Agresivitatea Familială Aspecte medico-legale

INTRODUCERE ŞI MOTIVAREA TEMEI

Prin dimensiunile ei problematice, violenţa a devenit o preocupare de mare actualitate teoretică şi practică, atât pentru starea de sănătate mentală şi comportament cât şi pentru morbiditate şi mortalitate, stări supuse impactelor deseori contradictorii în ritmul şi alerta vieţii din lumea zilelor noastre.

Tema aleasă ca lucrare de licenţă îşi propune să trateze deliberatele opţiunii asupra bio-eticii, în particularităţile psihologiei şi psihopatologiei, precum şi a cunoaşterii factorilor de risc şi a prevenirii acestora.

O astfel de tratare avertizează asupra unor limite ce stabilesc competenţele conceptuale ale psihologiei relaţionale, prin care cercetarea poate proiecta receptarea sensibilă a cunoaşterii şi informarea asupra condiţiilor existenţei noastre umane.

Stările de devianţă comportamentală sau de alienaţie mentală sunt realităţi tulburătoare în disfuncţionalitatea şi destructurările lor. Destul de frecvent, ele devin un potenţial de nocivităţi ale naturii şi vieţii pentru cultura şi civilizaţia noastră, potenţial care poate dispune şi poate promova generoasele sale surse mereu perfectibile de anticipaţie şi asistenţă umanitară.

În analiza noastră, psihopatologia conduitelor violent-agresive, cauzele şi semiologia lor, sursele devianţei şi ale alienaţiei mentale sunt tratate în geneza frustraţiilor şi conflictelor prin expresia lor de violenţe victimalogice, axate preponderent pe agresivităţile intrafamiliale.

De altfel, am putea spune că în prezent violenţa şi criminalitatea au devenit un nou flagel social. De unde oare această monstruoasă hipertrofie a spiritului de violenţă tocmai în aceste vremuri de elevată civilizaţie?

Psihiatri, psihologi, medici legişti, sociologi, biologi, preoţi şi alţii au luat această temă într-un studiu concentric în speranţa că vor descoperii atât resorturile intime de ordin etiologic ale acestui fenomen, cât şi posibilităţile de prevenţie şi asanare bioetico-morală ale violenţei.

CANNON(1915), a constatat că în sângele prelevat din vena cavă a animalelor violente (câini şi pisici aflate într-o cuşcă metalică cu două

compartimente separate), prezenţa unei cantităţi mari de adrenalină, mediator chimic care a fost încriminat de autor ca fiind substratul posibil al violenţei; demonstrat apoi (de acelaşi autor) şi prin injectarea de adrenalină la alte două animale de experienţă, la care a reuşit să declanşeze acelaşi tip de comportament dominat de furie şi agresivitate.

KLUVER şi BUCY (1939), căutând să elucideze sectorul în care este secretată adrenalina, au implantat în creierul unei pisici doi electrozi şi explorând din aproape în aproape reactivitatea diverselor suprafeţe ale cortexului (prin intermediul unui curent de unităţi de 5 volţi), au constatat că pisica reacţionează în mod diferenţiat, în funcţie directă de zona topografică excitată.

Uneori această excitaţie era acompaniată de senzaţia de foame interioară, alteori de somn, de agitaţie sau de frică.

Dar la verificarea zonei inferioare a emisferei cerebrale pisica acţiona prompt prin furie şi violenţă, fenomen ce a dus la presupunerea că a elaborat teoria după care în afara "instinctului vieţii" în om ar exista şi un "instinct al morţii" manifestat prin tendinţele organismului de a se integra (sau de a reveni) în neant (în nefiinţă).

Cu cât acest instinct este mai puternic cu atât individul îşi descarcă pulsiunile sale asupra obiectelor şi persoanelor din jur, chiar şi asupra propriei persoane (automutilări, suicid, etc).

Totuşi, se presupune că furia şi violenţa îşi au sorgintea în eşecul metodelor educaţionale şi a modelelor familiale, prin sărăcia şi incapacitatea justiţiei de a scăpa omenirea de spectrul sângeriu al criminalităţii prin prezenţa violenţei şi crimei în mass media şi pe ecranele televizoarelor. De altfel, după mulţi autori, societatea, civilizaţia şi cultura pe care acesta a exercitat-o ar fi cele mai responsabile de frecvenţa ridicată a actelor de violenţă.

Dar, ce este violenţa? Pentru a ajunge la acţiuni violente ne vom opri puţin asupra definirii termenului de "violent, violentă", "violenţă" şi "violentare".

• "Violent, violentă" sunt doi termeni adecvaţi sexului masculin şi feminin

prin care se evidenţiază trăsăturile lor temperamentale şi de personalitate,

(mai mult sau mai puţin definitive) dominate de firi impulsive, cu accese de

mânie nestăpânită şi care se înfurie uşor devenind brutali şi violenţi;

• "Violentare" defineşte acţiunea de a violenta şi rezultatul ei (silire, siluire, forţare etc);

• "Violenta", se referă la caracterul săvârşirii unui act de violenţă (constrângere, forţă etc);

• "Violenţă" defineşte însuşirea a ceea ce este violent, nestăpânit de sine, brutalitate, constrângerea liberei voinţe şi altele.