ARGUMENTAREA ALEGERII TEMEI În lucrarea de faţă am abordat problema organizării interne a unei agenţii de turism, o organizare de a căre-i eficienţă depinde performanţa şi prestanța pe piaţa turistică, am căutat să determin care este cea mai eficientă organizare, în ce masură o agenție de turism se poate adapta schimbărilor de pe piaţa turistică şi cum poate deveni un bun jucător pe o piaţă cu multă concurenţă cum este cea turistică. Am ales un mod de organizare care s-ar vrea cât mai eficient posibil, cel al agenţiei de turism Gerada Tur astfel încât să mă pot apropia și raporta la un tip de organizare care până în prezent și-a demonstrat eficienţa, agenția de turism Gerada Tur fiind în prezent unul dintre principalii jucători pe piaţa turistică din Ploieşti. În cele ce urmează voi analiza secvenţial organizarea internă a acestei agenţii pornind de la conceptul practic de organizare şi management al unei agenţii de turism. Este de reţinut că performanţele firmelor de turism sunt determinate de variabile specifice, care nu se regăsesc la firmele cu activitate industrială, de aceea atenţia trebuie îndreptată asupra managementului dar şi a contextului internaţional economic şi mai ales asupra clienţilor. În această lucrare am abordat probleme generale, teoretice şi practice legate de agenţiile tour- operatoare și detailiste Europa şi România, particularizând pe organizarea şi activitatea agenţiei de turism Gerada Tur. ARGUMENTE ÎN FAVOAREA ACESTEI TEME - UN SUBIECT ATRACTIV, MODERN CARE VIZEAZĂ UNA DINTRE CELE MAI PERFORMANTE ÎNTREPRINDERI TURISTICE DIN ROMÂNIA. - FOLOSIREA DE DATE ACTUALIZATE DIN SURSE SIGURE. - PROFESIONALISMUL ŞI EXPERIENŢA COORDONATORULUI. - O BIBLIOGRAFIE VALOROASĂ CU AUTORI RECUNOSCUŢI. - CUNOAŞTEREA FUNCŢIONĂRII PIEŢEI TURISTICE PRIN ABORDAREA PROBLEMELOR CONTEMPORANE LEGATE DE TURISM. Stadiul acual al cunoaşterii temei Importanţa agenţiilor de turism pentru turişti Datorită faptului că piaţa turistică din România s-a dezvoltat în mod evident, astfel a crescut numărul turiştilor care pleacă în străinătate pentru a-şi petrece concediul. Această tendinţă de creştere a numărului celor doritori să călătorească se datorează mai multor factori: - renunţarea la vize pentru spaţiul Schengen (crescând în acest fel cererea pentru concedii în Grecia, Italia sau Spania – având mai mulţi clienţi pe o anumită destinaţie, agenţiile au putut negocia tarife mai bune cu hotelierii din acea ţară); - tarifele mari practicate de hotelierii autohtoni, în condiţiile în care şi calitatea serviciilor oferite este inferioară; - experienţele numeroase ale turiştilor şi posibilităţile de comparaţie ale produselor turistice; Faptul că tot mai mulţi turişti români optează pentru petrecerea concediului în afara graniţelor ţării nu este un lucru îmbucurător pentru economia românească, deoarece banii cheltuiţi în acest scop de către turişti nu rămân în ţară. Pe de altă parte, creşterea numărului celor care doresc să călătorească în străinătate este un fenomen pozitiv pentru agenţiile de turism, crescându-le astfel veniturile. De preferat ar fi să se dezvolte in- comingul. (turiştii străini sosiţi în România). Agenţiile de turism sunt foarte importante pentru turişti, deoarece în ultimii ani, calitatea serviciilor oferite de majoritatea agenţiilor de turism a crescut destul de mult, acestea, începând să se alinieze la standardele vestice. În acest moment, sistemul de rezervări are un rol vital în oferirea de servicii prompte către clienţii agenţiilor. Nu mai este de ajuns să se emită un simplu voucher, o agenţie profesionistă trebuie să se ocupe de consilierea şi asigurarea serviciilor de cazare, alimenaţie, agreement tratament dar şi de transferul de la aeroport şi de tot ceea ce se numeşte serviciu la sol pentru clienţii săi. Agenţiile de turism oferă potenţialilor clienţi o gamă foarte mare de servicii, predomină realizarea de rezervări pentru toate tipurile de unităţi de cazare (indiferent de destinaţie) şi comercializarea de programe turistice individuale sau de grup. De la an la an se încearcă diversificarea programelor turistice, prin oferirea de noi destinaţii. Mai trebuie menţionat faptul că în cazul circuitelor acestea sunt realizate astfel încât turistul să nu fie tot timpul sub presiunea timpului şi nici să fie nevoit să alerge de la un obiectiv turistic la altul, fără a se bucura aşa cum trebuie de ceea ce vizitează. Caracteristica de bază a ofertelor turistice ale agenţiilor de turism ar trebui să fie: tariful şi comisionul mic practicat. Datorită tarifelor mici practicate, agenţia de turism poate beneficia de un număr mare de turişti care doresc să călătorească prin intermediul acesteia . Agenţiile de turism sunt importante pentru turişti deoarece acestea oferă o serie de facilităţi, de exemplu reduceri la achiziţionarea programelor turistice, (early booking, last minute), dar şi datoriă faptului că acestea sunt direct răspunzătoare pentru siguranţa şi caliatea serviciilor oferite.
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.