaţională, lucrări ce urmau a fi executate de către statele riverane pe cheltuielile lor. Dacă statul riveran nu era în măsuă să întreprindă el însuţi lucrările de întrţinere şi amelioarare pe care comisia le aprecia ca fiind indispensabile, aceasata putea să le execute fie prin propriile mijloace, fie însărcinând un alt stat riveran. Asemenea prevedere venea în contradicţie cu principiul suveranităţii statelor riverane.

Ideea esenţială referitoare la deosebirea fundamentală principală între comisia Dunării şi precedentele sale, Comisia europeană a Dunării şi Comisia internaţională a Dunării, este proclamată în primul articol, referitor la comisie, articolul 5, în cuvintele: "Se stabileşte o comisie a Dunării, desemnată mai jos, sub numele de comisiune; ea este compusă din reprezentanţi ai ţărilor dunărene, câte unul pentru fiecare din aceste ţări". Este subliniată astfel ideea centrală a dreptului fluvial contemporan şi a instituţiei modeme a comisiei fluviale internaţionale: îmbinarea cooperării internaţionale cu respectarea suveranităţii statelor riverane, a egalităţii lor în drepturi.

Comisia fluvială internaţională nu trebuie să fie un "suprastaf ci un instrument de servire a intereselor comune ale statelor riverane membre. Ea nu trebuie să-şi aroge drepturi care să comporte atribuţii suprastatale şi nu trebuie să fie înzestrată cu asemenea drepturi.

Prin reglementarea intervenită s-a pus capăt incertitudinii şi stării de provizorat care dominase până atunci; au fost create premisele pentru dezvoltarea în bune condiţii a unui avânt al navigatei pe baza egalităţii tuturor pavilioanelor interesate în folosirea acestei mari artere de comunicaţie europeană.

CONSIDERAŢII GENERALE

Având în vedere prevederile Actului Final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare de la Helsinki, 1975, şi cele ale documentului de încheiere a reuniunii de la Madrid a reprezentanţilor statelor participante la conferinţa menţionată, în Declaraţia adoptată de statele dunărene sunt cuprinse următoarele obiective: utilizarea raţională şi conservarea resurselor de apă ale Dunării; prevenirea poluării apelor sale; supravegherea calităţii lor.

Apele curgătoare cu regim internaţional sunt acele râuri sau fluvii care parcurg sau separă două sau mai multe state, fiind navigabile până la mare, şi în temeiul unei convenţii internaţionale ele sunt deschise navigaţiei navelor comerciale ale tuturor statelor.

În prezent asistăm la un proces de cristalizare a unui drept internaţional fluvial, ca parte integrantă a dreptului internaţional public. După cum îl defineşte Edwin Glaser acesta este „ansamblul normelor şi instituţiilor de drept internaţional care reglementează relaţiile dintre state cu privire la folosirea apelor nemaritime”.

Dunărea face parte din această categorie, reglementarea regimului internaţional de navigaţie pe Dunăre s-a făcut prin Convenţia de la Paris din 1856, care prevede libertatea de navigaţie pe acest fluviu pentru navele comerciale ale tuturor statelor şi suprimarea taxelor de peaj.

Dreptul internaţional fluvial nu se liimtează numai la reglementarea navigaţiei pe fluvii, ci vine să reglementeze şi alte activităţi ale statelor în acest domeniu, cum sunt: folosirea acestor fluvii ca surse de energie sau pentru irigaţii, precum şi problema preîntâmpinării poluării apelor fluviale respective.

Fiecare stat stabileşte condiţiile de intrare a navelor străine în porturile sale fluviale, tratamentul acordat acestor nave. Aceste probleme pot forma şi obiect de reglementare pe bază de reciprocitate în cadrul unor taxe de comerţ şi navigaţie. Navigaţia între porturile aceluiaşi stat – cabotajul – se realizează exclusiv de către statul suveran. În scopul coordonării statelor riverane în asigurarea regimului internaţional de navigaţie pot fi create comisii internaţionale fluviale.

Utilizarea apelor Dunării în scopuri economice, altele decât navigaţia, face obiectul, sub diferite aspecte, al unor tratate bilaterale şi multilaterale încheiate între statele riverane printre care şi România, în cadrul relaţiilor de colaborare şi bună vecinătate.

În acest sens, construirea şi utilizarea de către România şi Iugoslavia a sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier reprezintă un deosebit interes pentru practica statelor şi dreptul internaţional contemporan. Această lucrare de o mare complexitate se bazează pe actele şi normele juridice stabilite de cele două părţi la 30 noiembrie 1963, care reglementează problemele tehnico-economice şi juridice, inclusiv, modificări de frontieră, în condiţiile respectării depline a suveranităţii în drepturi a ambelor state riverane.