Acoperirea riscului de preț la bursele de comerț

C A P I T O L U L 1

IMPORTANTA BURSELOR DE MARFURI. ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA ACESTORA

1.1 Scurt istoric

Bursele de marfuri, desi constituie piete specifice tarilor cu economie de piata, unele dintre elementele lor caracteristice îsi au sorgintea în antichitatea relatiilor comerciale din Egipt, India si China. În Europa, premisele formarii unor burse au aparut mult mai tîrziu, cam cu zece secole în urma, în principal în porturile italiene, în perioada de început a dezvoltarii capitalismului. Înfiintarea lor a fost determinata de operatiunile bancare, precum si de circulatia marfurilor.

Sintagma “bursa” are o origine controversata. În literatura de specialitate, au fost emise mai multe opinii. Într-o prima opinie, notiunea de bursa ar proveni de la localurile din porturile italiene, în care în secolele X-XI e.n., se desfasurau negocierile între comercianti. Localurile aveau ca firma o punga de bani, borse, de unde si numele institutiei.

Dupa o alta opinie, denumirea de bursa ar veni de la numele familiei Van der Burse din Bruges, a carei emblema era formata din trei pungi sculptate deasupra usii de la intrarea casei. Aici se întalneau bancherii si negustorii pentru a negocia bani, diverse metale pretioase, valori mobiliare si marfuri. În secolele XIII-XIV e.n., aceasta familie a avut un hotel care, fiind un loc de întilnire pentru comercianti, s-a ocupat cu mijlocirea de afaceri. Indiferent de etimologie, cu timpul, loculire de întilnire ale comerciantilor, prin generalizare, au primit numele de bursa.

În acceptiunea moderna, prima piata de tip bursier a fost cea înfiintata în anul 1531 la Anvers; aici exista o cladire unde se încheiau tranzactii cu marfuri coloniale. Ulterior, în anul 1639 apar la Paris o serie de agentii de schimb in domeniul negocierii titlurilor de valori; apoi la Lyon, Rouen, Toulouse, iar spre finalul secolului al XVII-lea se inaugureaza o bursa la Montpellier.

În anul 1554 se infiinteaza la Londra o bursa denumita “Royal Exchange” si care din 1773 se va profila numai pe schimbul de efecte financiare si de aceea va fi numita “stock exchange”.

Burse au mai fost înfiintate la Amsterdam(1608), Basel(1699), Viena (1761), New York(1792), care devine sediul operatiunilor financiare, la Paris(1724), Bruxelles(1801), Milano(1833), Roma(1827), Madrid(1831), Geneva(1850), Tokio(1855), s.a. De asemenea, la începutul secolului al XVII-lea o mare varietate de marfuri putea fi negociata la Amsterdam în baza unor “Optional contracts”, prin care se permitea convenirea unui pret în baza caruia cumparatorul obtinea de la vinzator dreptul de a cumpara o cantitate de marfa la o data stabilita, la termen. În momentul în care se primea lotul de marfa negociata, cumparatorul, fie ca primea cantitatea convenita, fie ca îsi declina acest drept si reglementa cu vanzatorul doar diferentele intre pretul convenit anterior si cel al pietei în momentul sosirii marfii.

O asemenea practica i-a stimulat pe speculatori sa vanda, în avans, mari cantitati de produse, pe care nu le detineau la data vanzarii.

Între inceputul secolului al XVIII-lea si prima jumatate a secolului al XIX-lea, în unele tari europene, dar mai ales in Olanda si Anglia, “comertul spot” devenise deosebit de important pentru materii prime, produse agroalimentare si industriale, proces accelerat de afirmarea revolutiei industriale. Acest interval de timp este considerat momentul transformarii “comertului la vedere” în “comert la termen”, adica s-a trecut de la comertul cu livrarea imediata a marfurilor dupa încheierea contractului spot la comertul cu livrare ulterioara, “forward”.

Un asemenea proces nu a aparut, cum era de asteptat, în centrele din Europa, ca Londra sau Liverpool, ci la Chicago, care devenise în acel moment capitala mondiala a cerealelor. În acest context, fermierii din vestul mijlociu vindeau cerealele comerciantilor locali, care le revindeau la Chicago unor angrosisti la pret fix si cu livrare în primavara, dupa dezghetarea raurilor.

În aceste conditii, comerciantii locali, pe langa pretul sigur obtinut, garantat, puteau primi si credite de la cumparatorii din Chicago sau din partea bancilor, cu care puteau sa-i plateasca pe furnizorii de cereale.

Un astfel de comert s-a derulat bine atata timp cat comerciantii au fost în masura sa coteze la termen preturi fixe pentru comerciantii din tara.

Declansarea razboiului civil i-a determinat pe comercianti sa nu mai fie în stare sa procedeze la fel. Mai mult, se constata aparitia mai multor speculatori interesati în cumpararea sau vanzarea drepturilor asupra cerealelor

fara intentia de a prelua în realitate marfa.

În vederea reglementarii un astfel de “comert pe hartie” ( paper trade), au fost necesare impunerea si totodata, adoptarea unor reguli referitoare la:

• proceduri în cazul unor livrari deficitare;

• standardizarea normelor de livrare;

• conditiile platii finale si conditiile unor garantii sau diferente.

Plecandu-se de la aceste reguli au putut fi definite si, în acelasi timp, facute diferentierile corespunzatoare între comertul “spot”, “ forward” si “futures”.

Comertul “spot” înseamna cumpararea sau vanzarea de marfuri fizice disponibile pentru livrarea imediata sau apropiata, contra plata în numerar (cash price). Aceste cumparari sau vanzari pot avea loc pe ringul bursei, cat si în afara acestuia, de regula aceste ultime aranjamente facandu-se prin telefon sau teleimprimatoare de diverse tipuri.

Comertul “forward” si “futures” se realizeaza prin vanzari si cumparari de marfuri cu livrare ulterioara. Cu toate acestea, intre comertul “forward” si comertul “futures” exista deosebiri esentiale, din care ammintim: in timp ce comertul “forward” poate avea loc oriunde doresc partile si nu exista nici o obligatie de a publica preturile convenite, comertul “futures” are loc intotdeauna pe ringul bursei, pretul fiind unul singur pentru un moment anume cunoscut public; mai mult, comertul “forward” nu necesita contracte standardizate si nu se desfasoara centralizat, ceea ce permite comerciantilor sa negocieze toate clauzele contractuale. In comertul “forward” riscurile cu care se confrunta o parte contractanta depind in intregime de cealalta parte. Evitarea acestui risc s-a putut face in trecerea de la comertul “forward” la comertul “futures”, care presupune depunerea unor garantii de ambele parti contractante in vederea protejarii contra efectelor nerealizarii unor prevederi contractuale. Mai mult, in comertul “futures”, Casa de clearing este cea care isi asuma responsabilitatea efectuarii platilor si determina furnizorul si, respectiv, primitorul marfii sa-si respecte obligatiile asumate prin contracta “futures”.

Casa de clearing (Clearing house) este formata de parte dintre membrii bursei, care garanteaza neconditionat ca orice tranzactie efectuata, de oricare din membrii bursei, sa fie onorata intocmai si la timp. La ifiintarea unei Case de clearing pot participa, insa, si banci.