Spălarea banilor prin sisteme informatice

INTRODUCERE

Una din problemele majore care preocupă comunitatea internaţională - în general şi statele - în special, vizează noţiunile de „tranzacţii comerciale legale – buna credinţă - resurse financiare licite versus spălare de bani - resurse financiare ilicite”, toate privite din perspectiva prestabilirii şi determinării condiţiilor care impun adoptarea unor strategii şi a unor reguli general – aplicabile, pentru ca principiile valorilor democratice, ale drepturilor omului şi a respectului culturilor şi civilizaţiilor planetei să fie apărate şi recunoscute.

S-a constatat, în ultimele două decenii, că umanitatea a fost confruntată din ce în ce mai mult cu intensificarea activităţilor infracţionale circumscrise domeniului financiar, desfăşurate atât la nivel naţional cât şi internaţional, grupările infracţionale utilizând avantajele tehnologiei moderne în favoarea lor, motiv pentru care în prezent „criminalitatea afacerilor” a devenit corelativă sectoarelor economice aferente ramurilor de industrie naţională, manifestându-se fie prin adjudecarea frauduloasă a unor oferte de achiziţii publice, prin deturnarea de fonduri bancare, prin manipularea pieţelor de capital sau prin „evazionarea” unor domenii fiscalizate prin proceduri speciale.

În toată această ecuaţie constatăm faptul că, în ansamblul său, activităţile financiare ilicite sunt întâlnite adeseori ca o articulaţie sau o prelungire a puterii, acestea adaptându-şi comportamentul şi întinderea în raport cu reacţiile autorităţilor judiciare din fiecare stat, ale administraţiei publice, ale autorităţilor de control de pe piaţa bancară, piaţa asigurărilor şi piaţa de capital, precum şi cu ale instituţiilor Uniunii Europene.

Tendinţele de globalizare, mobilitatea populaţiei, precum şi dispariţia graniţelor financiare ar fi trebuit să ajute la o mai buna dezvoltare a economiei mondiale şi la o circulaţie mai eficientă a resurselor financiare. Şi poate că, din această perspectivă, anumite progrese s-au înregistrat, însă în acelaşi timp nu putem nega faptul că, în paralel, s-au dezvoltat noi forme sofisticate de săvârşire a anumitor categorii de activităţi infracţionale. Ca atare, din acest punct de vedere, investigarea infracţiunilor în domeniul financiar, în general, şi al spălării banilor, în special, se conturează ca fiind una din cele mai mari provocări adresate organelor judiciare, cu precădere celor aparţinând statelor est-europene, între care se află şi România.

Independent de această viziune şi de necesitatea de armonizare a înţelegerii naturii şi aspectelor generale ale situaţiei expuse mai sus, comunitatea internaţională nu a reuşit încă să acceptate unanim o definiţie a ceea ce înseamnă, în esenţă, activităţile de „spălare a banilor” şi de „crima organizată”.

În aceste condiţii în absenţa unor definiţii unice şi unanim acceptate, şi a unei legislaţii internaţionale armonizate, singura posibilitate de luptă, împotriva unor astfel de activităţi ilicite, pe care comunitatea internaţională a identificat-o constă în elaborarea unor principii de politică internaţională şi a unor metodologii de analizare, identificare, prevenire şi combatere a cauzelor şi a modului de desfăşurare a infracţiunilor preconizate de grupare.

Considerăm că o astfel de abordare va permite identificarea tipologiilor folosite în vederea realizării activităţii de spălare a banilor, a metodelor pe care sistemul financiar le poate utiliza pentru a prevenii săvârşirea unor astfel de activităţi ilicite, precum şi a mijloacelor investigative pe care autorităţile judiciare de aplicare a legii le pot folosii pentru combaterea eficientă a acestui fenomen.

Un alt aspect pe care dorim să-l subliniem este dat de faptul că, de regulă în literatura de specialitate, infracţiunea de spălare a banilor este circumscrisă dreptului penal al afacerilor, pe considerentul că aceasta prin natura sa juridică fiind o infracţiune subsecventă infracţiunilor predicat generatoare de fonduri ilicite, trebuie tratată în acest domeniu generos şi larg.

Deşi pare o abordare corectă din punct de vedere al calificării sale, în realitate trebuie observat că obiectul juridic al acestei infracţiunii speciale este mult mai larg, deoarece şi alte infracţiuni, care nu sunt relaţionate domeniului afacerilor, pot genera importante fonduri ilicite, care să se circumscrie laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor, cum ar fi: infracţiunile de tâlhărie, lipsire de libertate în formă calificată, piraterie, infracţiuni informatice.

Este evident că pentru a se bucura de roadele infracţiunilor săvârşite, fie că este vorba de trafic cu droguri, trafic de arme, contrabandă, infracţiuni de corupţie sau înşelăciune în domeniul financiar-bancar, „spălătorii de bani” trebuie să găsească o cale pentru a disimula natura ilicită a câştigurilor realizate şi a le atrage în fluxul afacerilor legitime, deoarece odată încununată cu succes, această activitate va permite menţinerea controlului asupra acestor venituri şi, în ultimă instanţă, le va conferii acoperirea legitimă de care au nevoie.

În aceste condiţii, având în vedere toate aceste argumente putem afirma că activitatea de „spălare a banilor” nu se înscrie ca sferă de aplicabilitate doar în ramura dreptului penal, aceasta având implicaţii şi efecte mult mai largi, afectând deopotrivă şi domeniul bancar, al asigurărilor, pieţei de capital şi al dreptului comercial în general.

Aceasta este raţiunea pentru care autorităţile de supraveghere şi control nu se pot limita, ca politică instituţională şi de supraveghere, doar la identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni, ci acestea sunt obligate să analizeze şi efectele pe care asemenea activităţi ilicite le generează deopotrivă atât sfera economică cât şi în cea socială.