Activitatea Consilierilor de Probațiune

INTRODUCERE

Procesele de schimbare pe care le-a traversat Serviciul de Probaţiune de-a lungul timpului, atât privind identitatea cât şi în privinţa atribuţiilor sale, ne fac să credem că acesta a trecut de faza când era doar ”o anexă” a judiciarului şi a devenit un partener viabil al acestuia. Astăzi Serviciul de Probaţiune este prezent în instanţă prin referatele de evaluare incontestabil utile la individualizarea pedepsei, în comunitate este recunoscut ca participant activ la supravegherea executării pedepselor (funcţia de control), asistenţa şi consilierea persoanelor condamnate aflate în stare de libertate sau a victimelor unor infracţiuni.

Multiplele relaţii cu partenerii comunitari fac din Serviciul de Probaţiune instituţia care sprijină continuu reintegrarea persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi contribuie totodată la reducerea riscului de recidiva (funcţia de suport).

În perspectiva introducerii Noului Cod penal şi a Noului Cod de procedură penală, Serviciului de Probaţiune îi vor spori considerabil atât atribuţiile cât şi volumul de muncă, din această perspectivă acesta trebuie înţeles că va avea nevoie de mai multă independentă de acţiune în sensul dobândirii personalităţii juridice şi a gestionarii propriului buget.

În ceea ce priveşte aparatul propriu, din considerentele anterior menţionate, Serviciul de Probaţiune trebuie dezvoltat, astfel, consilierii de probaţiune, pe bună dreptate consideraţi specialişti în munca lor, să fie sprijiniţi de personal auxiliar şi administrativ care vor efectua muncile de rutină care, de altfel, consuma multe resurse umane şi materiale.

Ţinând seama de realităţile prezente (existenţa consolidată a serviciilor de probaţiune pe lângă fiecare tribunal, aria acoperită de acestea şi Direcţia de probaţiune în perimetrul sistemului penal) dar mai ales de perspectivele viitoare, este necesară clarificarea locului probaţiunii în sistemul penal românesc care va contribui decisiv la modalitatea de organizarea instituţională a serviciilor de probaţiune, în general.

În ceea ce priveşte reconfigurarea instituţională a sistemului de probaţiune aceasta trebuie să plece atât de la realităţile actuale cât şi de la activităţile ce se prefigurează, două componente cel puţin ieşind puternic în evidenţă, anume: subordonarea administrativă a serviciilor şi Direcţiei de probaţiune (independenţa financiară) şi dimensionarea corespunzătoare a schemelor de personal (o mai mare acoperire în teritoriu).

CAPITOLUL I

Aspecte generale privind serviciul de probaţiune

În ordine istoric-cronologică "probation" este una dintre primele sancţiuni comunitare, intermediare, reglementate ca măsură alternativă la pedeapsa privativă de libertate. Apariţia sa a fost determinată, pe de-o parte, de necesitatea dezvoltării sistemelor judiciare adaptate delicvenţei juvenile, iar pe de altă parte, de apariţia unor noi curente în criminologie care pledează pentru controlul infracţionalităţii din afara sistemului justiţiei penale

În limba română s-ar traduce prin reabilitare şi supraveghere comunitară. Această traducere este folosită şi în Ordonanţa nr.92/2000 care reglementează activitatea serviciilor comunitare specializate. Termenul de "probaţiune" este cel mai frecvent utilizat deşi este impropriu. În legislaţia română sensul termenului de "probaţiune" are cu totul alte conotaţii. El se referă la sistemul probelor reglementate în cadrul diferitor ramuri ale drepturlui procesual civil, penal, etc. În timp ce traducerea termenului de "probation" prin "reabilitare şi supraveghere" reflectă parţial conţinutul şi natura instituţiei, nici acesta nu surprinde o trăsătură esenţială a acestui tip de sancţiune comunitară - respectiv, aceea de perioadă de încercare. Ideea de perioadă de încercare, de a doua şansă acordată celui care a comis o infracţiune, face parte din "nucleul dur" al definirii acestei sancţiuni neprivative de libertate. De aceea, cel puţin deocamdată acest tip de sancţiune comunitară nu şi-a găsit încă un termen satisfăcător în limba română.

Apariţia şi evoluţia sancţiunilor penale alternative la pedeapsa închisorii sunt legate organic de apariţia şi evoluţia sistemului probaţiunii şi a serviciilor de probaţiune, deoarece, oricare ar fi sancţiunile penale alternative la pedeapsa închisorii, acestea nu pot funcţiona şi nu-şi pot atinge scopul decât sub supravegherea, asistenţa şi controlul personalului specializat din cadrul serviciilor de