Abandonul Familial

A R G U M E N T

Este natural să-ţi iubeşti copii, nimeni nu se îndoieşte de existenţa instinctului matern şi fie încununat sau nu cu titlul de instinct, dragostea paternă mi se pare de asemenea a se înscrie în ordinea firească a lucrurilor. Şi totuşi, există specii de animale la care, fie masculul, fie femela, îşi sfâşie ori îşi distrug puii; din păcate se întâmplă să întâlneşti oameni care-şi reamintesc aceste penibile exemple din natură prin înverşunarea cu care se manifestă faţă de proprii lor copii, cărora se pare că le refuză dreptul de a trăi şi orice şansă de dezvoltare.

La vârsta la care alţi copii descifrează tainele abecedarului, copiii abandonati învaţă legile străzii. Fie că sunt trimişi să cerşească sau sunt şcoliţi de mici pentru a deveni hoţi de profesie, „copii-sclavi” trăiesc aceeaşi dramă, ei ajung nişte marionete în mâinile adulţilor care se îmbogăţesc de pe urma muncii lor.

Deoarece a fost atât de multă vreme un subiect interzis, despre abandon s-a scris foarte puţin. Deşi a existat şi până acum el nu a fost mediatizat decât după anul 1989, când a fost pur şi simplu propulsat în centrul atenţiei opiniei publice prin prezentarea situaţiei dezastruoase existente pe atunci în majoritatea instituţiilor de ocrotire a minorilor. Vânzările de copii, adopţiile ilegale înlesnite de lipsa unor reglementări legale şi de funcţionari corupţi, toate acestea arată cum copilul, fiinţa aceasta lipsită de apărare, a ajuns obiectul unor afaceri, unor tranzacţii în care, paradoxal, de multe ori una dintre părţi este chiar părintele lui.

În ultimii ani, departe de a dispare, abandonul de copii este din ce în ce mai frecvent, sociologii, psihologii, juriştii încearcă, arătând care sunt cauzele socio-economice-culturale ale acestui fenomen, să găsească răspunsuri la întrebările care se pun şi soluţii pentru prevenirea, diminuarea şi combaterea abandonului.

Cine sunt aceşti copii? Din ce medii provin? De ce sunt abandonaţi? Care sunt efectele abandonului asupra personalităţii acestor fiinţe în formare? Ce modalităţi de a le oferi o viaţă normală există? Ce modalităţi de a le oferi o viaţă normală există şi care sunt efectele abandonului asupra personalităţii acestor fiinţe în formare? Acestea sunt câteva din întrebările la care am căutat să răspund prin lucrarea de faţă, fără a putea afirma că am epuizat toate aspectele acestei probleme, cu rădăcini adânci sociale şi economice şi vaste implicaţii în viaţa individului şi a familiei.

Să sperăm la o lume viitoare în care toţi părinţii îşi vor aduce aminte că au fost copii, la o lume în care în sfârşit toţi părinţii îşi vor privi copii lucid şi totodată cu dragoste.

Studiul de fata isi propune o abordare socio-juridică a fenomenului de abandon familial în Romania.

Viziunea sintetica si critica a fenomenului abordat este menita sa identifice tendintele generale, atât din punct de vedere istoric, cât şi ca efecte psiho-sociale de lungă durată.

Identificarea elementelor principale si delimitarea fenomenului abandonului familial în România constituie obiective concrete ale lucrării de faţă.

Amplasarea fenomenului de abandon familial la nivel individual, comunitar, social şi, mai nou, European, problemele acute semnalate atât de mass-media, cât şi de specialiştii din domeniu, nevoia unor politici sociale, dar şi a unor practici care să ţină cont de nevoile afective şi de dezvoltare a copiilor abandonaţi, reprezintă tot atâtea argumente pentru studiul sintetic şi sistematic al abandonului familial în România.

CAPITOLUL I

FAMILIA ŞI FUNCŢIILE SALE

I.1. Cadrul necesar organizării permanenţei biologice şi culturale a societăţii

Însoţind omul în întreaga sa existenţă, familia s-a dovedit a fi una din cele mai vechi şi mai stabile forme de comunitate umană, cea care asigură perpetuarea speciei, evoluţia şi continuitatea vieţii sociale.

Toate drumurile individului uman sunt legate de familie. El apare, creşte, se dezvoltă în cadrul unei familii, pentru ca la o anumită vârstă să-şi creeze o nouă familie, în care îndeplineşte un nou rol, aşa cum l - a învăţat din familia mamă.

Elementul natural şi fundamental al societăţii, principiu ce apare atât în cadrul actelor noastre legislative, cât şi în unele acte internaţionale privind drepturile omului.( de exemplu : Declaraţia Universală a Drepturilor Omului“, adoptată în 1948 de către Adunarea Generală O.N.U.; “Pactul Internaţional privind drepturile economice,sociale, culturale” adoptat de O.N.U. în 1966; “Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice” – O.N.U. 1966), familia reprezintă forma istorică de comunitate umană între membrii căreia există relaţii întemeiate pe înrudire şi consangvinitate.