Tipul preferențial senzorial și cerebral în procesul de predare

ARGUMENT

Identificarea stilurilor de învăţare şi a stilurilor cognitive se impune ca necesitate în vederea optimizării stilurilor de predare şi pentru accelerarea actului învăţării. Cercetările au relevat faptul că oamenii învaţă în moduri diferite, fiecare având un stil propriu de învăţare. Totuşi există oameni care sunt apropiaţi prin modalitatea de procesare a datelor şi pot fi grupaţi după anumite caracteristici ale comportamentului de învăţare.

Aşa cum în câmp didactic putem vorbi de un stil de învăţare al elevilor ce influenţează rezultatele învăţării, formarea şi dezvoltarea competenţelor, asimilarea cunoştinţelor şi fixarea acestora în memoria de lungă durată, la fel de potrivit putem vorbi şi de o anumită manieră de a preda a profesorului, care variază şi ea în funcţie de varietatea de factori interni şi externi. Pentru a putea furniza metode de predare adecvate şi materiale didactice corespunzătoare, profesorul trebuie să cunoască stilul cognitiv, adică predominanţa emisferică cerebrală, şi stilul de învăţare predominant. Pe de altă parte, nu putem vorbi de un stil de învăţare pur, ci o combinaţie a lor. Adesea unul dintre ele este predominant dar pot fi şi combinaţii echilibrate.

Alături de necesitatea conştientizării propriului stil de învăţare este necesară optimizarea şi îmbogăţirea continuă a acestora, întrucât tot timpul elevul trebuie să apeleze la strategii, tehnici care aparţin sau nu propriului stil de învăţare, pentru a depăşi obstacolele învăţării.

Identificarea stilurilor de învăţare şi superlegătura cu emisfera cerebrală predominantă mă preocupă în mod deosebit deoarece lucrez ca profesoară de engleză la Grupul Şcolar Agricol Bistriţa şi doresc să îmbunătăţesc performanţele şcolare ale elevilor, îmbunătăţindu-mi în primul rând modul de predare. Considerăm că una dintre cele mai bune căi este adaptarea cursului la caracteristicile senzoriale şi cognitive ale elevilor.

Un alt motiv pentru care mă preocupă identificarea stilului de învăţare este pasiunea mea pentru programarea neurolingvistică (NLP) şi utilizarea strategiilor de dezvoltare personală prin NLP. În programarea neurolingvistică se subliniază importanţa depistării şi desigur, a utilizării canalelor senzoriale potrivite pentru o comunicare eficientă şi pentru a avea mai multă putere asupra situaţiilor din viaţa noastră.

CAPITOLUL I.

ASPECTE TEORETICE ALE STILURILOR DE ÎNVĂŢARE

1. Teorii privind definirea şi evaluarea stilurilor de învăţare

1.1. Introducere

Domeniul de cercetare al stilurilor de învăţare este foarte vast, dar oferă şi foarte multe confuzii din punct de vedere conceptual. Fiecare individ are un stil propriu de învăţare. În timp ce unii dezvoltă un anumit stil de învăţare predominant, alţii pot dezvolta şi utiliza două, trei sau chiar toate stilurile de învăţare în aceeaşi măsură, cu predominanţa uneia dintre ele. Pe lângă dimensiunea cognitivă în învăţare sunt implicate şi alte dimensiuni: cea afectivă, volitivă, instruirea, condiţii interne sau externe. Cunoaşterea stilurilor de învăţare şi a stilurilor cognitive optimizează actul învăţării şi al predării. Această ipoteză a dus la ample cercetări asupra stilurilor cognitive şi a stilurilor de învatare.

Modalităţile de explicare a condiţiilor în care se produce învăţarea şi posibilităţile de optimizare a actului învăţării sunt aportul exclusiv a teoriilor învăţării, care au generat diferite modele ale învăţării. Conturarea unei teorii a învăţării în funcţie de curentul psihologic sau pedagogic au condus la trasarea unui domeniu controversat, şi foarte des invocat, a stilurilor de învăţare, respectiv a stilurilor cognitive. Diverse abordări din psihologie şi-au lăsat amprenta asupra teoriilor învăţării, fiecare teorie având la bază concepţiile respectivului curent. Teorii privind definirea şi evaluarea stilurilor cognitive aduce în discuţie conceptele de stil de învăţare şi stil cognitiv. Astfel stilul de învăţare şi stilul cognitiv sunt concepte distincte, chiar dacă ele sunt adesea confundate. Desigur, stilurile cognitive influenţează stilul de învăţare, acestea din urmă contribuind la rândul său în mai mică sau mai mare măsură la sporirea eficienţei stimulilor cognitivi. Stilurile de învăţare pot evolua prin antrenament, pe baza experienţei. Conştientizarea existenţei unui stil de învăţare sau a altuia reprezintă o premisă a dezvoltării pentru un mai bun control al condiţiilor din realitatea imediată sau îndepărtată şi adaptarea la mediu. Un fapt care ar trebui luat în serios în cercetare se referă la măsura în care stilurile cognitive se reflectă în cardul stilurilor de învăţare, şi măsura în care stilurile de predare iau în considerare caracteristicile stilurilor cognitive mediate de tipurile de personalitate şi trăsăturile atitudinal valorice aferente în raport cu diverse tipuri de informaţie cu care persoana ia contact. Pentru ca informaţia cu care persoana intră în contact să devină operaţională şi să poată fi utilizată în mod personalizat în cadrul diverselor contexte şcolare, profesionale, se impune definirea şi evaluare a stilurilor cognitive, precum şi a celor de învăţare. Identificarea stilurilor cognitive, alături de variabilele mediatoare şi moderatoare specifice fiecăruia prin intermediul unui instrument psihologic valid care să deceleze pragmatic factorii care compun stilurile cognitive şi de învăţare se impune cu necesitate.