Sistemul Bugetului Public

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE

1.1. Sistemul bugetului public

Originea cuvântului “buget” se găseşte în vechea limbă franceză şi anume în expresiile “bouge”, “bougette”, înţelesul cărora desemnau o pungă de piele sau o pungă cu bani.

Anglo-saxonii au împrumutat noţiunea de la francezi în perioada cuceririlor normande, iar de acolo s-a răspândit în toată lumea cu semnificaţia ei financiară. Deşi bugetul ca instrument financiar este cunoscut şi folosit în toată lumea, existau state europene care au folosit alte noţiuni, ca de exemplu: ”presupuesto” sau “presupuestos generales del estado” în Spania, “bilacio”, “progetto di bilacio” sau “preventivo” în Italia, “budget” , “zum budget gherig” sau “Reichsanchaltsetat” în Germania.

În România, termenul de “buget” apare pentru prima oară în Regulamentul Organic al Munteniei şi Moldovei în 1831-1832, în care la capitolul 3 art.117 apare termenul de “biudge”, dar şi expresia “ închipuirea cheltuielilor anului viitor”.

Înainte de apariţia Regulamentului Organic, pe teritoriul României de astăzi nu a existat un buget în înţelesul actual al cuvântului Pot fi menţionate totuşi condicele de venituri şi cheltuieli apărute prima oară în Moldova în timpul domniei lui Stefan Vodă (1654) iar apoi în Muntenia în timpul lui Constatin Brâncoveanu (1694–1704). Respectivele condice nu aveau un caracter obligatoriu, executoriu, ci reprezentau acte de gestiune în care se reflectau veniturile şi cheltuielile trecute.

Încercarea de a realiza un document financiar de factură modernă aparţine lui Vodă N. Mavrocordat , care la 1712 a prezentat Sfatului Domnesc aşa – numita “samă” sau “sămile visteriei” cu privire la natura veniturilor şi cheltuielilor ţării.

Aşadar, în România , se poate vorbi de buget de stat în înţelesul juridic şi financiar actual o dată cu Regulamentul Organic, care instituie controlul asupra veniturilor şi cheltuielilor publice. Tot atunci are loc separarea gestiunii domeniului public de gestiunea domnitorului.

În evoluţia istorică a relaţiilor politice şi economice, conţinutul relaţiilor financiare şi îndeosebi a celor bugetare devine din ce în ce mai complex, aliniidu-se nivelului de dezvoltare al societăţii. Astfel în 1859, când s-a încheiat Convenţia de la Paris, se stabileşte principiul liberei administraţii a Principatelor Române pe linie financiară, iar Domnul având iniţiativa pregătirii bugetului, care trebuie supus Adunării Elective spre a fi votat.

Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, la 29 Noiembrie 1860 s-a votat “Regulamentul de Finanţe”, considerat prima lege de organizare financiară, care prevedea că : “recentele venituri şi cheltuieli publice ce au a se efectua pentru serviciul fiecărui exerciţiu vor fi autorizate prin legile de finanţe şi vor forma bugetul general al statului “.

Constituţia Română din 1866 în titlul “Despre finanţe” reglementează că: “În fiecare an adunarea deputaţilor încheie socotelile şi votează bugetul iar la aliniatul următor: toate veniturile sau cheltuielile statului trebuie trecute în buget şi socoteli”. Aceste texte sunt preluate apoi şi în Constituţiile României din 1923 şi 1938 cu referire la bugetul de stat.

Constituţia Republicii Populare Române din 1948 stă la baza legii nr.3/ 1949 care introduce noţiunea de buget de stat unic.

În reglementarea actuală, sistemul bugetar al ţării este organizat într-o concepţie nouă, impusă de economica de piaţă, reglementare ce-şi găseşte locul în Legea nr. 10 / 1991 care introduce noţiunea de Buget public naţional.

Bugetul public reflectă actul de voinţă prin care se stabilesc sursele de venituri, inclusiv cuantumul acestora, precum şi destinaţiile precise pentru care se vor aloca ele, ţinându-se seama de nevoile publice reclamate de funcţionarea instituţiilor publice şi intervenţia statului în sferele de strategie economică. Ca act de voinţă de o nuanţă juridică specială, bugetul public devine lege, prin adoptarea sa de Parlament, imprimându-i-se caracter obligatoriu şi executoriu.

Conceput de Guvern şi aprobat de Parlament, bugetul de stat reprezintă actul cel mai important din viaţa publică, deoarece el este expresia financiară a programului de acţiune a statului pe o perioadă de un an.

Bugetul public naţional consolidat exprimă, în formă generală, ansamblul verigilor şi corelaţiilor dintre acestea în procesul mobilizării, repartizării şi consolidării fondurilor publice. În România, ca şi în alte state unitare, sistemul bugetar corespunde structurii de organizare teritorial- administrativă, prerogativelor şi autonomiei organelor puterii legislative şi executive, centrale şi locale, existând o legislaţie unică pentru elaborarea şi executarea bugetelor. O astfel de organizare unitară a politicii bugetare corespunde existenţei organelor centrale unice ale puterii şi administratiei de stat.