Capitolul I Alimentaţia publică - parte componentă a serviciilor 2 1.1 Concepte şi definiţii ale noţiunii de serviciu 2 1.1.1 Evoluţia serviciilor 2 1.1.2 Definerea termenului de serviciu 2 1.1.3 Serviciul privit ca output 4 1.1.4 Funcţiile, importanţa şi caracteristicile principale ale alimentaţiei publice 5 1.2 Tipuri de unități de alimentație 8 Capitolul II Organizarea internă a unităților de alimentație publică 13 2.2 Amenajarea interioară a restaurantelor 13 2.2 Dotarea cu mobilier a unităţilor 17 2.3 Organizarea muncii şi asigurarea cu personal calificat a restaurantelor 22 Capitolul III Caracteristici ale amenajării interioare a Restaurantului „BOLTA RECE” 3.1 Prezentarea generală a firmei 23 3.1.1 Structura personalului în Resturantul „Bolta Rece” 27 3.2 Specificul construcției restaurantului 29 3.2.1 Structura si dotarea interioară a restaurantului Bolta Rece 31 3.2.2 Dotarea unitatii cu mobilier 34 3.2.3 Amenajarea spaţiilor pentru primirea clienţilor şi caracteristici ale servirii 3.3 Analiza amenjării interioare la Restaurantul „Bolta Rece” 39 Concluzii și propuneri: 48 Anexa 1 51 Bibliografie: 54
Capitolul I Alimentaţia publică - parte componentă a serviciilor 1.1 Concepte şi definiţii ale noţiunii de serviciu 1.1.1 Evoluţia serviciilor De-a lungul Evului Mediu preocupările legate de activitatea economică, privită în special prin prisma îmbogăţirii, erau blamate şi desconsiderate de morală creştină. În concepţia mercantiliştilor, toate bunurile cu excepţia aurului şi argintului sunt perisabile, neprezentând o adevărată avuţie. Aurul şi argintul erau considerate singurele elemente solide ale avuţiei personale şi, în consecinţă, sporirea cantităţii acestora trebuie să fie obiectul politicii economice. Avuţia reprezentă în concepţia lor valoarea supremă a societăţii. Mercantiliştii rămân însă, în istoria economică drept primii cuantificatori ai avuţiei naţionale Fiziocraţii consideră că bogăţia nu este dată de aurul şi argintul care sporeşte prin comerţ, ci de producţia de bunuri. Doctrina fiziocratică vine cu un punct diferit de cel al mercantiliştilor. Şcoală economico-marxistă s-a concentrat şi a avut contribuţii importante în aprofundarea teoriei valorii muncă, egalizarea ratei profitului, teoria reproducţiei capitalului social etc. Marx a urmărit să demonstreze incompatibilitatea sistemului economic capitalist cu etică şi etichetarea socială, să demonstreze inevitabilitatea pieirii sistemului datorită propriilor sale construcţii. Prima caracteristică a societăţii post-industriale este reprezentată de prezentarea societăţii ca o societate terţiară, o societate bazată pe servicii; majoritatea populaţiei active lucrează în sectorul terţiar şi constituie o creştere a determinării sociale şi culturale. De asemenea societatea post industrială este concentrată asupra cunoaşterii, stăpânirii inovaţiei, şi mai precis cunoaşterea teoretică, abstractă sau modificată. Analiza neo-industriala a dezvoltării serviciilor este deci dimensiunea majoră care se afirma începând cu anii 1980 şi devine de importanţă crescândă la scală mondială. Producţia devine din ce în ce mai mult intensivă în servicii, se produc mutaţii în modul de producţie şi în tehnologizarea serviciilor, fără a prejudicia caracterul lor mai degrabă individual sau comun. În ultima parte a secolului al xx-lea serviciile au avut o evoluţie deosebit de ascendentă, evoluţie care se menţine şi în prezent. 1.1.2 Definerea termenului de serviciu Majoritatea economiştilor privesc serviciile ca un sistem de utilităţi, în care beneficiarul cumpără sau foloseşte nu un produs, ci o anumită utilitate, care-i conferă anumite avantaje ori satisfacţii, neconcretizate, în majoritatea cazurilor, într-un bun material şi destinate satisfacerii unor nevoi personale sau sociale. Din multitudinea definiţiilor întâlnite în literatura de specialitate, cele mai reprezentative pentru diferitele etape ale conceptualizării acestui obiect de studiu sunt considerate a fi cele ale lui Palmer, Asociaţiei Americane de Marketing şi Dicţionarul Academiei de ştiinţe Comerciale din Franţa. În lucrarea sa „L’economie des services”, Ecalle Fr., afirma că” serviciile sunt acele activităţi care nu sunt nici producţie industrială, nici minerit, nici agricultură”. În definirea conceptului de servicii o modalitate de abordare o constituie schema lui Palmer. Cherestea mobilă detergenţi parfumuri masă la restaurant reparaţii construcţii consultanţă Bunuri Dominanta tangibilelor Servicii Pure Dominanta intangibilelor Pure Figura nr.1 Schema lui Palmer Palmer plasează pe o scală între bunuri pure şi servicii pure o serie de produse în constructiva de tangibilitate a acestora. Pornind de la aceasta scală, am putea identifica serviciile ca acele rezultate ale proceselor de producţie care se caracterizează prin dominaţia intangibilităţii. O categorie largă de definiţii pun accent pe faptul că producţia de servicii are ca rezultat un produs care nu are existenţă de sine stătătoare. De exemplu, Asociaţia Americană de Marketing defineşte serviciile ca fiind o activitate oferită spre vânzare, care produce avantaje şi satisfacţii fără a antrena un schimb fizic sub forma unui bun. În comparaţie cu această definiţie putem să o observăm pe cea a Dicţionarului Academiei de ştiinţe Comerciale din Franţa, unde serviciile reprezintă o totalitate de avantaje sau satisfacţii obţinute atât direct cât şi prin folosirea unui bun pe care l-a achiziţionat beneficiarul serviciului sau al dreptului de al utiliza Trebuie subliniat de asemenea, că serviciile, ca şi bunurile, sunt o consecinţă a nevoilor sociale existente pe piaţă la un moment dat. Din acest punct de vedere, serviciile reprezintă rezultatul activităţilor sociale utile prin care se satisfac necesităţile materiale şi spirituale ale populaţiei, ale întreprinderilor, ale organizaţiilor economice, în ansamblul lor.
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
