Activități Specifice Executate de Ofițerii de Poliție Pentru Prevenirea și Descoperirea Infracțiunilor și a Altor Fapte Antisociale la Regimul Armelor și Munițiilor

1. Considerații generale privind regimul armelor de foc și al munițiilor

Personaj principal în evoluţia omenirii, din primul moment al existenţei sale, omul a simţit şi nevoia de a se apăra, pe sine şi pe ceilalţi membri ai grupului din care făcea parte. Acţiunile sale de apărare aveau drept destinaţie fie mediul natural ostil, animalele sălbatice şi nu în cele din urmă aceste acţiuni se îndreptau împotriva semenilor săi, ca o consecinţă directă a rivalităţii născută din nevoia de hrană în primul rând şi, de ce nu, şi din aceea de supremaţie asupra unui spaţiu, teritoriu.

Consecinţa directă a acestei nevoi de apărare, de care practic era legată existenţa şi supravieţuirea lui ca specie, acel „animal gânditor", omul, a început să creeze mijloace necesare realizării scopului propus, respectiv “acele mijloace care de atunci şi până astăzi au început să poarte numele de arme”.

La început, armele au fost simple obiecte desprinse din mediul înconjurător (pietre, beţe), pe care individul le-a perfecţionat pe măsura folosirii lor şi a trecerii timpului.

Neexistând în prima fază a evoluţiei istorice o diviziune socială a muncii, marea majoritate a uneltelor erau folosite şi ca arme pentru că omul îşi împletea în viaţa sa cotidiană ocupaţia de agricultor cu cea de vânător, de meşteşugar etc.

Diviziunea socială a muncii, organizarea oamenilor primitivi în familii, ginte, triburi, apariţia democraţiilor militare, au avut şi consecinţa perfecţionării, diferenţierii nete de unelte şi apariţiei de noi mijloace ce se puteau încadra în acest concept de „armă”.

Am amintit la început de nevoia de apărare în strânsă legătură cu noţiunea de armă, dar vom vedea că pentru ocuparea de pământuri mai fertile pentru cultură şi păşunat, din nevoia de extindere, armelor li s-a dat şi a doua destinaţie, şi anume, aceea de mijloace de atac, de nimicire a semenilor, pentru care în perioada democraţiilor militare, bărbatul avea drepturi şi obligaţii depline în cadrul grupului, funcţie de capabilitatea de a purta o armă.

Ulterior, în societăţile care au urmat Comunei Primitive, şi anume, în epoca sclavagistă şi apoi în cea feudală, armele au cunoscut o perfecţionare continuă. Drept pentru care, cei care le-au ştiut meşteşugul şi au deţinut supremaţia lor, au creat din statele lor imperii şi au stăpânit teritorii întinse şi popoare numeroase cu ajutorul forţei acestora.

Acum s-au creat adevăratele arme, maşini de război, au fost purtate primele războaie după regulile adevărate ale artei militare, s-au separat armele de atac de cele de apărare.

Specific acestor tipuri istorice de societate este faptul că armele erau considerate apanajul unor clase sociale, şi anume: stăpânii de sclavi, cetăţenii, nobilii.